FOTOGALERIE: 1 Decembrie la Sighișoara cu lupoaică, ploaie fină și mulți tineri Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 790 Vizualizări

FOTOGALERIE: 1 Decembrie la Sighișoara cu lupoaică, ploaie fină și mulți tineri

Ploaia începuse deja să cadă în stropi mici și rari când a început să se strângă lumea pe Str. 1 Decembrie 1918, în jurul Monumentului Latinității, mai exact lupoaica cu Romulus și Remus. Erau aproximativ 5 grade, aerul static, iar vârfurile copacilor de pe dealurile din jurul Sighișoarei erau înfipte în ceața fină.

Str. 1 Decembrie 1918 a fost închisă pentru a celebra data care-i dă numele și care anticipează un secol de când România există ca atare. Atmosfera ce începea să se coaguleze era una de calmă bună dispoziție. Dădusem o tură scurtă prin Cetatea Medievală pe la 10.30, dar era era aproape la fel de pustie ca o stradă lăturalnică la 3 dimineața. Toboșarul Cetății a condus câțiva curioși (mare parte dintre ei, străini), în Turnul Fierarilor, unde avea loc o expoziție de pictură a unor adolescenți, și de unde se putea vedea, în jos, lume strângându-se încet la manifestația omagială, și reprezentanți ai Armatei încolonându-se la comandă.

Pe la 10.50, adunarea era deja compactă. Pe partea de stradă vizavi de monument, o coloană de militari și una de jandarmi stăteau în poziție de drepți, iar privitorii își ațintiseră deja telefoanele mobile și pozau sau filmau tot ce mișca. Primarul Sighișoarei, Ovidiu Mălăncrăvean, nu s-a lăsat așeptat. A venit însoțit de reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și Armatei, fiind urmat la scurt timp de către reprezentanți ai Bisericii. Marian Stelian, Șeful Biroului Logistic al Primăriei Municipiului Sighișoara, a făcut prezentările și a dat startul manifestației dedicate Zilei Naționale a României. S-a început cu o cuvântare bisericească, apoi s-a rostit Tatăl Nostru.

Ovidiu Mălăncrăvean a fost invitat să susțină o alocuțiune, iar edilul a subliniat importanța acestei zile pentru fiecare cetățean în parte, considerând că Ziua Națională trebuie să consolideze sentimentul responsabilității individuale: „Sărbătorim împreună astăzi Ziua Naționala a României, sărbătorim împreună lângă Monumentul Latinității 99 de ani de la Marea Unire a românilor. Acest ideal de secole a fost împlinit pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. Uitându-ne în istorie, vedem că românii erau organizați în state diferite din punct de vedere politic, și erau mereu amenințați de expansiunea vecinilor mai puternici, care au ocupat din teritoriile noastre, dar au avut permanent conștiința unui singur neam, având de fapt aceeași geneză. Ca de fiecare dată, Ziua Națională a României, sărbătoarea noastră națională, este ea însăți un apel la solidaritate, la unificarea noastră a tuturor, este un imbold pentru a fi mai buni unii cu alții. Și tot ca de fiecare dată a trebuit să ne aducem aminte cu respect de strămoșii noștri care, cu sutele de mii, și-au jertfit viața pentru acest popor, pentru a ne dărui această țară minunată. Este evident că acest lucru ne obligă și la viitor.“

Ovidiu Mălăncrăvean a fost aplaudat, iar scurtul său discurs a fost urmat de un pasionat poem patriotic scris și recitat de Luca Vasile.

Judecând după numărul tinerilor, a adolescenților și chiar a copiilor prezenți, subiectul Zilei Naționale părea departe de a lipsi de pe lista lor de interese. Mulți dintre ei erau îmbrăcați în port tradițional sau încercau să îi dea o formă aproximativă combinând elemente tradiționale autentice cu haine obișnuite, dar complementare. Drapele de mărimi diferite, ținute de mâini de vârste diferite brăzdau aerul cenușiu cu dungi albastre, galbene și roșii. Pelicula subțire de plaoaie dădea o tentă lucioasă străzii și trotuarului, irizată pe-alocuri de albul intens al vreunui blitz.

Nicolae Teșculă, Directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara, a fost invitat să prezinte o scurtă perspectivă istorică a Marii Uniri, la finalul căreia a concluzionat: „Fie ca tricolorul, simbol al statutului român, să ne amintească de sângele nostru comun tuturor cetățenilor acestei țări, din generație în generație, și toate categoriile sociale, toți să fie responsabili de viitorul societății românești.“

În continuare, evenimentul s-a pus în mișcare și a ajuns la punctul așteptat de toată lumea: depunerea, rând pe rând, a coroanelor la bazele Monumentului Latinității. Numeroase instituții s-au succedat într-o coloană variată și pătrunsă de atmosfera solemn-sărbătorească, iar elevii și elevele unor școli lansau ocheade largi și zâmbete fine aparatelor de imortalizat imagini.

Pe la 11.30, evenimentul era încheiat. Lumea își mai făcea câte o poză, mai schimba câte o vorbă cu vreun cunoscut, după care părăsea strada, trotuarele se goleau, coroanele zăceau în iarbă, în poziții de drepți, iar stropii fini de ploaie se depuneau pe acestea, pe lupoaică și stradă și trecători.

În scurt timp, traficul s-a reluat, zgomotul obișnuit s-a reînstăpânit pe Str. 1 Decembrie 1918, și prima oră scursă de la eveniment împinge România mai aproape de primul său zbuciumat secol de existență. La mulți ani!

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE