Ne scriu cititorii. Educația copilului preșcolar în spiritul valorilor naționale Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2451 Vizualizări

Ne scriu cititorii. Educația copilului preșcolar în spiritul valorilor naționale

Valorile culturale ale României sunt păstrate cu sfințenie mai ales în mediul rural, acesta reușind să conserve elementele de cultură, tradiție și folclor, care sunt înțelepciuni de viață izvorâte din experiențe, din bucurie sau durere, din năzuințe și dor, din setea de liniște sau dragostea pentru frumos,  creând punți între generații.

Pătrunderea copilului în cultură se produce în familie, în primii ani de viață și continuă în comunitățile sociale din care face parte și în mod sistematic în unitățile de învățământ.

Grădinița fiind prima dintre acestea trebuie să fie cea care îl face pe copil să conștientizeze valorile creațiilor populare, să păstreze și să cultive interesul pentru cunoașterea tradițiilor, frumusețea folclorului românesc, dansul, cântecul și portul  popular, casa tradițională românească, obiceiurile și tradițiile deosebit de bogate atât din preajma sărbătorilor de 1 Decembrie, de Paști cât și cele de Crăciun și Anul Nou, de la cele mai mici vârste ca semn de respect pentru trecutul nostru românesc.

În data de 29.11.2017 într-un cadru deosebit al Cetății Medievale din Târgu Mureș, a avut loc Cercul Pedagogic al educatoarelor cu tema Educația Copilului Preșcolar în Spiritul Valorilor Naționale.

Activitatea a fost organizată de către colectivul de cadre didactice al Grădiniței cu Program Prelungit Albinuța din Târgu Mureș.

Cu dragoste pentru valorile fundamentale ale satului românesc și cu dăruire pentru dansurile populare, s-a abordat Șezătoarea în cadrul activității, în care am educat copiii în spiritul valorilor culturii, să cuprindă în sufletul lor mândria de a fi români, să-i învățăm datinile și obiceiurile ce dăinuie de veacuri, care ne individualizează și ne disting în spațiul european, precum și dansurile specifice zonei în care locuim.

Programul zilei a debutat cu un traseu muzical pe melodia lui Gheorghe Zamfir, copiii executând diferite mișcări care imită razele soarelui, vântul.

Întâlnirea de dimineață s-a realizat cu ajutorul unor păpuși îmbrăcate în costum popular românesc, Românașul și Româncuța, care au fost salutate de copii pe rând, din mână în mână, după care copiii au observat costumele populare ale păpușilor și au specificat din ce sunt alcătuite.  Copiilor li s-a explicat că este o zi specială în care se sărbătorește Ziua Națională a României, 1 Decembrie, printr-un spectacol de dans.

Apoi a fost prezentată cutia cu surprize de la bunica și li s-a cerut să ghicească ce este înăuntru: opinci.  Invitatul zilei a fost bunica Lina, care a venit în vizită la grădiniță să-i cunoască pe copii. Ea le-a povestit copiilor cum se pregătea înainte de sărbători, când era mai tânără și participa la șezători. Timpul le-a oferit atât bunicii, cât și copiilor, prilejul de a trece prin poarta timpului în trecut în momentul desfășurării unei șezători. Acolo copiii au fost introduși în lumea tradițională a satului, a casei și gospodăriei țărănești. Copiii au fost încurajați să observe casa țărănească și să denumească obiecte cunoscute, explicând în același timp și utilitatea acestora.S-au prezentate centrele unde copiii, prin munca lor au obținut vase de lut pictate, țesături la gherghef, cucuruz deșfăcat și legat pe sfoară pentru uscat, colaci și pâine. În cadrul șezătorii s-au recitat scurte poezii, dar și ghicitori, copiii oferind răspunsuri, apoi formulând propoziții pe baza cuvintelor ghicite. Copiii au interpretat cântece, împreună cu bunica Lina și celelalte mătuși de la șezătoare. Au enunțat proverbe cunoscute și le-au explicat. La sfârșit s-a realizat o expoziție cu lucrările copiilor. Șezătoarea s-a încheiat cu un joc popular „Învârtita”. S-a trecut prin poarta timpului în prezent pentru a se pregăti de spectacol, nu înainte de a se realiza o analiză a activităților desfășurate până în acel moment. Pe baza imaginilor de pe hartă copiii și-au expus ideile în legătură cu activitatea. Li s-a cerut să așeze o bulină sub imaginea ce reprezintă activitatea care i-a determinat să se simtă mândri că sunt români și să-și motiveze alegerea.

Activitatea zilei s-a încheiat cu spectacolul pregătit de copii cu ocazia Zilei Naționale a României. S-a ascultat imnul României, apoi s-au prezentat dansurile populare Lingurile, Fecioresc de pe câmpie și baletul- Pastorul Singuratic. La final toți cei prezenti au fost invitați să joace Hora Unirii.

Din implicarea noastră am învățat că doar promovându-ne experienţa şi menţinându-ne tradiţia, specificul şi identitatea noastră,  putem oferi copiilor oportunitatea de a înţelege imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria şi mai ales sufletul neamului.

Alina VLASA

Profesor învățământ preșcolar

Grădinița cu Program Prelungit ALBINUȚA

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE