Share
Home / Reviste / Ibanesti / Ale cui sunt primele certificate montane pentru caşcaval, smântână şi urdă din România?

Ale cui sunt primele certificate montane pentru caşcaval, smântână şi urdă din România?

Telemeaua de Ibăneşti a atins un nivel de succes remarcabil la nivel national, dar şi european, aşa că cei de la Mirdatod, prin perseverenţă şi încredere în calitatea produselor tradiţionale proprii, au aplicat pentru obţinerea de certificate montane pentru caşcaval, smântână şi urdă, care sunt, de altfel, primele alimente din România care au şi reuşit această performanţă, azi, la Bruxelles!

 

Cristian Chirteş, senator de Mureş, încântat de reuşita companiei, a postat pe pagina sa de facebook: “ Succes ibăneștean de răsunet la Bruxelles! Astăzi a avut loc, în capitala Europei, prezentarea produselor Mirdatod Ibănești, care au obținut primele trei certificate montane din România: caşcaval, smântână şi urdă. Ce înseamnă, de fapt, aceste certificate montane? Întreg traseul produsului, de la furcă la furculiţă, de la ce mănâncă animalul în zona unde creşte, până la procesare, totul se face doar în zona montană. Astfel, calitatea produsului este de zece ori mai bună comparativ cu un produs similar din alt areal, deoarece zonele montane au o floră spontană deosebită, care oferă calităţi superioare produsului finit. Performanța Mirdatod vine la un an după ce Telemeaua de Ibăneşti a devenit primul produs românesc inclus de Comisia Europeană în registrul european al produselor cu Denumire de Origine Protejată (DOP)”, Cristian Chirteş îi susţine şi le admiră capacitatea deosebită de a munci a celor de la Mirdatod.

 

Jos pălăria pentru toţi cei care contribuie la existenţa şi prolificarea fermei ecologice din Ibăneşti! Pe de altă parte, mai avem foarte multe alte produse tradiţionale şi sută la sută naturale în România care nu sunt promovate la adevărata lor valoare nutritivă, sunt prea puţin sau chiar deloc cunoscute atât la noi, cât şi în alte ţări, mă întreb oare ce urmează să se întâmple? Aşteptăm investitori străini şi în acest domeniu? Sau ne trezim?

 

Denisa MORAR

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

CSU Medicina cedează cu ultima clasată

Echipa feminină de volei CSU Medicina Târgu-Mureș a pierdut partida din cadrul etapei a XI …

Share
Share