Home / Cultură / INTERVIU. Doi liceeni din Târgu-Mureș, la Academia Sighișoara
Andrea Antal (Sursă.: Arhiva personală)

INTERVIU. Doi liceeni din Târgu-Mureș, la Academia Sighișoara

Distribuie

Cea de a 24-a ediție a Academiei Sighișoara a avut loc în perioada 1-14 august și a găzduit un grup select de profesori, artiști invitați și tineri învățăcei înscriși la cursurile școlii de vară.

În 2017, 18 mentori din țări precum Elveția, Germania, Austria, Canada și România, alături de 16 artiști din Spania, Elveția și România, și un ansamblu de muzică tradițională românească au susținut cursuri de măiestrie și ateliere la disciplinele compoziție, canto, pian, fortepiano, vioară, violă, violoncel, contrabas, harpă, clarinet, muzică de cameră și Tehnica Alexander. Concomitent, au fost susținute concerte în fiecare zi a festivalului. La școala de vară au participat peste 60 de cursanți din întreaga lume, 6 din aceștia fiind bursieri români pentru merite deosebite.

Doi dintre talentații bursieri au fost târgumureșenii Alexandru Dascăl (canto) și Andrea Antal (pian), ambii fiind elevi la Liceul Vocațional de Artă Târgu-Mureș.
Ne-am propus să (vă) facem cunoștință cu cei doi tineri și să aflăm câte ceva despre ei și activitatea lor. În acest scop, le-am adresat câteva întrebări la care au avut amabilitatea de a ne răspunde.

Alexandru Dascăl (Sursă: Arhiva personală)

Reporter: Descrieți-vă în câteva cuvinte. Cum arată viața voastră în afara orelor de studiu?
Alexandru Dascăl: Viața mea în afara orelor de studiu în general înseamnă mai mult studiu (râde). De obicei studiez, și în timpul liber ma întâlnesc cu prietenii.
Andrea Antal: În afara orelor de studiu îmi place să fac sport pentru că sănătatea este foarte importană pentru mine. Am un program foarte greu, și în sport pot să mă relaxez puțin. Îmi place să fiu cu prietenii mei, să vorbim despre muzică și despre viață.

Rep.: Care a fost reacția voastră când ați aflat că ați fost aleși să participați la Academia Sighișoara?
A.D.: Reacția mea a fost una de mirare deoarece nu mă așteptam să primesc această bursă.
A.A.: În momentul când am aflat că sunt una dintre câștigătoare, eram foarte bucuroasă și totodată emoționată. Am auzit foarte multe lucruri bune despre Academie, și această bursă mi-a oferit șansa de a experimenta în realitate.

Rep.: Povestiți-ne puțin despre experiența din cadrul Academiei.
A.D.: Academia Sighișoara a fost o experiență faină deorece am cunoscut oameni din colțuri diferite ale lumii.
A.A.: Am avut prilejul de a lucra cu profesori deosebiți, atât pe plan solo, cât și la muzică de cameră. În ciuda faptului că programul era destul de încărcat, m-am simțit foarte bine, am încercat să scoatem din noi tot ce e mai bun. Faptul de care am fost surprinsă chiar de mine însămi era că am reușit să studiez și să cânt la concert o piesă foarte frumoasă, exersând doar acolo, și necunoscând-o până atunci.

Rep.: Care este cel mai important lucru pe care l-ați învațat în cadrul acestei experiențe?
A.D.: Cel mai important lucru a fost technica pe care am învățat-o în cadrul orelor de canto.
A.A.: Cel mai important lucru pe care l-am învățat în cadrul acestei experiențe este că, în ciuda faptului ca timpul întotdeauna ne presează, trebuie să coborâm chiar și în adâncul piesei pentru a o înțelege, indiferent cât timp ne ia.

Rep.: Care sunt planurile voastre de viitor?
A.D.: Planurile mele de viitor sunt să continui la Conservator în străinătate.
A.A.: După ce termin liceul, vreau să termin Conservatorul și tot ceea ce urmează după. Aș dori să lucrez cu o formație de muzică de cameră și, bineînțeles, să fac o carieră și pe plan solistic.

Andrei VORNICU

 

De asemenea, verificati

Asigurăm condiții de viață mai bune pentru mureșeni cu fonduri europene

Distribuie În ultimii 4 ani am mobilizat fonduri europene pentru realizarea a peste 27 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.