Proclamaţia Custodelui Coroanei române către ţară Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 238 Vizualizări

Proclamaţia Custodelui Coroanei române către ţară

„Chemată a fi urmaşa bunului Rege Mihai, care mi-a lăsat ca sfântă moştenire iubirea şi credinţa faţă de România, voi continua munca şi voi respecta legământul său.

În eforturile pentru dezvoltarea şi consolidarea ţării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru şi convingerea lui în destinul poporului român.

Aduc adâncă recunoştinţă celor patru generaţii anterioare ale familiei mele, care au creat legătura între ţară şi Casa Regală. O sută cincizeci de ani care au adus României instituţii moderne, dezvoltare, consolidare şi deschidere către lume.

În lunga sa viaţă, al patrulea rege al României a găsit sprijin în credinţă, în speranţă şi în răbdare. În toate împrejurările, el a răspuns cu dreptate şi, când a fost posibil, cu iertare.

Sunt sigură că, în viitor, românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniţi în conştiinţă şi acţiune, pentru propăşirea naţională, în contextul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice.

Cu emoţie şi onoare, cu simţ al datoriei, ca bună româncă şi Custode al Coroanei, îmi închin viaţa şi munca naţiunii noastre şi românilor de pe tot Pământul.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

 

Margareta,

Custodele Coroanei române

6 decembrie 2017

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE