Share
Home / Sanatate / RMN nou pentru Spitalul Clinic Județean Mureș

RMN nou pentru Spitalul Clinic Județean Mureș

Ministerul Sănătății implementează Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar – Împrumut nr. 83620-RO, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).

Potrivit unui comunicat remis luni, 8 ianuarie, de Biroul de presă al PSD Mureş, în cadrul acestui proiect vor fi achiziționate următoarele tipuri de echipamente de imagistică medicală: computer tomograf, echipamente de imagistică prin rezonanță magnetică și sisteme de arhivare a imaginilor medicale (PACS), ce urmează a fi livrate și instalate în cursul anului 2018.

”Până acum, în județul Mureș, doar Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș dispunea de un asemenea echipament. Pacienții vor avea astfel posibilitatea de a beneficia de servicii moderne și în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș. Prin acest echipament, Spitalul Județean își extinde competența în diagnosticare. Programul de guvernare al PSD, care prevede dotarea fiecărui spital județean care nu are computer tomograf sau RMN, este pus astfel în practică”, a declarat deputatul social-democrat Florin Buicu, președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Conform aceleiaşi surse, semnarea contractelor în vederea dotării cu echipamente de imagistică medicală va avea loc marți, 9 ianuarie, la sediul Guvernului României.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sisteme de înregistrare video portabile, pe lista de cumpărături a Poliţiei Locale Târgu-Mureş

Poliţiştii locali din municipiul Târgu-Mureş ar putea avea în dotare, începând cu acest an, sisteme …

Share
Share