Cele mai bune sfaturi sunt cele care au la bază o poveste, așa că aș vrea să încep prin a relata unul dintre evenimentele la care am participat, fiind studentă a Facultății de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, într-una dintre garzile efectuate în cadrul Spitalului Clinic Veterinar de Urgență.
Era o seară de duminică, în jurul orei 22.00. Eram într-una dintre sălile de consultație, tratament și monitorizare a pacienților, supravegheam un câine cu crize de epilepsie când am auzit soneria ușii de la intrare, așa că am mers să văd despre ce este vorba. Un domn cu iz de muntean și cu o voce hotărâtă ținea strâns într-o mână un sac de rafie înnodat. Dupa ce îl întreb care este motivul pentru care a venit la spital, aflu cu stupoare că în sac are cadavrul câinelui său pe care l-a găsit mort în acea seară în spatele curții, fără semne post-mortem la suprafața pielii sau altele care să indice o posibilă intoxicație sau vreo agresiune fizică.
Ceea ce m-a uimit a fost că patrupedul în vârstă de trei ani nu avea vaccinul antirabic bifat în carnetul de sănătate şi a fost mușcat de o vulpe în urmă cu o lună. Proprietarul a mai făcut o precizare importantă, susținea că a fost și el muscat din senin de câinele lui blând în urmă cu două săptămâni, deci ulterior incidentului în care vulpea l-a înșfăcat pe Grivei al lui. Succesiunea faptelor îmi demonstra că animalul din sac era suspect de turbare, iar proprietarul, fiind mușcat de acesta, intra și el în categoria suspecților de rabie.
La întrebarea următoare, cum că dacă domnul s-a prezentat la un spital de boli infecțioase pentru a declara cele întâmplate și pentru a se vaccina post-mușcătură pentru a elimina o posibilă infestație a sa și iminența decesului în caz de confirmare a acesteia, mi-a răspuns foarte senin că nu a mers la spital și nici nu i s-a administrat vreo doză de imunizare vreodată. Mi-a spus că merge acum să declare cele petrecute și să se vaccineze, dar l-am alarmat, confirmându-i că este prea târziu și că dacă virusul a pătruns și în organismul lui, nu se mai poate face nimic notabil, că nu se cunoaște în momentul de față nici un caz confirmat în lume care să fi supraviețuit rabiei. Rămânea să sperăm amândoi că patrupedul lui nu a contactat virusul rabic sau că cel puțin în momentul în care l-a mușcat, virusul nu se afla cantonat deja la nivelul salivei (la nivelul acesteia, virusul găsindu-se în cantităţi mari la un moment dat). Ulterior, am aflat că proprietarul este sănătos, ceea ce însemna că saliva câinelui nu conținea virusul la momentul mușcăturii, deși câinele său a ieșit pozitiv la testul de confirmare a rabiei.
Patogeneza specifică rabiei
Dezinformarea și ignoranța în ceea ce privește cele mai periculoase boli din lume pot avea consecințe fatale, tocmai din acest motiv aș vrea să detaliez în cele ce urmează ce înseamnă turbarea în cazul animalelor de companie și cum poate ea fi prevenită cât mai temeinic. Da’ de ajungem și noi țară indemnă de rabie, la fel ca și Marea Britanie.. ei sunt deja de 100 de ani fără vreo recidivă pe teritoriu.. la noi cât mai dureaza?!
Rabia este o encefalită mortală acută a animalelor cu sânge cald, precum și a omului, cauzată de un agent viral care aparţine familiei Rhabdoviridae, genul Lyssavirus. Acest virus se răspândește în organism, în principal prin intermediul salivei animalelor bolnave ca rezultat al mușcăturii acestora. În cazul felinelor, se transmite foarte ușor și prin simple zgârieturi pentru că o concentrație foarte mare de virus se găsește în salivă, iar acestea își curăță lăbuțele mai des decât merg femeile la manichiură. Această boală se poate răspândi și prin contaminarea rănilor superficiale de la nivelul epidermei sau a membranelor mucoaselor cu saliva animalelor infectate.
Rabia are două forme clinice principale, atât în cazul câinilor, cât și în cel al pisicilor – liniștită și agresivă. Semnele afectării sistemului nervos central, deviația de comportament, salivația filantă abundentă și paralizia musculaturii scheletice, precum și cea a faringelui caracterizează ambele forme. Manifestarea primară a formei liniștite de rabie durează între 1-3 zile și animalul devine apatic, nu răspunde la stimulii externi cum ar fi sunetele de o tonalitate mai înaltă, preferă decubitul lateral și locurile întunecate. Această formă se succede cu cea agresivă, în care animalul are crize epileptiforme, ingerează substanțe și obiecte care în mod normal nu sunt comestibile, este neliniștit, anxios, dezvoltă hidrofobie, aerofobie, își schimbă brusc comportamentul, încearcă să își muște stăpânul, ulterior apar contracțiile tonico-clonice ale musculaturii netede și striate, acest episod terminându-se în 100% dintre cazuri în mod fatal, moartea fiind cauzată prin asfixiere (paralizia faringelui).
De ce se ţine 14 zile sub observaţie animalul suspect de rabie?
Virusul rabic nu rezistă foarte mult în mediul exterior. Odată pătruns în organism, se fixează pe filetele nervoase motorii de la nivel muscular şi începe să urce pe cale centripetă spre sistemul nervos central. Acesta avansează doar pe filetele nervoase şi nicăieri altundeva. Cu cât talia animalului este mai mică şi muşcătura e mai aproape de sistemul nervos central, cu atât perioada de incubaţie (timpul scurs de la pătrunderea germenului în organism şi până la apariţia semnelor clinice) este mai scurtă. Virusul pătrunde în neuroni şi se înmulţeşte în sistemul nervos central. De la acest nivel, pe cale centrifugă, merge spre periferie şi ajunge să intre în glandele salivare. Din acest moment, animalul poate îmbolnăvi alte animale sau omul. Virusul apare în salivă cu aproximativ şapte zile înainte de apariţia semnelor clinice. Dacă în paisprezece zile animalul nu prezintă semne clinice de rabie, concluzia e că atunci când acesta a muşcat o persoană sau un alt animal, nu avea încă virusul rabic în salivă.
Campaniile de vaccinare lasă de dorit
Această viroză letală este răspândită pe tot globul, cu excepția câtorva țări în care datorită particularităților geografice, fie nu a pătruns, fie au devenit indemne consecutiv aplicării unor măsuri drastice de combatere (Marea Britanie, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Spania, Portugalia ). Din păcate, în ultima perioadă asistăm la o recrudescență a rabiei în multe regiuni ale lumii, inclusiv la noi în țară, din cauza menținerii și replicării virusului în populația de animale sălbatice (vulpile, liliecii, șobolanii, lupii). În România, focarul silvatic de rabie este cel mai important, vulpile transmițând cel mai des această viroză pentru că în faza lor liniștită de rabie devin foarte blânde, spre deosebire de carnasierele domestice, se apropie de gospodării, acceptă mângâierea oamenilor și apoi mușcă. La noi s-au înregistrat cele mai multe cazuri de rabie din Europa.
Conform ANSVSA – Referatul de aprobare nr. 1408 din 4 martie 2016, s-au efectuat campanii de vaccinare orală a vulpilor împotriva rabiei în 16 județe (Arad, Alba, Bihor, Mureș, Maramureș, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Caraș-Severin, Harghita, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Satu-Mare, Timiș), în vestul și centrul României. Distribuția momelilor a fost efectuată la granița cu Ungaria, Serbia și o parte din granița cu Ucraina. Imunizarea s-a efectuat prin distribuția momelilor vaccinale pe cale aeriană (aproximativ 20 de momeli/kilometru pătrat) și prin distribuție manuală în jurul localităților și a zonelor greu accesibile cu avionul (aproximativ 25 de momeli/kilometru pătrat). Eficiența vaccinării rămâne discutabilă, având în vedere faptul că deși s-au realizat campanii de vaccinare și în anul curent, au tot apărut focare de rabie silvatice și în 2017, și nu doar câteva cazuri izolate…
Legile sunt făcute ca să fie respectate, cel puţin unele dintre ele
Deși din punct de vedere legislativ, toți proprietarii de animale domestice (câini și pisici) sunt obligați să-și vaccineze patrupedele, nu puțini sunt cei care nu respectă legea, fiind inconștienți de pericolele la care își expun sănătatea personală. De exemplu, la cabinetul veterinar unde am facut practică pe perioada studiilor universitare, nu o dată mi-a fost mirarea să aud replici de genul: “A, păi pisica mea nu iasă din casă niciodată, nu are cum să se contamineze, așa că nu vreau să o vaccinez împotriva rabiei degeaba.“ Proprietarul respectiv nu știa probabil că pisicile prind şoareci și șobolani și că aceștia sunt purtători pasivi de rabie toată viața. Unde să mai pun faptul că pisicilor le place să stea în locuri înalte ale casei, cum ar fi pervazele, iar dacă în zona respectivă trăiesc și lilieci, aceștia pot mușca pisica și surpriză… liliecii sunt și ei purtători pasivi de virus rabic. Așa că nu are nici o relevanță că animăluțul dumneavoastră stă închis în casă 24/24, dacă nu ați făcut-o până acum, luați-l de lăbuțe și duceți-l la un cabinet veterinar la vaccinat!
Nu aș fi atât de tăioasă dacă rabia ar fi un fleac, dar aceasta se plasează pe plan mondial pe locul al zecelea în rândul maladiilor infecțioase mortale. Conform revistei The British Medical Journal din 2008, a apărut un caz la om care se presupune că ar fost infestat cu virus rabic şi supraviețuiește. Este vorba despre o fată în vârstă de 15 ani care s-a prezentat la doctor după o lună după ce a fost mușcată de un liliac, când deja ar fi fost tardivă administrarea profilactică a vaccinării antirabice sau a imunoglobulinelor specifice. După instituirea unei noi scheme terapeutice, bazată pe inducerea comei cu ketamină și administrarea de medicamente antivirale, adolescenta a dezvoltat anticorpi de neutralizare în a doua saptămănă de la începerea tratamentului și în prezent se află la domiciliu, dar a rămas cu sechele neurologice severe, care includ coree, dizartrie și tulburări grave de mers. Acest caz ar putea impulsiona cercetătorii din domeniul medical să exploreze și alte căi de identificare a unor mijloace eficiente de combatere a uneia dintre cele mai grave infecții din lume.
Până una, alta, apelez la bunăvoința și înțelegerea tuturor proprietarilor de animale de companie și sper ca vaccinarea antirabică să constituie o prioritate pentru dumneavoastră!
Să fim sănătoși!
Denisa MORAR
