Spectacolul de teatru-dans invitat „Dorian” va avea reprezentația pe scena Sălii Mici a Teatrului Național Târgu-Mureș luni, 27 noiembrie 2017, de la ora 19:30.
Reporter: Ce vă place cel mai mult la povestea lui Dorian și care au fost cele mai dificile lucruri cu care v-ați confruntat în realizarea spectacolului?
Oana Răsuceanu: Îmi place că Dorian e un om cu multe gânduri, care mai de care mai panicate, mai pline de frici, mai încărcate de emoții (pe care nu știe să le gestioneze), mai frânte, mai repezite sau, din contră, mai puse pe ignore.
Nu a fost ușor să îl vedem pe Dorian închegat. Mixul dorit – proiecții multimedia & dans – părea ceva foarte fezabil (pe hârtie), apoi, însă, când am trecut la partea practică, partea ușor tehnică a proiectului, ne-am lovit de multe semne de întrebare. A trebuit să renunțăm la anumite idei inițiale. Dar, până la urmă, ne-a ieșit exact în direcția dorită.
Rep.: Cum a fost pentru tine și George Albert Costea să lucrați împreună și cum ați lucrat cu restul echipei spectacolului?
O.R.: Eu și George ne știm de pe vremea când eram în liceu. Oho, ce departe pare! Ne-am regăsit pentru un spectacol de teatru-dans, în care i-am propus lui George să se „arunce” în 2015. Și pentru că atunci am fost absolut fascinată de modul în care se mișcă George, mi-am pus în minte să facem neapărat împreună un spectacol de dans. Și așa i-am propus, peste încă un an, să devină Dorian.
Aș relua oricând lucrul cu George. Cu mișcare sau fără. În egală măsură.
Cât despre toți ceilalți oameni din echipă, fiecare dintre ei s-a strecurat subtil în viața lui Dorian și l-a ajutat să-și înțeleagă sfârșitul, printr-un mix complex de emoții și stări bulversante (cele pe care le trăiește personajul și cele pe care le-am trăit noi toți atunci când am lucrat la spectacol împreună).
Rep.: De ce ar veni cineva să vadă „Dorian”?
O.R.: Când citești despre ce e vorba – un actor, dans contemporan, o oră – poți avea mai multe gânduri-parazit, de tipul: „Aoleu, o să mă plictisesc. Aoleu, dans, o oră întreagă. Aoleu, nici un cuvânt rostit?!”
Însă, de-a lungul anului ăstuia în care am itinerat spectacolul în multe orașe și spații de joc din țară, am observat un lucru comun – liniștea profundă, totală, în care se afundă spectatorii noștri la fiecare reprezentație. Am mereu senzația că publicul absoarbe pe de-a-ntregul energia și povestea lui Dorian. Se creează o anumită intimitate. Iar ora de dans contemporan cu un singur actor, care te putea pune pe gânduri la început, se transformă în 60 de minute numai bune de căutat răspunsuri la întrebarea: „Ce-ai face dacă ai afla că sfârșitul vine, negreșit, în 24 de ore?”
A consemnat Oana DOBRE
