UPM. Grant să nu-și bage studenții picioarele în ea de facultate Altele
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 284 Vizualizări

UPM. Grant să nu-și bage studenții picioarele în ea de facultate

Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, la fel ca majoritatea universităților din țară, reușește să-și păstreze abia în jur de 8 studenți din 10 după primul an de studiu, potrivit rectorului Călin Enăchescu. „Ultimele studii arată că 70% dintre elevii absolvenți nu știu ce specializări să-și aleagă pentru continuarea studiilor. Atunci, dacă elevii nu știu să aleagă corespunzător, te aștepți să abandoneze”, a spus Enăchescu în scurtul discurs ținut cu ocazia prezentării proiectului „Studenții de azi – profesioniștii de mâine”. UPM a obținut finanțarea pentru acest proiect în cadrul Schemei de Granturi pentru Universități, cu finanțare prin Proiectul privind învățământul secundar (ROSE), director de grant fiind Arina Modrea.

„Nu ești singur, ești alături de profesori, psihologi, pedagogi”

Călin Enăchescu a precizat că UPM Târgu Mureș se încadrează în media națională de 15%/an în ceea ce privește abandonul studenților. „La nivelul Universității înseamnă către 500 de studenți anual”, a adăugat. Rectorul UPM a apreciat că cele mai mari dificultăți le au studenții de primul an de studiu. „Pentru că fie nu și-au ales bine specializarea, fie nu fac față la toate elementele legate de sesiuni. De asemenea, nu cunosc toate elementele de ajutorare care există. Există centre de consiliere, există tutori, există studenți din ani mai mari… avem multiple elemente menite să sprijine studenții, dar pe care poate că nu reușim să le popularizăm suficient de bine și în acest fel să încercăm să diminuăm abandonul școlar. Noi, oricum eram preocupați de acest lucru, dar iată că vine un proiect care finanțează un astfel de fenomen de recuperare a studenților. Grupul țintă este de aproximativ 300 de studenți în 3 ani de zile”, a explicat Enăchescu.

„Ceea ce ne propunem este să vă ajutăm, dar nu poți să fii ajutat cu forța. Asta trebuie să înțeleagă studenții. Trebuie să fie o echipă și un interes comun. (…) Trebuie să aplicați la toate schemele posibile și să ne ajutați să vă ajutăm. Vom face cu dumneavoastră multe întâlniri, bineînțeles, pentru cei care doresc și au nevoie. (…) Principala misiune a proiectului este să informeze studenții adupra posibilităților pe care le au. Pentru că nu ești singur, ești alături de profesori, ești alături de psihologi, ești alături de pedagogi. În universitățile din străinătate, observați că acolo comunicarea cu tutorii, cu psihologii este o chestiune absolut normală. La noi, dacă te duci la psiholog, zice lumea despre tine că ești un pic, așa, ciudat, dar este un lucru normal. Sunt profesioniști a căror menire este să încerce să te ajute”, a transmis rectorul UPM.

 

Echipe multidisciplinare

Arina Modrea a vorbit despre felul în care va fi implementat proiectul, menționând că se va lucra în echipe formate din profesori de la diferite discipline, în total, fiind implicate câteva zeci de cadre didactice. „Echipele sunt complete, sunt bine alcătuite, tocmai pentru a putea veni în sprijinul vostru și a vă putea oferi tot ceea ce ne-am gândit că ați avea nevoie”, a spus Arina Modrea. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de promovare a studenților din primul an.

Grantul „Studenții de azi – profesioniștii de mâine” este finanțat prin proiectul la nivel național ROSE, implementat de Ministerul Educației Naționale, în urma unui împrumut de 200 de milioane de euro, acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE