Delgaz Grid sistează gazele naturale pe mai multe străzi din Luduş Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 165 Vizualizări

Delgaz Grid sistează gazele naturale pe mai multe străzi din Luduş

Pentru a efectua cuplarea unor noi conducte la reţeaua de distribuţie, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 22 noiembrie, începând cu ora 9.00, pe următoarele străzi din Luduş: B-dul 1 Decembrie 1918, 8 Martie, Aleea Parcului, Amurgului, Aurel Vlaicu, Avram Iancu, Bisericii, Bujorilor, Câmpului, Cinema, Cioargă, Crângului, De Sus, Dealului, Dorului, Florilor, Frăgarilor, Gh. Bariţiu, Grecilor, Izvorului, Lămâiţei, M. Eminescu, Mărăşeşti, Mica, Mureşului, Oarba, Piaţa Unirii, Plopilor, Primăverii, Republicii, Sub Pădure, Tâmplarilor, Tineretului, Traian, Turzii, Viilor, Vânătorilor, Viitorului şi Zăvoiului.

Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 15.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE