Home / Politic / Ovidiu Moldovan, liderul PNL Tîrgu Mureș, salută decizia președintelui Chirteș

Ovidiu Moldovan, liderul PNL Tîrgu Mureș, salută decizia președintelui Chirteș

Distribuie

Ovidiu Moldovan, președintele PNL Tîrgu Mureș, ne-a remis astăzi un comunicat de presă, după ce ieri, liderul PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș, a anunțat că nu vor mai avea loc alegeri în organizația municipală.

„Biroul Politic Local al PNL Tîrgu-Mureș își continuă activitatea. Situația internă a Partidului Național Liberal Mureș s-a stabilizat și de acum înainte, vom continua să ne ocupăm de proiectele serioase ale organizației noastre. Vom sancționa orice derapaj al coaliției de guvernare PSD-ALDE și vom trage un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl prezintă această Guvernare. PNL folosește toate pârghiile formale și informale pentru a bloca măsurile inițiate de Guvernul Tudose care duce România în dezastrul economic.
Am convingerea că acest test politic ne-a demonstrat tuturor că, doar împreună, vom putea construi ceva trainic în orașul nostru și trebuie să oferim cetățenilor un model de administrație responsabilă. În viitor, vom continua întărirea partidului la nivelul membrilor, prin organizarea pe fiecare secție de votare. De asemenea, un rol important îl vor avea și consilierii locali, care vor iniția proiecte și vor gestiona responsabil activitatea din cadrul Consiliului local. Îl asigur pe domnul președinte Chirteș că vom transforma organizația municipală în locomotiva PNL Mureș. Toate acțiunile organizației municipale vor avea ca scop câștigarea alegerilor locale și întărirea în rândurile consilierilor.
Alegerile parțiale care au avut loc ne confirmă faptul că PNL se întărește. Ca număr de voturi, Partidul Național Liberal a luat mai multe voturi decât PSD. Am arătat că se poate. În viitor, vom pregăti cu atenție si meticulozitate toate alegerile care vor urma, astfel încât să putem să învingem partidul de guvernământ, la fiecare tip de alegeri care vor urma”, a declarat Ovidiu Moldovan.

Biroul Politic al PNL Tîrgu Mureș a fost dizolvat în august, apoi a rămas în stand-by, apoi au fost anunțate alegeri în organizație, iar în final alegerile au fost anulate.

 

De asemenea, verificati

Elev dintr-o școală din Sighișoara, cercetat pentru lovire

Distribuie Un elev dintr-o școală din municipiul Sighișoara a ajuns la spital, după ce ar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.