29 septembrie – 4 octombrie 2017, Istanbul, Turcia. Al 45-lea Congres Apimondia Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 342 Vizualizări

29 septembrie – 4 octombrie 2017, Istanbul, Turcia. Al 45-lea Congres Apimondia

În 2013 la Kiev, se desfăşura Congresul al 43-lea al Apimondia (Federaţia Internatională a Asociaţiilor Apicultorilor), unde Asociaţia Apicultorilor din Turcia a izbutit să obţină organizarea celui de al 45-lea Congres, la Istanbul. Succes deplin, asigurat de prezentarea profesională şi atrăgătoare a condiţiilor organizatorice.

Dar între timp istoria şi-a urmat cursul. Acum imaginaţi-vă o ţară într-un fel de război. Două facţiuni majore, de o parte conducători şi forţele armate care-i protejează, de cealaltă inamici invizibili. Tancuri şi transportatoare ale armatei pe stradă. Maşini de poliţie blindate şi patrule înarmate până în dinţi. Printre ele ceva turişti în număr tot mai mic, comercianţi diverşi şi turci grăbiţi.

Istanbulul o metropolă pe două continente, cu 20 de milioane de suflete. Istorie vândută la pachet cu comerţ elucubrant, printre rugăciunile muezinilor. Râuri de maşini în care şerpuiesc taxiuri galbene. Comercianţi şi chelneri care te obosesc cu insistenţele lor. O ţară care devine scumpă pe masură ce tot mai puţini turişti se hotărăsc să vină într-un spaţiu în care prezenţa armatei pe străzi descurajează avântul vizitatorilor.

Cu toate acestea Congresul Apimondia a fost un mare succes. Peste 129 de ţări participante, unele reprezentate la nivel de miniştri, şi mai bine de 13.000 de participanţi şi vizitatori. Mii de metri pătraţi de standuri şi spatii de prezentare diversă, într-un foarte modern şi amplu spaţiu expoziţional. 350 de expozanţi unii cu spaţii şi dotări impresionante, au prezentat utilaje, stupi inovativi, tehnică digitală, diverse soluţii în apicultură, produse apicole variate, de felurite origini florale, brute sau prelucrate,  de prin toate continentele.

În paralel cu acestea, ca o încununare a unor evidente eforturi productive, s-a desfăşurat partea ştiinţifică, organizată pe sesiuni ale celor şapte comisii de specialitate. Au fost prezentate prin autori peste 260 de comunicări ştiinţifice. Pentru că timpul nu permite comunicarea tuturor lucrărilor din acest domeniu tot mai atractiv şi studiat în diverse colţuri ale lumii, organizatorii au realizat un spaţiu de afişaj pentru 770 de postere, ca sinteze ale unor eforturi ştiinţifice diverse. Se poate spune că au fost prezentate mai bine de 1.000 de comunicări cu caracter ştiinţific. Cel puţin o cincime au avut legătură directă cu sănătatea, arătînd beneficiile utilizării produselor apicole în folosul omului.

Spunem acest lucru pentru a combate nedreptăţile unor medici aflaţi în urmă cu informarea, dar care nu se sfiiesc să facă afirmaţii despre pericolul utilizării produselor apicole în sănătate. Subliniem că astfel de întruniri internaţionale au loc la doi ani, şi că de fiecare dată se comunică noutăţi atât din studii de laborator cât şi din practica clinică.

Practic sute de studii ştiinţifice se desfaşoară în fiecare an în diverse colţuri ale lumii pentru a obţine şi sintetiza informaţii diverse despre inegalabilele produse apicole. Recomandăm celor care nu au avut timp sau dorinţă de informare, să aibă decenţa de a pastra tăcerea ca un semn de respect pentru munca a sute de cercetători, şi să-şi verifice supoziţiile şi temerile dobândite de nu se ştie unde, facînd efortul să studieze într-o limbă de circulaţie internaţională.

Dintre lucrările prezentate în secţiunea dedicată sănatăţii, România şi românii s-au remarcat în mod deosebit, tara noastră fiind recunoscută international pentru practica avansată a api-fito-terapiei. Comunicarea ştiinţifică prezentată de medicul dr. Cristina Aoşan, după cum a fost denumit chiar de moderatori, un studiu clinic care demonstrează posibilitatea de tratare a sclerozei multiple, a fost răsplătită cu aprecieri deosebite. Lucrarea se bizuie pe munca desfaşurată de-a lungul a 15 ani de tratare şi observare a peste 80 de pacienţi cu scleroză în plăci, din care practic reiese (în limite statistice de stabilitate), că leuconevraxita este curabilă cu mare probabilitate. Au fost luaţi în studiu doar pacienţii care au urmat cu corectitudine terapia. Cel puţin 80% dintre pacienţii cu psihic pozitiv, care urmează un tratament cu produse api-fito, individualizat, recomandat de către un medic cu o competenţă reală, au şanse de a obţine oprirea evoluţiei bolii, îmbunătăţiri diverse, observabile şi pe RMN. La circa 62% RMN-urile au înregistrat îmbunătăţiri sau imagini cicatriciale. Numeroşi dintre pacienţi au reintrat într-un regim de viaţă normală. 23 dintre ei sînt scoşi din terapie de mai mulţi ani, pentru că nu mai necesitau. Practic pot fi declaraţi vindecaţi. Aşadar se demonstrează din nou că medicina naturistă, practicată cu competenţă, poate vindeca boli declarate incurabile de către medicina convenţională, care din păcate e redusă la statutul de componentă de retail a industriei de medicamente.

Cel de al 46-lea Congres Apimondia se va desfăşura la Montreal în 2019.

Între timp este posibil ca următorul Apimedica, un eveniment pendinte tot de Apimondia şi dedicat numai apiterapiei, să se desfăşoare în România în 2018.

Mulţumim pe aceasta cale doamnei dr. ing. Cristina Mateescu, preşedintele Comisiei pentru Apiterapie a Apimondia, pentru eforturile pe care le depune în promovarea valorilor reale ale ştiinţei în apicultură şi apiterapie, a românilor şi a României în lume.

Gabriel Silviu AOŞAN

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE