De ce creşte mortalitatea albinelor în timpul iernii?

27 noiembrie 2017

Albinele, la fel ca şi celelalte organisme vii, se pot îmbolnăvi de diferite boli, mortalităţile care se produc în rândul indivizilor din colonie reduc drastic numărul albinelor, urmând ca familia să fie depopulată, prin urmare şi foarte neproductivă. În cele mai multe dintre cazuri, se pierd familii sau chiar stupine întregi, deci se produc pagube însemnate pentru apicultori, dar şi pentru economia naţională, dat fiind rolul major pe care îl au albinele în polenizarea culturilor entomofile. Prin urmare, prevenirea, depistarea şi combaterea bolilor albinelor sunt de o importanţă majoră în apicultură.

Nosemoza şi loca europeană

Voi face o prezentare a celor mai frecvente afecţiuni care apar în familiile de albine în sezonul acesta friguros în care membrii din stupi sunt mai puţin activi. Pentru a preveni pierderile, albinele trebuie controlate în permanenţă. Supravegherea lor are drept scop depistarea în timp util a situaţiilor critice care pot apărea pe toată perioada de iernat deoarece nu-şi pot asigura condiţiile prielnice de trai acum şi drept urmare, se impune intervenţia apicultorului prin control auditiv, examinarea resturilor ce se scot periodic de pe fundul stupului şi curăţarea cu atenţie a zăpezii şi a gheţii de la nivelul urdinişului.

O boală parazitară care apare frecvent în timpul iernii, cu precădere la sfârşitul acesteia este nosemoza, o parazitoză de invazie a albinelor adulte, foarte răspândită, care evoluează cel mai adesea sub formă cronică (ascunsă), dar şi sub formă eruptivă, cu manifestări negative puternice. În cazul în care albinele sunt rău întreţinute şi iernate necorespunzător, această parazitoză poate cauza depopularea familiei într-un timp scurt. Agentul patogen este protozoarul unicelular Nosema apis, care se localizează şi se înmulţeşte la nivelul peretelui intestinal, împiedicând astfel digestia şi asimilarea hranei. Agentul patogen are două forme: una vegetativă, în care parazitul se multiplică în interiorul celulelor epiteliului inestinal, iar prin acţiunea mecanică şi toxică produce boala şi o formă sporulată cu un metabolism redus, întâlnită după moartea albinelor, când sporii sunt eliminaţi în mediul exterior şi germinează din nou în momentul în care pătrund în organismul albinei.

Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de hrană sau apă infestate şi se transmite prin miere, polen, faguri contaminaţi, factorii favorizanţi pentru apariţia ei sunt: iernarea pe miere de mană sau pe miere necăpăcită şi acrită, deranjarea familiilor de albine în perioada de iernare, lipsa mătcii în timpul iernii sau prezenţa în această perioadă a unei mătci neîmperecheate, imposibilitatea efectuării zborului de curăţire, ierni lungi şi umede urmare de primăveri răcoroase.

Simptomatologie

Ca şi simptomatologie, albinele prezintă diaree de culoare brun-deschisă, au abdomenul distensionat, îşi pierd capapcitatea de zbor, tremură, paralizează, după care mor în masă şi pot fi observate la marginea urdinişului. Aceste simptome sunt caracteristice şi pentru ale afecţiuni, aşa că tratamentul se face pe bază de antibiotice cu spectru larg, cum ar fi Fumidil B (substanţă activă: fumagilina) sau Protofil.

Loca europeană este o boală infecto-contagioasă a puietului de albine, produsă de mai multe bacterii, dar agentul cauzal principal este Bacillus pluton, fiind caracterizată clinic prin tulburări digestive, modificări de poziţie, culoare, consistenţă şi miros ale puietului, prin slăbirea activităţii familiei de albine. Afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite. Este întâlnită în toată lumea, în ţara noastră apărând în toate zonele, incidenţa acesteia fiind în continuă creştere.

Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul hranei şi pe cale transovariană. În intesinul larvelor, unde ajung odată cu hrana, germenii se înmulţesc şi elimină toxine care produc grave perturbări fiziologice, îmbolnăvirea şi în cele din urmă, moartea larvelor.

Albinele adulte se contaminează cu agenţii locei europene în momentul când îndepărtează din celule larvele bolnave, transmiţând apoi germenii larvelor sănătoase, prin hrană. Boala apare de regulă primăvara, dar poate evolua şi la începutul iernii, fiind condiţionată de răcirea timpului şi de ploile frecvente, de lipsa de nectar şi polen în natură.

În formele uşoare de boală, familiile afectate se deosebesc greu de cele sănătoase, boala devenind aparentă prin micşorarea familiei şi prin mirosul acru sau de putrefacţie ce se degajă la deschiderea stupului. Larvele tinere, de 3-4 zile, se îmbolnăvesc primele şi mor înainte de a fi căpăcite. Pe măsură ce procesul patologic avansează, larvele bolnave sau moarte îşi schimbă culoarea din alb-sidefiu în gălbui, apoi castaniu cu tentă negricioasă, emană un miros de putrefacţie, iar cu timpul se usucă şi se transformă în cruste dispuse pe peretele inferior al celulelor.

Diagnostic şi tratament

Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice şi a leziunilor menţionate şi se confirmă prin examen bacteriologic. Prognosticul este favorabil în formele uşoare, tratate şi nefavorabil când boala evoluează în familiile de albine debile. Ca şi profilaxie, trebuie menţinută căldura în stup şi asigurată rezerva de hrană, miere şi polen, mai ales pe timp de iarnă.

Tratamentul se face cu sulfatiazol, în concentraţie de 1 g la 1000 de ml de sirop de zahăr, se administrează fiecărei familii de albine, în 7 raţii, câte 100 de ml, din trei în trei zile. De asemenea, administrarea streptomicinei sau a teramicinei dă rezultate bune.

Fundamentarea ştiinţifică a importanţei polenizării încrucişate îi revine lui Charles Darwin, care, timp de 11 ani a experimentat efectul polenizării pe 57 de specii de plante, experienţe în urma cărora a constatat că autopolenizarea are efecte negative, concretizate prin fecunditate, producţii mici şi prin scăderea vitalităţii plantelor.

Importanţa polenizării suplimentare a plantelor agricole entomofile cu ajutorul albinelor creşte şi mai mult în condiţiile intensificării agriculturii, când, datorită folosirii pesticidelor, entomofauna naturală este distrusă.