Share
Home / Sanatate / INTERVIU cu prof. dr. Horațiu Suciu. Chirurgia cardiovasculară, între performanță și inerția sistemului sanitar

INTERVIU cu prof. dr. Horațiu Suciu. Chirurgia cardiovasculară, între performanță și inerția sistemului sanitar

”Medicina și gradul ei de dezvoltare este o oglindă fidelă a gradului de dezvoltare a societății, în ansamblu”, mărturisește prof. dr. Horațiu Suciu. De numele său se leagă punerea pietrei de temelie a bazelor științifice ale chirurgiei cardiace pediatrice în România, acum mai bine de un deceniu, când a crezut într-un vis ce a devenit realizabil, însă cu multe sacrificii. Într-un sistem sanitar aproape inert, medicul, supranumit ”doctorul inimilor micuțe” a reușit să salveze peste 3.500 de copii a căror șansă la viață ar fi fost oferită doar într-o clinică din străinătate. În paralel, are la activ mii de intervenții chirugicale cardiace la adulți, trasplanturi cardiace și intervenții în premieră națională, toate realizate într-o unitate sanitară publică, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu-Mureș. Însă toate acestea au necesitat o infrastructură bine pusă la punct, o echipă medicală specializată, dar și finanțare corespunzătoare. Într-un interviu acordat revistei Transilvania Business, prof. dr. Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu-Mureș a făcut o radiografie a activității de chirurgie cardiovasculară în România, dar și ce înseamnă în prezent condiția medicului român.

Reporter: De numele dumneavoastră se leagă impementarea în România a bazei științifice de chirurgie cardiacă pediatrică, efectuarea unei secții speciale, unică la nivel național, dedicată intervenției pentru copii, crearea unei echipe specializate pentru chirurgia pediatrică și mii de intervenții chirurgicale pe inimile micuțe. Dacă ar fi să o luați de la început, ați face-o din nou?

Prof. dr. Horaţiu Suciu: Când am început această activitate de chirurgie cardiovasculară pediatrică eram un tânăr specialist de chirurgie cardiovasculară, într-o clinică de elită din România. una dintre primele clinici care au funcționat în România- prima operație pe cord deschis s-a făcut în 1973, la Târgu-Mureș. La momentul respectiv, am fost desemnat de către prof. dr. Radu Deac să duc la un alt nivel această parte foarte importantă, cu implicații nu numai medicale, dar și emoționale, sociale, și anume rezolvarea malformațiilor cardiace la copiii mici. Am început acest proiect în anul 2002, când am pornit și pe partea de investiții privind crearea unui bloc operator, dedicat copiilor, cât și pe partea resursei umane. Și în prezent în sistemul de sănătate o mare problemă este asigurarea unei resurse umane motivate și înalt calificate. Se pot întâmpla situații să se efectueze investiții foarte consistente și la momentul în care se presupune darea în funcțiune a acestor unități sanitare se vede că nu există medici calificați pentru utilizarea acelor unități. Noi am făcut în paralel aceste lucruri, pe perioada în care a fost în construcție noul bloc operator și Terapia Intensivă dedicată exclusiv copiilor cu malformații cardiace, o echipă complexă multidisciplinară a făcut un stadiu de pregătire de un an în mai multe unități din Europa- Italia și Germania- pentru ca la momentul deschiderii să putem începe din plin această activitate. În ultimii 12 ani am operat peste 3.500 de copii și cel mai important lucru este că nu numai din punct de vedere numeric am ridicat foarte mult intervențiile, ci și din punct de vedere calitativ. Până în anul  2002, în România nu se operau nou născuți, sugari de o lună, două, trei luni, nu existau medici specialiști și materiale sanitare specifice cu care să poată fi operați. Singura lor șansă era să ajungă cumva în străinătate. A fost o curbă de învățare care a trebuit să o parcurgem foarte repede. În timp relativ scurt, am avut rezultate foarte bune, compatibile cu orice clinică din Europa. Inclusiv în acest moment suntem singura unitate din România care asigură 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână aceste urgențe. Și acest lucru este cel mai greu de realizat. Au existat situații în care în alte instituții din țară s-au mai făcut intervenții, dar sporadic, fără o permanență, și condiționate de venirea unor echipe din străinătate care să ajute; și după ce plecau aceste echipe nu se mai întâmpla nimic și acest lucru continuă și în prezent, în același mod. În Târgu-Mureș, Institutul Inimii este singura unitate care primește aceste cazuri din toată țara, este un lucru care ne onorează, dar pe de altă parte nu este în regulă. M-ați întrebat dacă aș alege același drum, dacă ar fi să o iau de la început. Sigur că da. Acest drum a fost extrem de dificil, la momentul respectiv dacă știam ce greu va fi poate că nu mă apucam de acest parcurs care a fost un mare consumator  nu neapărat de energie, dar un mare consum psihic. Este greu să te simți mereu singur și să nu ai cu cine să te consulți. Eu am fost un fel de pionier în acest domeniu și acest lucru îl resimt acum. La momentul respectiv nu știam ce ne așteaptă dar acum știind rezultatele bune pe care le-am obținut evident că răspunsul este afirmativ, nici nu mă văd făcând altceva. Fac cu plăcere acest lucru și îl voi face în continuare. Nu îmi pare rău din nimic ce am făcut, am avut și pierderi colaterale pe parcursul acestei etape din formarea mea profesională, nu am avut suficient timp pentru familie, pentru plăcerile mele personale, mi-am dedicat în mare măsură viața spitalului.

“În acest moment, nu am în intenție să plec pentru că, în continuare, am o responsabilitate prea mare pentru a mă duce de aici”

Rep.: Privind în urmă și la bătăliile duse cu sistemul, nu era mai bine să fi acceptat propunerile care v-au fost făcute de a pleca să profesați în străinătate?

H.S.: Au fost propuneri, dar eu am considerat întotdeauna că am pornit pe un drum în care responsabilitatea mea o excede pe cea a unui singur medic și nu mai puteam să mă gândesc doar prin prisma interesului meu personal, pentru că aveam o bătălie de dat, pe mai multe fronturi, inclusiv cu inerția sistemului, dar nu numai, dar în primul rând o bătălie pentru acești copii. Avem încă energia pentru a continua această activitate. În acest moment, nu am în intenție să plec pentru că, în continuare, am o responsabilitate prea mare pentru a mă duce de aici. Am o echipă pe care mă pot baza și las în urmă medici care pot prelua această chirurgie și acest lucru mă bucură.

Rep.: Chirurgia cardiacă este o specialitate riscantă, cu rol de elită din prisma organului pe care îl abordează, inima. Privit din punct de vedere al politicilor de sănătate unde ne aflăm la acest capitol? Organizare, viziune, strategie, finanțare.

H.S.: Este o specialitate riscantă, în primul rând pentru pacient, pentru că sunt convins că niciun pacient care trebuie să se opereze pe cord nu vine relaxat la această intervenție. Cele două obiective pe care le are în vedere un chirurg cardiovascular, care acceptă să facă intervenții chirurgicale, sunt prelungirea vieții pacientului și îmbunătățirea calității lui. Pentru a ajunge la acest lucru pacientul trebuie să parcurgă o intervenție chirurgicală dificilă, laborioasă, cu riscuri majore. Pentru a putea opera pe inimă funcția ei trebuie suplinită printr-un aparat de circulație extracorporeală care suplinește și funcția plămânului și această perioadă care se numește bypass cardio-pulmonar permite chirurgului să oprească inima și să facă toate intervenția respectivă. Bolnavul cardiac este un pacient a cărui afecțiune cardiacă nu este singura lui problemă, o disfuncție cardiacă atrage un lanț de disfuncții multiple de organe, un pacient care are insuficiență cardiacă are și un început de insuficiență renală, un început de insuficiență respiratorie. Nu putem lua inima separat, este doar o verigă într-un lanț care contribuie la existența acelui pacient. Chirurgia cardiovasculară este o specialitate riscantă prin prisma acestui organ. Din fericire, avem și mijloacele prin care să protejăm organismul pe parcurul intervenției chirurgicale, dar am vrut să subliniez faptul că intervențiile pe cord sunt cu totul altceva decât intervențiile cu care marele public este obișnuit.

“Noi suntem cam la 25% din ce ar trebui să asigurăm noi, cetățenilor noștri”

Rep.: Unde ne aflăm în România din punct de vedere al organizării?

H.S.: Medicina și gradul ei de dezvoltare este o oglindă fidelă a gradului de dezvoltare a societății, în ansamblu. Trebuie să recunoaștem că România este în urmă la marea majoritate a capitolelor față de țările din jur. În acest moment pot spune că în România se fac în jur de 4.500 de intervenții de chirurgie cardiovasculară pe an, la o populație de 18-19 milioane de locuitori sau câți au mai rămas în țară, dintre care aproximativ 1000 de intervenții în Târgu-Mureș. O mare parte dintre aceste intervenții deja se fac în sistemul privat și restul în unități similare Institutului de Boli Cardiovasculare care sunt în București, Cluj Napoca, Iași și Timișoara. Prin comparație, în Ungaria se fac aproximativ 7.000 de intrevenții chirurgicale pe an, poate un pic mai multe, la o populație de sub 10 milioane de locuitori. În domeniu de sănătate publică, pe baza incidenței bolilor cardiovasculare, experții europeni recomandă aproximativ un centru de boli cardiovasculare, cu posibilitatea de intervenții chirurgicale, la 1 milion  de locuitori – în România ar trebui 20 de centre pentru a fi la nivelul statisticilor vest europene- și aproximativ 1.000 de intervenții chirurgicale la 1 milion de locuitori. Noi suntem cam la 25% din ce ar trebui să asigurăm noi, cetățenilor noștri. Acest lucru înseamnă că ar trebui să facem cam 14.000 – 18.000 de intervenții pe an, dar facem 4.500. Înseamnă că restul pacienților sau nu sunt identificați în timp util și decedează fără să ajungă la un tratament sau sunt identificați și propuși pentru rezolvarea lor, dar nu ajung să fie internați pentru că aceasta este capacitatea logistică, în momentul actual, a acestei specialități în România. Suntem foarte în urmă din punct de vedere logistic, mă refer la număr de săli de operație, de mese de operație, de chirurgi, pompe, de tot ce înseamnă chirurgie cardiovasculară. Și ceea ce este mai trist este că nici nu s-a conștientizat această problemă la nivelul celor care decid în domeniul sănătății. Dacă nu identifici o problemă înseamnă că nu o ai, și e mai simplu, și dacă nu o identifici înseamnă că nu o poți rezolva. Nu toți pacienții trebuie operați pe inimă, unii beneficiază de proceduri intervenționale, de rezolvarea infarctului miocardic acut în urgență, unii de intervenții chirurgicale, unii urgențe amânate cu condiții de programare. În acest mare program de prevenire și combatere a bolilor cardiovasculare finanțat de Casa de Asigurări de Sănătate în care intră toate aspectele medicinii cardiovasculare, toate patologiile pe diagnostice de tratament, finanțarea este undeva la 25 de milioane de euro pe an, din ultimele date pe care le am eu și este cam pe locul 7, în cuantum, după celelalte programe. Trebuie să fie o coroborare între incidența anumitor afecțiuni și mortalitatea acestora cu finanțarea. Cred că putem acorda mai multe zeci de milioane acestor bolnavi cardiovasculari care, de multe ori, nu pot beneficia de diagnostic, tratament în timp util, în condițiile actuale, în România. Ce se întâmplă? Crește exponențial neîncrederea în sistemul nostru, crește cererea de plecare în străinătate la tratament-este justificată dacă la noi pacientul trebuie să stea cu lunile, cu anii și nu ajunge în timp util la intervenție. Noi suntem obligați prin costul mediu, care este alocat prin acest program, să avem intervenții chirurgicale undeva la 8.000 lei pe intervenție. Noi cu 8.000 lei trebuie să asigurăm toate materialele sanitare necesare unei intervenții chirurgicale specifice, materiale care sunt foarte scumpe.

Rep.: Cum se reușește gestionarea atât de multor cazuri pe an, din această sumă, în condițiile în care materialele sunt foarte scumpe?

H.S.: Este o enigmă gestionarea, pentru că în mod normal dacă am fi o unitate privată cu această finanțare nu ne-am descurca. Dar nu trebuie să uităm nici de cheltuiala cu resursa umană care este nesemnificativă față de centrele din străinătate. Încercăm să ne încadrăm în cei 8.000 de lei și evident vom folosi cele mai ieftine materiale, un pacient român nu va beneficia niciodată de o valvă extraordinar de performantă. Spre exemplu, în prezent există valve de 3.000 – 4.000 de euro care în străinătate, în Germania, se pun în mod curent. Nu avem cum să cumpărm o astfel de valvă, pentru că eu cu 8.000 de lei cumpăr tot, inclusiv canulele, oxigenatorul. 8.000 de lei este un cost mediu. Principala problemă în modul de finanțare este că în loc să se plătească proceduri, pentru că din punctul meu de vedere nu sunt două proceduri la fel-bypass-ul coronarian nu va fi niciodată la fel cu o înlocuire valvulară, Casa de Asigurări plătește facturi. Ar trebui să ne plătească procedura, să ajungem la un cost mediu pe țară, cât costă un bypass coronarian și atunci atâția bani să vireze Casa, să fie un cost real, pentru că în toate țările din Uniunea Europeană Casa de Asigurări plătește procedura. Spre exemplu, în Italia pentru un bypass coronarian se plătește 14.000 euro, ei (n.red. -unitățile sanitare) din banii aceștia trebuie să se descurce, că e la stat că e la privat, nu contează, se plătește pe serviciu medical. În prezent, în România, Casa decontează facturi de materiale sanitare și medicamente, nu servicii medicale. Spitalele sunt furnizori de servicii medicale, pe cale de consecință Casa trebuie să plătească servicii medicale, nu facturile respective. Aici este principala piedică într-o finanțare normală și o finanțare pe bază de performanță medicală.

“Managerului i s-au impus lucruri fixe, cât să fie cheltuiala cu salariile, nu ai voie să depășești, nu poți să faci diferențieri între activitatea unor medici indiferent dacă unii lucrează pe bune și alții nu, el nu poate să ofere stimulente și prime”

Rep.: Cât de mult contează să existe un manager bun cunoscător al managementului spitalicesc care să gestioneze eficient aceste situații?

H.S.: Managerului i s-au impus lucruri fixe, cât să fie cheltuiala cu salariile, nu ai voie să depășești, nu poți să faci diferențieri între activitatea unor medici indiferent dacă unii lucrează pe bune și alții nu, el nu poate să ofere stimulente și prime. În momentul actual toți medicii sunt la fel și managerul nu are un rol mare în acest sens. Managerul are un rol foarte importat în păstrarea unei activități medicale performante și prin obținerea unor finanțări. În contextul în care finanțarea este deficitară rolul managerului este de a atrage fonduri prin alte mijloace, inclusiv prin derularea unor proiecte europene, prin creșterea altor activități care pot să aducă venituri proprii. Pentru că în mare, bugetul unei instituții este format din contractul cu Casa, Programele Naționale de Sănătate și veniturile proprii. În contractul cu Casa cât se impune trebuie să urmezi, chiar dacă poți să faci mai mult. Câteva sute de externări sunt alocate pe lună la Institut, ele sunt împărțite pe secții, iar mie îmi revine cam 120 de operații să efectuez, pe lună. Atât am voie să fac conform contractului și dacă aș putea să fac 150 nu am voie.

Rep.: Dar dacă vin urgențe trebuie să le luați.

H.S.: Dacă vine urgența o luăm, după care ne rectificăm bugetul. Dar simplul fapt că ți se impune un anumit număr denotă o abordare greșită. Nu ar trebui să existe acest lucru. În contractul cu Casa ar trebui să fie ceva în genul faceți cât puteți și noi plătim tot, nu 500 de proceduri și apoi mai vedem dacă sunt bani. O altă parte din bani vin pe programe prin Ministerul Sănătății și o a treia resursă sunt veniturile proprii. Este rolul managerului, să le aducă, bineînțeles cu respectarea legislației Aici putem să ne gândim la operații pentru pacienți care să vină din străinătate, în regim de neasigurat, contracte de sponsorizare, fonduri europene.

Rep.: Și reușiți să aduceți și venituri proprii?

H.S.: Da, reușim. Spre exemplu, anul trecut am efectuat 11 intervenții chirurgicale de transplant cardiac, toate cu rezultate foarte bune, dar după ce am făcut toate acestea ne-am dat seama că finanțarea a fost jumătate din cât ne-au costat și jumătate am acoperit din veniturile noastre proprii. Vedem că în România nu se face transplant pulmonar, dar cu aceeași nonșalanță riscăm să nu se mai facă nici cel cardiac, nu că nu avem oameni, ci pentru că nu îl finanțăm așa cum trebuie. Pentru pacientul transplantat folosim aproximativ între 80-90 de medicamente și pot să decontez nouă medicamente din care nu mai folosim decât vreo patru, pentru că sunt vechi și Anexa are cel puțin 15 ani de când a fost făcută, iar între timp au mai apărut alte medicamente. Practic, eu toată medicamentația pacientului transplantat trebuie să o suport din alte fonduri. În continuare problema transplantului este că nu e finanțat cum trebuie. Ca și reper, undeva la suma de 120.000 lei, 30.000 euro, ne descurcăm, dar greu. Am avut un pacient căruia a trebuit să-i fie implantat un dispozitiv de asistare și care a fost transplantat după un an, cu acel pacient ne-am dus undeva spre 700.000 lei ca și costuri. Dar au fost alte intervenții mai ieftine și am încercat să ne descurcăm. Dar nu putem să ne cumpărăm ce ne trebuie din banii alocați și noi ne-am dat seama anul trecut după cele 11 transplanturi, când o sumă foarte mare a trebuit să o acoperim din veniturile proprii ale Institutului, bani care puteam să-i folosim pentru altceva. În mod normal, pentru această activitate unică, de înaltă performanță, nu ar trebui să existe probleme cu finanțarea.

Rep.: Câtă aplecare există din partea Ministerului Sănătății pentru ca această specialitate să funcționeze la parametrii normali, din punct de vedere al dotării, resursei umane, remunerare a resursei umane? În repetate rânduri spuneați că ați trimis memorii, vi s-au oferit răspunsuri?

H.S.: Am trimis memorii, am adus în atenție situația în care se află chirurgia cardiovasculară. Să vă răspund punctual, aplecarea este prea mică coroborată cu incidența bolilor cardiovasculare, aici mă refer la aplecarea Ministerului asupra problemei, este invers proporțională cu incidența bolilor cardiovasculare în România. Am făcut numeroase memorii în care am venit cu argumente în sensul creării de noi unități care să poată să ridice numărul de proceduri și o finanțare corespunzătoare. Deocamdată nu cred că s-a înțeles sau nu vrea să se înțeleagă care este adevăratul impact al bolilor cardiovasculare asupra sănătății populației. Sentimentul meu este că în momentul de față statul ia mâna de pe această specialitate și o împinge tot mai mult spre privat, chirurgii cardiologi își găsesc o zonă de confort spre zona privată. În sistemul public de sănătate finanțarea este tot mai precară și mai haotică, nu bazată neapărat pe nevoi reale, și resursa umană, medicii buni merg spre privat.

“În România, în acest moment, medicii sunt supuși unui tratament pe care nu-l merită”

Rep.: În ce măsura au ajuns politicile de sănătate din ultimele decenii să afecteze condiția medicului în România? 

H.S.: Sunt mai multe condiționalități care îl împing pe medic către privat, și nu numai de origine medicală, nu sunt urgențe, banii sunt mai mulți. nu stă nimeni după tine, nu se uită ce mașină conduci, unde te duci în excursii. Cei care sunt în sistemul public sunt luați într-un fel de colimator. În România, în acest moment, medicii sunt supuși unui tratament pe care nu-l merită. La motivarea de ce vreți să plecați din țară salarul este pe ultimul loc, se vorbește despre siguranța la locul de muncă, faptul că nu au întotdeauna cu ce să lucreze și acesta este un risc major care declanșează și celelalte necazuri, iar un rezultat negativ este propagat ulterior pe toate canalele. Nu neg că uneori nu se întâmplă greșeli, dar acele cazuri sunt cercetate și va fi identificată cauza. Dar nu vreau să se înțeleagă că dacă un pacient moare în spital cineva este de vină, pentru că acesta este modul de abordare în momentul actual al activității medicului. Aici este problema care-i face pe medici să fie mai reticenți, să facă o medicină defensivă, ca să nu greșească.

Rep.: Spuneați că pe medici îi tentează să plece în privat. Pe dumneavoastră v-a tentat?

H.S.: M-a tentat, sigur. Eu încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor pacienților și în același timp să mă și protejez de aceste riscuri și amenințări la adresa medicului. Trecerea în privat este o opțiune, dar  o țin undeva într-un colțișor. La Institutul Inimii din Târgu-Mureș am rămas cam printre ultimii care acordăm aceste servicii cu toată energia de care mai suntem capabili. Pentru că asaltul unităților private este mai mare decât vă puteți imagina și în contextul acesta este foarte ușor să pierdem ce avem. Toate aceste investiții s-au făcut cu multe eforturi.

Rep.: De ani de zile Legea malpraxisului constituie o preocupare continuă din partea corpului medical dar și a autorităților. Cum ar trebui ea gândită, astfel încât să fie mulțumite toate părțile?

H.S.: În nici o țară medicii nu sunt luați așa la răspundere precum în România. În momentul actual este bine definit ce este malpraxisul, cu ce se ocupă el și ce se vrea. Problema este cum sunt făcute căile prin care decurge documentarea unui astfel de caz și prin care medicul respectiv este judecat dacă a făcut sau nu malpraxis. În prezent, un pacient poate oricând să-l trimită pe medic la procuror, poliție, să dea declarație. Acest lucru hărțuiește corpul medical, la un moment dat într-un colectiv poți să pierzi trei-patru chirurgi, unul e la poliție, altul la procuratură. Eu pledez pentru o procedură clară, să fie o singură cale. Vă dau exemplul Germaniei, acolo se merge la Colegiul Medicilor,  care este singurul for capabil să analizeze dacă medicul a greșit sau nu a greșit. Și din statistici reiese că un procent de 90% dintre reclamații sunt respinse, zece trec mai departe la o instanță superioară tot în Colegiul Medicilor. Din punctul meu de vedere pledez pentru o cale clară, unică prin care și medicul trebuie să știe la ce să se aștepte și să se poată apăra, să fie tras la răspundere dar să fie judecat de medici și parcursul actual să fie foarte bine stabilit. În momentul actual, medicul este expus oricărei nemulțumiri din sistem.

Rep.: Cât de mult contează în medicină ascultarea pacientului, intuiția, ascultarea de ghiduri și protocoale terapeutice? În ce ordine ar trebui să se regăsească ele și de ce?

H.S.: Inima este un organ vital în care practic marja de eroare este zero, mai ales pentru un chirurg cardiovascular. Operând un organ vital greșeala se plătește foarte scump și aceasta este și ideea: de a nu face greșeli. Și chiar dacă sunt, ar trebui să fie într-o oarecare marjă în care să poată să fie corectate. În acest context, mai ales în specialitatea chirurgicală și cu atât mai mult în specialitatea de chirurgie cardiovasculară, tendința de a pune toate manevrele și operațiile într-o zonă de știință exactă este explicabilă, cu toții vrem să știm cât mai exact, conform unor ghiduri, protocoale, care să nu permită apariția greșelilor. Există în medicina actuală și în special în specialitățile chirurgicale tendința de a sistematiza întreaga activitate și de a o pune în spatele unor ghiduri și protocoale. Acest lucru este foarte bun și a dus la îmbunătățirea rezultatelor pentru că ghidurile și protocoalele sunt rezultatele experienței a numeroase clinici care fac acest lucru și este evident acel Evidence Based Medicine care stă la baza activității medicale moderne în acest moment-medicina bazată pe dovezi. Totuși, din punctul meu de vedere nu trebuie să uităm nici faptul că medicina este mai mult decât o meserie pe care să o ascunzi în spatele unor protocoale și ghiduri, medicina este o profesie, medicul trebuie să fie capabil de a se apropia de pacient, de suferința lui, de a interacționa cu familia acestuia și de a se ridica la nivelul suferinței pacientului. Din punctul meu de vedere, un medic în general și un chirurg în special nu poate să abandoneze acea intuiție și anumite elemente pe care nu le poți găsi în anumite protocoale. De multe ori, mă refer la experiența mea profesională, în timpul experienței chirurgicale facem anumite gesturi, lucruri pe care ni le dictează intuiția. Aceste lucruri nu pot fi scrise în cărți, este acea parte a medicinii care excede acele ghiduri și protocoale, acea parte a medicinii reprezintă diferența pe care o regăsim între rezultatele unui chirurg sau altul. Intuiția medicală și empatia fac să apară diferențe între prestația anumitor medici. Nu putem toți medicii să fim ca niște roboți în spatele unor protocoale, există ceva în plus, acel har care face diferența. Părerea mea este că a trecut și perioada acelor titani ai medicinii care la momentul în care intra bolnavul pe ușă știa ce diagnostic are, pe baza experienței. Dacă vrem să ne considerăm într-o țară modernă, cu o medicină modernă, singura cale de urmat este Evidence Based Medicine, nu mai putem face medicină așa cum credem noi că este bine, trebuie să ne racordăm la niște protocoale europene. Aceasta este ordinea, medicina bazată pe dovezi, dar dublată de o experiență și o intuiție care nu poate să-i lipsească unui medic.

 

De-a lungul carierei sale, prof. dr. Horațiu Suciu a realizat 6.500 de intervenții de chirurgie cardiovasculară dintre care 3.500 pediatrice și 67 de transplanturi dintre care 32 prim operator. În 2016, medicul a realizat, în premieră în România, primul implant de reglare a debitului cardiac al inimii, un fel de ”inimă artificială”.

A consemnat Arina TOTH

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Proiectul regulamentului parcărilor de domiciliu, amânat

Aleşii locali ai municipiului Târgu-Mureş au decis joi, 20 septembrie, într-o şedinţă ordinară de lucru, …

Share
Share