Home / Eveniment / GALERIE FOTO: Primul Război Mondial, în variantă 3D
Ochelarii speciali sunt puși la dispoziție de către organizatori (Foto: Andrei Vornicu)

GALERIE FOTO: Primul Război Mondial, în variantă 3D

Distribuie

Expoziția itinerantă „Puncte de vedere. Fotografii 3D despre Primul Război Mondial” realizată de Muzeul Național din Ungaria și curatoriată de Katalin Bognár e expusă la Muzeul Județean Mureș, Palatul Culturii.

La vernisajul de luni, 27 noiembrie, au fost prezenți Soós Zoltán, Directorul Muzeului Județean Mureș, și Sárándi Tamás, Muzeograf la Muzeul Județean Mureș.

Expoziția a fost realizată în 2014 și a fost prezentată în diferite spații din Ungaria, Slovacia și România. Vernisajul de la Palatul Culturii a marcat cel de al 10-lea eveniment și face parte din șirul organizat cu ocazia centenarului Primului Război Mondial.

Soós Zoltán și Sárándi Tamás (Foto: Andrei Vornicu)

Fotografia ca mijloc de propagandă

Sárándi Tamás a făcut o prezentare generală a imaginilor expuse: „Evenimentele de război sunt prezentate dintr-o perspectivă specifică cu ajutorul fotografiilor stereo. Această tehnică de fotografiere a fost inventată la mijlocul secolului al XIX-lea. În zona noastră, răspândirea fotografiilor a luat avânt în timpul Primului Război Mondial, când plecarea soldaților pe front sau revenirea acasă pentru repaus au însemnat ocazii bune pentru realizarea unor fotografii cu membrii de familie. Pe lângă ideea de a realiza fotografii pentru fiecare eveniment important, până la începutul secolului al XX-lea, pozele au devenit un bun instrument propagandistic. Acest aspect a fost folosit și în timpul Primului Război Mondial, când cele două alianțe beligerante au folosit fotografii pentru prezentarea taberei opuse în ipostaze negative. În cadrul istoriei fotografierii, tehnica fotografică stereo reprezentat un pas înainte față de pozele statice fiindcă dă iluzia efectului spațial și privitorul parcă este prezent la evenimentul înfățișat. Tehnica fotografierii stereo presupune două fotografii realizate din diferite unghiuri ale aceluiași obiect sau persoană și care se transformă în creierul uman în imagine tridimensională. În epocă, aceste fotografii se vedeau doar cu ajutorul unui aparat special numit stereoscop. Putem afirma că fotografiile stereo sunt mai mult decât cele statice, dar mai puțin decât un film.

O tehnică eficientă, dar ieșită din uz

Fotografiile stereo au avut o perioadă de largă răspândire la începutul secolului al XX-lea și în anii Primului Război Mondial. După încheierea războiului, tehnica de realizare a fotografiilor stereo s-a depreciat, și în scurt timp a dispărut. Imaginile prezentate în cadrul expoziției de față sunt suprapuse cu ajutorul tehnicii anaglyph, putând fi vizionate în 3D cu ochelari speciali care au o peliculă roșie la unul dintre ochi, și una albastră la celălalt.

Pe fronturile îndepărtate ale Primului Război Mondial, agențiile de știri vest-europene au transmis permanent reportaje, afișând serii de fotografii stereo care ulterior au fost publicate și în albume separate. Cu tehnica stereo se pot realiza numai fotografii regizate, statice, dar care servesc perfect scopurilor propagandistice.

Expoziția prezintă pe de o parte perspectiva celor două alianțe militare – Antanta și Puterile Centrale – și pe de altă parte viața din spatele fronturilor, din fotografii din colecții private.

Cele două agenții care au furnizat majoritatea fotografiilor expuse sunt Keystone View Company (SUA) și Neue Photographische Gesellschaft (Germania), iar arhivele acestora sunt completate cu poze din colecția privată a lui Sándor Ferenczi. Expoziția este completată cu arme folosite în timpul Primului Război Mondial provenind din colecția Muzeului Județean Mureș.

Expoziția va fi deschisă până în 28 februarie 2018.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.