FOTO: „B-Unicii” de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş, vizitaţi cu cadouri de Cristian Gog Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 319 Vizualizări

FOTO: „B-Unicii” de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş, vizitaţi cu cadouri de Cristian Gog

Câştigătorul emisiunii-concurs „Românii au talent” din 2012, mentalistul Cristian Gog, a efectuat în cursul săptămânii trecute o vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş, unde a oferit „B-Unicilor” pachete cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

În urmă cu opt ani, Cristian Gog a demarat, prin intermediul ONG-ului pe care l-a fondat, respectiv Asociaţia Magic People, campania „Nepoţi de Crăciun” care şi-a propus să aducă zâmbete de Crăciun la cât mai mulţi bunici. În acest an, campania se desfăşoară în patru judeţe din Transilvania, unde Cristian Gog şi voluntarii Asociaţiei Magic People şi-au propus să împartă magia sărbătorilor de iarnă cu 3.000 de bunici singuri şi cu o situaţie financiară precară.

Reporter: Asociaţia pe care aţi înfiinţat-o, Magic People, şi-a propus ca în acest an să dăruiască zâmbete de Crăciun unui număr de 3.000 de bunici din patru judeţe transilvănene, respectiv Alba, Cluj, Mureş şi Sălaj. Când şi cum a început iniţiativa dumneavoastră?

Cristian Gog: Proiectul este mai vechi, anul acesta am ajus la ediţia cu numărul opt. Am început în 2010, când ne-am propus să strângem 50 de pachete cu alimente pe care să le împărţim celor care au nevoie, vârstnicilor fără familie şi cu o situaţie financiară precară. Practic, ne-am dorit să fim nepoţii lor de Crăciun. De obicei, de sărbători lumea se adună în familie, dar sunt vârstnici care poate nu mai au familie şi am dorit să simtă că au nepoţi, chiar dacă pentru scurt timp, să simtă că se gândeşte cineva la ei. În primul an, am dus cam 120 de pachete, în anul următor ne-am propus 100 şi am făcut 200 şi tot aşa, am crescut, până am ajuns în acest an să facem 3.078 de pachete. Un detaliu foarte important al proiectului este că noi oferim alimentele direct beneficiarilor, în mână. Împreună cu voluntarii implicaţi în proiect, le înmânăm personal, iar zilnic avem programări, pe ore, la diverse cămine, centre şi cluburi pentru persoane vârstnice.

Rep.: În judeţul Mureş, unde aţi vizitat „bunicii”?

C.G.: Am fost la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş şi la trei centre şi cluburi de pensionari din Târnăveni. Subliniez că nu neapărat conţinutul pachetului este important, deşi pentru mulţi pentru ei acest aspect este important. Un voucher la o farmacie, o sticlă de ulei, un kilogram de făină, tot ceea ce e nevoie să prepari ceva de mâncare pentru masa de Crăciun, am considerat că sunt lucruri binevenite pentru „bunici”.

Rep.: Ce le-aţi spus „bunicilor” atunci când v-aţi întâlnit cu ei?

C.G.: După primii doi-trei ani de campanie am descoperit că e mult mai important gestul în sine şi faptul că acel vârstnic descoperă, de multe ori cu stupoare, că cineva se gândeşte la el, că cineva vrea să îl cunoască, şi că el nu e uitat, nu e inutil societăţii. Astfel, „bunicii” se simt extraordinari şi de aici şi căldura cu care ne primesc. De exemplu, în centrele din Cluj, cu care colaborăm de atâţia ani, noi ştim că nu putem renunţa la această campanie, fiindcă oamenii de acolo ne aşteaptă an de an. În fiecare an suntem primiţi cu căldură, cu colinde şi cu bucurie.

Rep.: Practic, aţi redenumit ceea ce înseamnă magia adevărată…

C.G.: Da, pentru că asta consider eu că e important, să nu uităm de bunicii noştri. Prinşi în viaţa cotidiană, nu mai acordăm importanţă sau nu cât ar trebui acestui aspect. Sau unii dintre noi nu suntem conştienţi de lucrul acesta, pentru că societatea oarecum ne constrânge să fim din ce în ce mai individualişti, să ne gândim din ce în ce mai mult la noi, asta şi pentru că o mare parte din populaţie are un stres permanent pentru cheltuielile pe care le are.

Rep.: Sunt sigur că lumea se întreabă ce face Cristian Gog la cinci de ani după cştigarea concursului „Românii au talent”. Cu ce vă ocupaţi timpul în activitatea cotidiană?

C.G.: În continuare principala mea sursă de venit, pentru întreţinerea familiei, este magia. Fac în continuare prestaţii la diferite evenimente private, am ieşit din viaţa publică deoarece nu consideram că locul meu e acolo, nu mă încadram nicicum în peisaj. Mă simţeam ciudat de fiecare dată când mergeam invitat la diferite emisiuni şi când apăreau diverse articole despre mine, am considerat că mi s-a acordat mult prea multă atenţie, mai mult decât era nevoie. Pe lângă asta, mi-am dat seama că există posibilitatea ca aceste experienţe la care mă expuneam în acel context să mă schimbe pe mine ca om. Şi nu mi-am dorit niciodată lucrul acesta, aşa că am preferat să fac un pas în spate şi să fac în continuare ceea ce îmi place, mai ales dacă reuşesc să găsesc satisfacţie în această activitate. Face ceea ce îmi place, plus activităţi sociale, umanitare. Cred că este de datoria noastră să transmitem mai departe ceva, fiecare dintre noi. Comunitatea oamenilor de lângă noi nu se va schimba dacă fiecare dintre noi face chestii doar pentru el…

A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE