„In memoriam Constantin Silvestri”, la Filarmonică Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 262 Vizualizări

„In memoriam Constantin Silvestri”, la Filarmonică

Luna octombrie aduce melomanilor mureșeni un nou moment de bucurie, Festivalul muzical internațional „In memoriam Constantin Silvestri”, ajuns în acest an la ediția a XXVII-a. Îninte ca festivalul să-și deschidă porțile, directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș, Vasile Cazan,  a sublinit auspiciile sub care a debutat stagiunea 2017-2018.

„Cred că prima lună din stagiunea 2017-2018 a însemnat pentru noi toți o plăcută reîntâlnire cu Muzica, minunata artă care ne ține pe toți aproape și care ne încălzește sufletele. Personal am avut prilejul de a mă afla în celebre săli de concert de pe trei continente, dar am o bucurie pe care o simt în permanență, aceea de a putea asculta săptămânal muzica împreună cu publicul nostru  într-una dintre cele mai superbe săli de concert, și care trebuie să ne atragă ca un magnet, aici, ”acasă la noi”, în Sala mare a Palatului Culturii. Îmi place mereu să subliniez faptul că fiecare stagiune pe care o organizăm are câțiva piloni care susțin ca un adevărat fundament această desfășurare de evenimente la Filarmonica tîrgumureșeană: cele patru Festivaluri anuale consacrate”, a precizat Vasile Cazan.

Franz Lamprecht, în deschiderea festivalului

Concertul extraordinar de deschidere al Festivalului muzical internațional „In memoriam Constantin Silvestri” va avea loc joi, 5 octombrie, ora 19:00, la Sala Mare a Palatului Culturii, oaspete fiind Maestrul Franz Lamprecht din Germania. „Melomanii vor avea parte de un concert vocal-simfonic, dirijat de un artist pe care îl considerăm „al nostru” căci de mai bine de un sfert de veac Maestrul Franz Lamprecht este dirijor principal invitat al Filarmonicii. Am dorit mult ca în debutul festivalului să se afle în scenă cele două mari colective artistice ale instituției: Orchestra simfonică și Corul mixt care vor interpreta împreuna câteva bijuterii din creația compozitorilor B. , R. Wagner, L. Boccherini, Ch. M. Widor, J. Strauss, E. Waldeufel și G. Verdi. Iar pentru a valorifica întregul potențial al surselor sonore din Palat am găsit că este potrivit să fie interpretată și o lucrare muzicală în care regina instrumentelor: orga, va întregi prin variata paletă timbrală frumusețea concertului de deschidere. În acest scop l-am invitat pe valorosul organist din Ungaria, Maestrul Teleki Miklós să interpreteze Concertul pentru orgă și orchestră nr.1 în Fa major de J. Rheinberger”, a menționat directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.

Csíky Boldizsár, opt decenii în slujba muzicii

Ediția din acest an a festivalului „In memoriam Constantin Silvestri” aduce și un moment de apreciere față de renumitul compozitor Csíky Boldizsár la împlinirea a opt decenii de viață, cu prilejul concertului de duminică, 8 octombrie, ora 19:00, de la Sala Mare a Palatului Culturii. „În această ediție de festival am dorit foarte mult să sărbătorim o mare personalitate artistică mureșeană: renumitul compozitor Csíky Boldizsár la împlinirea a opt decenii de viață. Îmi face o deosebită plăcere să amintesc aici că Maestrul Csíky este și „ctitorul” Festivalului Constantin Silvestri, manifestare artistică ce a demarat cu brio în anul 1991. O primă lucrare a domniei sale, Divertimento, va fi cântată duminică, 8 octombrie de una din formațiile camerale ale Filarmonicii „Transylvanian Wind Ensemble”. Formația este un octet de suflători compus din colegii mei din Filarmonică: Ferencz János și Major Zalán la oboi, Kelemen Antal și Szigeti István la clarinet, Radu Gavril și Kelemen Szilárd la corn, Ciprian Bonta și Ősz Domokos la fagot. La acest concert formația îl are invitat și pe Kostyák Márton, la contrabas. Pe lângă lucrarea Maestrului Csíky vor fi interpretate și alte lucrări camerale din creația lui G. F. Händel, J. Haydn și J. N. Hummel”, afirmă Vasile Cazan.

Marți, 10 octombrie, vine rândul  Cvartetului de coarde „Tiberius”, să urce pe scena festivalului. Artiștii Molnár Tibor la vioara I, Lokodi Károly la vioara a II-a, Molnár József la violă și Zágoni Előd la violoncel vor tălmăci două lucrări superbe din creația lui W. A. Mozart și A. Dvořak, invitatul formației fiind Bartha Lajos la violă.

„Obsessiones”, în primă audiție absolută

Maestrul Csíky Boldizsár va fi sărbătorit într-un cadru special cu ocazia concertului simfonic extraordinar de joi,12 octombrie, eveniment dedicat compozitoruluii târgumureșean  la împlinirea vârstei de 80 de ani! „Va fi o seară de reală bucurie să îl avem alături de noi și să îi ascultăm în prima audiție absolută ultima lucrare simfonică scrisă chiar în anul acesta și care se intitulează extrem de sugestiv „Obsessiones”. Renumitul dirijor român, Maestrul Gheorghe Costin se va afla la pupitrul orchestrei, solistul serii fiind valorosul pianist tîrgumureșean Csíky Boldizsár jr., fiul compozitorului octogenar sărbătorit, pianistul interpretând Concertul pentru pian și orchestră nr.1 în re minor de J. Brahms. În partea a doua a concertului, sub bagheta Maestrului Gheorghe Costin vom putea audia Simfonia nr.1 in do minor de J.Brahms”, a subliniat Vasile Cazan.

Concert coral aniversar

Corul mixt al Filarmonicii va urca pe scena Sălii Mari a Palatului Cultuirii marți, 17 octombrie cu prilejul concertului coral extraordinar intitulat „Aniversari muzicale 2017”. „Concertului aniversar pe care am bucuria să îl dirija cuprinde un superb buchet de bijuterii corale a cappella sau cu acompaniament de pian din creația unor compozitori ce sunt sărbătoriți pretutindeni în lumea muzicală în acest an: J. Arcadelt, A. Scandelli, L. Viadana, Cl. Monteverdi, G. O. Pitoni, L. van Beethoven, Fr. Schubert, F. Mendelssohn-Bartholdy, J. Brahms, Gh. Dima, Kodály Zoltán, Tudor Jarda, Birtalan József, Csíky Boldizsár și Orbán György. Mulțumesc distinsei mele colege Sikó Szidónia, maestru de studii cor pentru ajutorul pregătirii acestui program superb dar pretențios, precum și doamnei Antonia Someșan care acompaniază la pian și în acest concert valorosul nostru ansamblu coral”, a precizat Vasile Cazan.

Oaspeți dragi din Irlanda

Dirijorul Robert Houlihan din Irlanda revine la pupitrul orchestrei Filarmonicii târgumureșene joi, 19 octombrie, ora 19:00, cu prilejul unui concert de excepție alături de pianistul rus Alexei Nabioulin. ”Domnia sa  vine, ca în „familie”, mulți îl cunoașteți din perioada anilor 1991-1993 când a fost dirijor permanent al orchestrei noastre. Vom putea asculta sub bagheta lui o superbă lucrare cântată rar la noi, Simfonia nr.1 în La bemol major de E. Elgar. Solistul serii este marele pianist rus Alexei Nabioulin, un artist pe care îl apreciați mult în ultimii ani datorită evoluției de excepție pe care o demonstrează de fiecare dată pe scena noastră, el fiind dealtfel o plăcută prezență și pe alte scene renumite din toată lumea. De data aceasta ne va încânta prin interpretarea Concertului pentru pian și orchestră nr.27 în Si bemol major de W. A. Mozart”, a precizat Vasile Cazan.

„500 de ani de la Reformă”, pe acordurile muzicii

Alberta Alexandrescu, talentată pianistă româncă stabilită în Franța va susține un recital duminică, 22 octombrie,  cu lucrări superbe din creația lui F. Chopin și Gh. Zamfir. Două zile mai târziu, marți, 25 octombrie, protagonistul festivalului va fi valorosul dirijor și organist Nicolae Moldoveanu din Elveția care împreună cu Cvartetul de tromboni ai Filarmonicii „George Enescu” din București,vor fi protagoniștii  concertului „500 de ani de la Reformă”. Programul serii cuprinde lucrări de o rară frumusețe din creația lui J. S. Bach și F. Mendelssohn-Bartholdy.

Timp de profundă trăire sufletească

Concertul de închidere al ediției din acest an al festivalului  este unul vocal-simfonic, programat joi, 26 octombrie, și  care reunește pe scena Sălii Mari a Palatului Culturii cele două mari colective artistice ale Filarmonicii,  Orchestra simfonică și Corul mixt. ”Un renumit Mastru al baghetei, dirijorul de origine turcă Alpaslan Ertüngealp, stabilit de ani buni în Ungaria,  ne va onora prin prezența pe scena Festivalului. Programul începe cu Contradansul în Do major de W. A. Mozart și va continua tot cu o lucrare mozartiană: Concertul pentru pian și orchestră în Do major nr.21, solist fiind un redutabil pianist din Grecia: Titos Gouvelis și care vine prima oară la noi. În partea a doua a concertului vor răsuna superbele armonii ale Missei In tempore beli (renumita Paukenmesse) în Do major de J.Haydn. Îmi face plăcere să îi amintesc și pe soliștii vocali ce vor evolua în această capodoperă haydniană: soprana Barabás Annamária din Elveția, altista Laura Essig, tenorul Liviu Iftene și basul Sebastian Balaj. Astea fiind spuse, invităm publicul meloman  să petrecem împreună un timp de profundă trăire sufletească cu ocazia acestor concerte, care prin bogatul și variatul repertoriu, cât și prin prezența pe scenă Palatului a unor reputați artiști din țara noastră dar, așa cum ați observat, vin și din Ungaria, Elveția, Franța, Germania, Rusia, Grecia și Irlanda fac ca această ediție să fie o nouă sărbătoare a muzicii”, a conchis Vasile Cazan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE