Home / Editorial / De câți spectatori e nevoie pentru ca un film să fie proiectat?
Imagine din „Cealaltă parte a speranței”

De câți spectatori e nevoie pentru ca un film să fie proiectat?

Distribuie

În intervalul 10-16 noiembrie, Cinema Arta a oferit publicului cinefil o selecție de producții europene la prețul unic de 5 lei biletul. Cât se poate de accesibil pentru toate buzunarele.

Aflând dintr-o sursă respectabilă că producția finlandeză „Cealaltă parte a speranței” în regia lui Aki Kaurismäki merită văzută, în ultima zi de proiecție m-am înființat la cinema, cu câteva minute de ora 6, ca să-mi cumpăr bilet. La fața locului, persoana care mi-a recomandat filmul, și care venise ca să-l revadă, se bucura că am ajuns la rândul meu și am salvat astfel momentul. Nu înțelesesem clar la ce se referea, dar în secunda următoare m-a fulgerat o bănuială care a fost confirmată imediat: eram singurii spectatori. Cu acea ocazie am aflat și că, pentru ca o proiecție să nu fie suspendată, era necesară prezența a cel puțin doi oameni în public. Dacă o punem la socoteală și pe fetița cunoștinței mele, eram trei spectatori entuziaști în Sala Flora a cărei capacitate trebuie să fie, după estimările mele, de circa 100 de locuri.

Senzația care m-a încercat când a început proiecția a fost una de vizionare privată, ultra-exclusivistă, la care lipsea până și proiecționistul. Ineditul situației a lăsat treptat loc unei stări de regret față de situația filmului european în cinematografele românești. Pe lângă reducerea dramatică a numărului de săli de cinema pe tot cuprinsul țării, care ne-a evidențiat la nivel european drept țara cu cel mai mic număr de cinematografe la numărul de locuitori (CNC-ul anunța în 2014 că, la momentul respectiv, exista un singur cinematograf la 260.000 de locuitori, iar situația nu pare să se fi îmbunătățit considerabil de atunci), filmul european e consumat în continuare preponderent de cunoscători și de amatori de filme de artă. Filmul european este, prin tradiția sa, un film de artă, cu rezultate discutabile, firește, dar bugetele restrânse, promovarea precară și monopolul de blockbustere și filme americane de larg consum, țin la distanță un public al cărui gust ar trebui cultivat, și al cărui interes față de producții cinematografice mai de nișă ar trebui stârnit.

„Cealaltă parte a speranței” a mai rulat la Târgu-Mureș, la ore ceva mai convenabile, dar nu știu dacă au existat proiecții suspendate sau la care să participe doar o mână de oameni. Cazul nu este sub nici o formă singular. Deși Aki Kaurismäki e în momentul de față cel mai cunoscut regizor de film finlandez (deci nu un debutant sau un autor obscur), dezinteresul față de filmele acestuia sunt simptomatice pentru filmul înțeles ca formă de artă și care, în absența unui sprijin instituțional susținut, rămâne o comoară ascunsă.

Recent, la finalul celor trei proiecții la Târgu-Mureș din cadrul Zilelor Filmului LUX (organizate de Parlamentul European), în cadrul unei dezbateri la care a participat și Irina Margareta Nistor, s-a discutat și aspectul premierii și promovării filmelor finaliste în cursa pentru marele premiu, producții care altfel, în pofida calității lor intrinseci, ar avea parte de o distribuție minimă și, prin urmare, un număr redus de spectatori.

Din păcate, această situație nu cred că se va rezolva pra curând. Și dacă s-ar suplimenta semnificativ numărul de săli de cinema, filmele europene, și cele de artă în genere, vor avea o pondere minoră în raport cu filmul comercial. De asemenea, majoritatea producțiilor autohtone se zbat să își amortizeze bugetele, iar obținerea unui câștig financiar propriu-zis e o realizare aproape de vis. Câștigarea vreunui premiu la Cannes, Berlinale sau Veneția (sau chiar LUX) mai sporește șansele succesului de box office, dar aceste cazuri rămân izolate și nu ar trebui să devină un punct de reper.

Eu rămân bucuros că avem în orășelul nostru liniștit și deseori amorțit un cinematograf care pariază pe arta numită film, chiar dacă se mai întâmplă să fie nevoie de încă o persoană pentru ca o proiecție să continue conform programului. Acea persoană se poate simți răsplătită cu generozitate, deși ar simți uneori nevoia ca la un film de aceeași factură să mai găsească un singur bilet disponibil, sau chiar deloc.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   
Loading RSS Feed

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.