Share
Home / Eveniment / Pacient cu obezitate morbidă operat cu succes la Târgu-Mureș

Pacient cu obezitate morbidă operat cu succes la Târgu-Mureș

Cel mai greu pacient suferind de obezitate morbidă operat vreodată în Târgu-Mureș a fost externat zilele trecute în stare bună. Tânărul BCA, student în vârstă de 24 de ani, fusese internat la Spitalul Județean Mureș având o greutate greu de stabilit la momentul internării, înaintea operației acesta cântărind aproximativ 230 de kilograme la o înălțime de 190 de centimetri. În timpul internării, pacientul a suferit o operație de gastrectomie longitudinală laparoscopică, cunoscută și sub numele de ”gastric sleeve” efectuată de o echipă condusă de Prof. Dr. Marius Coroș, șeful Clinicii Chirurgie 1. Echipa a realizat în fapt micșorarea stomacului pacientului prin metode minim invazive, laparoscopice.

Pacient operat cu ajutorul ISU

La internare, indicele de masă corporală a pacientului era de 63,15, în condițiile în care specialiștii susțin că indicele normal, care nu prezintă riscuri pentru sănătate, nu depășește 30, iar astfel de operații se recomandă deja începând cu 35. Operația de gastric sleeve se realizează cu succes deja de câțiva ani în spitalul mureșean, cu toate acestea operația în cauză a ridicat o serie de probleme de logistică, a explicat chirurgul Coroș. În primul rând, deși înainte de procedura în sine tânărul a trecut printr-o cură extrem de drastică pentru a-l ajuta să slăbească măcar câteva kilograme, pacientul nu a putut fi nici măcar cântărit înainte de operație, deoarece greutatea acestuia depășea capacitatea cântarelor existente în spital. Astfel, a fost nevoie ca părinții tânărului să îl transporte pe acesta într-un centru comercial, pentru a fi cântărit cu ajutorul unui cântar de mare capacitate. În ce privește paturile de spital, acestea au rezistat, în schimb pentru efectuarea operației a fost nevoie de două mese de operație alăturate, cu telecomenzile aferente. Problemele de logistică nu s-au oprit aici, punându-se problema ridicării pacientului pe masa de operație, precum și așezarea acestuia pe targă, respectiv pe patul din salonul de reanimare. Din fericire, un echipaj ISU compus din 6 pompieri a răspuns la solicitarea chirurgului Coroș, și au colaborat cu utilajele specifice, hamuri, macara și o saltea de rezistență extrem de mare. ”Am dori cu această ocazie să aducem mulțumiri echipei ISU și conducerii acesteia, colonel Handrea Călin și maior Porav, care ne-a ajutat în transportul pacientului”, a declarat dr. Coroș.

Obezitatea, recunoscută drept boală

În condițiile în care obezitatea este recunoscută deja de câțiva ani drept boală, tratamentul acesteia fiind ca atare decontat din bugetul CAS, dotarea spitalelor din România nu corespunde acestui gen de operații bariatrice, deși acestea salvează, la propriu, vieți. ”În străinătate există macarale, hamuri speciale, instrumentar special pentru acest gen de operații. Noi am fost nevoiți să apelăm la ajutorul pompierilor, deși am cerut de ani de zile dotările necesare”, a subliniat dr. Coroș. În plus, decontarea nu acoperă și costurile cu așa-numitul kit laparoscopic gastric sleeve, al cărui preț pe piața din România poate ajunge și la 3.000 de euro. În ce privește pacientul în cauză, operația acestuia era extrem de urgentă, deoarece riscul unui infarct creștea cu fiecare zi. Din fericire, organele acestuia nu erau încă afectate de boală, astfel că operația, cu toate dificultățile acesteia, a fost un succes. Există și riscuri? Desigur, a subliniat dr. Coroș, nu există intervenție chirurgicală fără un anumit grad de risc. Sunt însă riscuri calculate, cât timp rezultatele sunt de-a dreptul extraordinare. Aceste operații metabolice salvează vieți, dincolo de aspectele estetice și psihologice. Rezultatele sunt menținute în timp, în opinia chirurgului, în proporție de 100%. ”Pacientul nu mai ajunge niciodată la greutatea avută, chiar dacă unii dintre ei mai acumulează câteva kilograme pe parcursul anilor”, a arătat chirurgul mureșean. Totul e ca pacienții să fie corect informați, pregătiți înainte și post-operator, iar operația în sine să se desfășoare într-un centru specializat. În România, astfel de operații se fac în doar câteva centre universitare, printre care București, Cluj și desigur Târgu-Mureș.

Edith VEREȘ

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Deputatul Florin Buicu, sărbătoritul zilei

Redacţia şi administraţia cotidianului Zi de Zi îl felicită pe deputatul social-democrat de Mureş Florin …

Share
Share