FOTO: S-a „născut“ o pictoriță – Alina Hetrea Rădulescu Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2144 Vizualizări

FOTO: S-a „născut“ o pictoriță – Alina Hetrea Rădulescu

Pictorița Alina Hetrea Rădulescu și-a vernisat vineri, 17 noiembrie, la ora 18.00, prima expoziție de pictură, intitulată „Poarta sufletului“ (plecând de la titlul tabloului care întâmpina publicul la intrarea în foaierul Palatului Culturii, „Zbaterea! Poarta sufletului“). Deși conform celor spuse de artistă, aceasta a început să picteze doar de patru ani, ca formă de a se deconecta de la agitația vieții, și nu a luat ore în particular, picturile Alinei Hetrea Rădulescu disimulează cu multă naturalețe acest fapt, dar fără să își facă din asta un scop. Picturile sunt rezultatul unei munci asumate și serioase, dar care nu a sacrificat nimic din spiritul ludic și elanul aventuros care o caracterizează pe autoare.

Pictura care dă titlul expoziției

În același spirit de plăcută suprindere a vorbit și artistul plastic și muzeograful Vasile Mureșan, care a fost impresionat de calitatea lucrărilor și care, deși a cunoscut-o pe artistă cu această ocazie, deja o vede ca pe o veritabiă colegă în ale formei și culorii.

Expoziția nu a fost centrată pe o temă sau un concept anume, ci a cumulat cam tot ce-a pictat artista (sau a considerat că merită expus). Cred că ceea ce atrage atenția în primul rând este remarcabila diversitate de teme și stiluri. Lucrările sunt unite sub aspectul îndrăznelii și a varietății, și captează și esența afectivă a autoarei, dar refuză să se încadreze într-un stil anume sau într-o categorie estetică omogenă. Astfel, regăsim tablouri de inspirație celestă, în care planetele sunt personaje învestite cu sensibilități aproape umane, avem peisaje urbane (o panoramă nocturnă de zgârie-nori amintind de Manhattan), flori, figuri umane multiplicate, care aduc ușor cu măștile de carnaval, perechi de îndrăgostiți, figuri abstracte și nu lipsesc nici exemple de tablouri realizate prin tehnica drip painting, în care culorile sunt scurse din tub în regim mai mult sau mai puțin arbitrar. Picturile sunt o celebrare a culorilor într-o permanentă tensiune față de forme, iar cromatica vibrantă face un subtil elogiu tinereții și pasiunii.

Este greu de anticipat ce direcție va lua pictura Alinei Hetrea Rădulescu în continuare, dar cred că nu ar trebui să îi impună un traseu anume, ci să o lase să capete formă la fel ca până acum, fiindcă e o expresie a fanteziei eliberate de orice fel de constrângere, chiar și de cea a tehnicii. E posibil ca lucrările artistei să se formalizeze cu timpul, să se cizeleze sub aspectul execuției, dar sper să nu își piardă prospețimea și vitalitatea. Uneori e de preferat să închizi un trandafir între paginile unei cărți grele decât să-l lași să-și respire ultimele zile de strălucire într-o vază de cristal.

Expoziția poate fi vizionată în foaierul Palatului Culturii doar până miercuri, așa că merită să profitați de începutul de săptămână ca să o vedeți.

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE