Home / Invatamant / Editarea şi tipărirea manualelor şcolare, viitor monopol de stat?!

Editarea şi tipărirea manualelor şcolare, viitor monopol de stat?!

Distribuie

Ministrul Educaţiei Naţionale din România, Liviu-Marian Pop, a anunţat joi, 5 octombrie, cu ocazia unei videoconferinţe, câteva modificări care vor surveni în procedura de editare şi tipărire a manualelor şcolare şi a manualelor auxiliare. Videoconferinţa a fost vizionată şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, unde prof. Ioan Macarie, inspector şcolar general, şi prof. Illes Ildiko, inspector şcolar general adjunct, au invitat şi reprezentanţii mass-media locali.

Editurile private, eliminate din schemă

Videoconferinţa a debutat cu câteva precizări legate de soarta manualelor şcolare. Astfel, chiar dacă va fi organizat un „concurs de autori”, producerea acestora va deveni un business 100% monopol de stat, întrucât de editare şi tipărire se vor ocupa exclusiv instituţii ale statului, respectiv Editura Didactică şi Pedagogică şi Monitorul Oficial/ Imprimeria Naţională.

„Sper ca săptămâna viitoare să avem în şedinţa de Guvern ordonanţa prin care Editura Didactică şi Pedagogică editează, nu tipăreşte, editează manualele. Tipărirea va fi asigurată de către Monitorul Oficial sau Imprimeria Naţională, adică companii de stat. De ce spun editează? Pentru că odată cu apariţia, cu aprobarea ordonanţei de urgenţă vom lansa concurs de autori de manuale. Nu concurs între edituri. Pe două componente: toate manualele pentru VI-VIII care sunt pe noua programă şi tot ce a rămas achiziţionat, nelicitat, pe I-V, pentru că sunt foarte multe titluri nelicitate. Lucrul acesta, repet, se va întâmpla după apariţia, după aprobarea ordonanţei cu privire la Editura Didactică şi Pedagogică”, a spus Liviu-Marian Pop.

Urmează „dezbateri serioase” în teritoriu

Ministrul Educaţiei Naţionale a anunţat apoi că instituţia pe care o conduce propune un proiect de Lege a Manualului Şcolar şi i-a îndemnat pe inspectorii şcolari generali să organizeze „dezbateri serioase” în teritoriu, una din temele propuse în cadrul viitoarelor „dezbateri serioase” urmând să furnizeze răspunsul la întrebarea: e bine sau nu să avem manual unic?

„Tot pe zona aceasta a manualelor am lansat în dezbatere publică Legea Manualului Şcolar şi aici vreau să faceţi şi dumneavoastră dezbateri serioase, inclusiv cu asociaţiile studenţeşti, care pot să vină din exterior fără să fie direct implicate în actul de predare la învăţământul preuniversitar. Acolo sunt două teme mari de dezbateri: una e legată de dacă e bine sau nu să avem manual unic, şi a doua este cea cu privire la comanda manualului de către părinţi, elevi şi profesori. În proiectul de lege am spus că manualul poate fi în trei forme: forma letrică, forma virtuală şi forma electronică, obligatoriu noi să asigurăm forma electronică, acel pdf, şi lecţiile virtuale pe care le avem în manualele pentru clasele I-V, iar forma letrică, cea tipărită, să se asigure doar dacă se doreşte lucrul acesta de către părinte sau profesor, în aşa fel încât prevederea din cadrul Legii Educaţiei Naţionale unde se spune că elevul beneficiază de manual să fie respectată. Da, beneficiază de manual, dar nu neapărat manualul trebuie să fie pe suport de hârtie, adică pe format letric”, a afirmat Liviu-Marian Pop.

Viitoarele manuale, sub lupa academicienilor

Totodată, ministrul Educaţiei Naţionale a mai asigurat părinţii, dascălii şi chiar elevii că pot fi liniştiţi în privinţa calităţii viitoarelor manuale, care vor fi evaluate de către o comisie care va avea în componenţă inclusiv membrii ai Academiei Române.

„Comisia de evaluare va avea în componenţă şi membrii ai Academiei Române. Am semnat acordul cu Academia Română, în echipa de evaluare a manualelor şcolare vor fi membrii ai Academiei Române. În acelaşi timp, şi reevaluarea manualelor pentru clasele I-IV va trebui să o facem pentru că colegii noştri învăţători, profesori din învăţământul primar care au predat la clasele I-IV, alături de părinţi şi experţi educaţionali au semnalat anumite nereguli în anumite manuale şi cred că trebuie să vedem evaluarea acestora, dacă este necesară. Dacă anul viitor în aprilie – mai terminăm manualele, deja în mai – iunie se pot comanda manualele de către toţi elevii în aşa fel încât în septembrie să le avem tipărite”, a menţionat Liviu-Marian Pop.

Două sesiuni de proiecte/an pentru auxiliare

Referindu-se la manualele auxiliare şi mijloace de învăţământ, ministrul Educaţiei Naţionale a precizat că pe tema respectivă recent au fost emise două Ordine de Ministru, respectiv 5.062 şi 5.063,

„Termenul de depunere pentru auxiliare este 8 octombrie, adică mai sunt puţine zile. Toate acele edituri care colective de autori care vor să aibă avizate mijloacele să facă lucrul acesta. Acele proiecte care vor fi respinse de către evaluatori pot fi depuse în a doua perioadă, următoarea sesiune fiind în februarie –  martie 2018. Evident, noi prin Ordin de Ministru am pus ca în fiecare an să fie două sesiuni de aprobare şi avizare a auxiliarelor. Auxiliare şi mijloace care vor fi publice pe platforma Biblioteca Şcolară Virtuală. Am spus că facem această platformă, o facem, în Biblioteca Şcolară Virtuală vom avea mai multe capitole de documente, vor fi manuale şcolare, link către manualele şcolare aprobate, către auxiliare, către resursele deschise, că sunt foarte multe resurse deschise, adică toate proiectele europene sau tot ce s-a făcut cu bani europeni fiind resursă deschisă înseamnă că e resursă gratuită. Un ultim link, am discutat ieri în Minister şi fac un apel la toţi inspectorii noştri care se ocupă de preşcolar şi primar, dar în special pentru preşcolari, să creăm resurse educaţionale deschise pentru toate grupele de grădiniţe”, a precizat Liviu-Marian Pop.

Circuitul aprobării unui manual auxiliar, stufos

Nu în ultimul rând, ministrul Educaţiei Naţionale a dezvăluit care este procedura propusă pentru aprobarea manualelor auxiliare.

„Plecând de la educatoare, profesori de preşcolari, învăţători, profesori de învăţământ primar sau profesori, în colaborare cu catedrele şi comisiile metodice selectează auxiliarele din lista celor aprobate de Ministerul Educaţiei. Deci nu mai selectează profesorul singur sau învăţătorul singur, ci alături de catedra sau comisia metodică din care face parte. Lista auxiliarelor se comunică la profesorul diriginte, care discută cu Adunarea Generală a Părinţilor, consiliul reprezentativ al părinţilor şi asociaţiile de părinţi exprimă acordul pentru utilizarea în şcoli a materialelor propuse, se informează Consiliul de Administraţie a unităţii şcolare, se centralizează la Inspectoratul Şcolar, iar materialele avizate se duc către elevi sau către bibliotecă, respectiv Casa Corpului Didactic, circuitul financiar făcându-se prin asociaţia de părinţi. Dacă se cumpără pentru biblioteca şcolară, prin contabilitatea unităţii şcolare. Această anexă o să o punem în dezbatere”, a arătat Liviu-Marian Pop.

Manager Edu: „E foarte tragic ce se întâmplă”

Preocuparea conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale pentru revenirea la „manualul unic” a pus în alertă editurile şcolare private, nemulţumite de faptul că unul din pilonii economiei de piaţă, respectiv principiul liberei concurenţe, este torpilat, în stilul statului totalitar de dinainte de 1989, de către actualii diriguitori ai învăţământului românesc.

„În Coreea de Nord există un singur conducător, un singur partid, o singură idee și un singur manual școlar. Asta vrem și noi? Probabil că nu, dar punctul nostru de vedere nu contează! Manualul unic, pe care l-am crezut mort și îngropat la sfârșitul mileniului trecut, se întoarce ca un fel de… zombi pentru cei care au o scânteie de inteligență și „moaște sacre”, pentru cei care doar o pretind. Ministrul educației se înfățișează asemeni unui bucătar, ce ne propune un „meniu al zilei” unic, scump și prost, prezent pe masa tuturor copiilor din România. Îți place, nu-ți place… taci și mănâncă! Asta am mâncat și eu, și părinții și bunicii mei, nu te crede tu mai deștept! Lăsând gluma la o parte, e foarte tragic ce se întâmplă în educația românească. Sistemul nostru democratic și economia de piață bazată pe concurență, toate acestea par vulnerabile la idei extremiste. Ideile de extremă stângă, prin care statul devine singurul editor de manuale școlare, iar tipografia statului unicul multiplicator, ne întorc în perioada comunistă. Demonizarea editurilor, a „baronilor de manuale”, a fost doar un pas în politica de anihilare a vocilor critice din sistem. Zumzetul disonant, dar constructiv, care plutea peste piața ideilor, este înlocuit de cadența bocancilor la paradă. Acest marș într-o unică direcție, spre trecut, reprezintă educația în viziunea ministrului Liviu Pop”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, prof. Ciprian Năprădean, managerul Editurii Edu din Târgu-Mureş, una din editurile reprezentative de pe piaţa de profil din România.

Alex TOTH

 

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Demers pentru un nou pod feroviar peste râul Mureș

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.