Peste 50 de producători locali, la Târgul Cetăţii 2017 Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 963 Vizualizări

Peste 50 de producători locali, la Târgul Cetăţii 2017

Asociația ”Mercur” organizează, în perioada 13-15 octombrie, pe Bulevardul Cetății din Târgu-Mureş, cea de-a doua ediție a Târgului Cetății, eveniment care reuneşte peste 50 de producători locali din județele Mureș, Alba, Harghita, Suceava, Sibiu, Braşov, Cluj, Maramureș.

„Timp de trei zile, aceștia îi așteaptă pe târgumureșeni cu cele mai variate produse, la prețuri de producător: pâine de casă, vin, must, mezeluri tradiționale, brânzeturi, sucuri și siropuri de fructe, dulcețuri, miere, murături, conserve, fructe și legume de toamnă, ulei presat la rece, pește, bere, ceaiuri, plante aromatice, dulciuri și multe alte surprize. Programul târgului este: vineri, între orele 11.00 – 19.00, sâmbătă, între orele 10.00 – 19.00, iar duminică între orele 10.00 – 18.00. În cele trei zile de târg, pe o miniscenă special amenajată, vor evolua elevi ai Școlii Populare de Artă, de la clasele de muzică ușoară și populară. Programul spectacolelor este următorul: vineri, între orele 17.00 – 18.00, sâmbătă, între orele 12.00 – 13.00 și 17.00 – 18.00, iar duminică, între orele 12.00 – 13.00. Scopul acestui eveniment este acela de a sprijini și promova producătorii locali și de a încuraja consumul de produse locale”, au transmis organizatorii.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE