Share
Home / Comune / VIDEO, FOTO: Balul Ionilor, respectat cu sfințenie la Lunca Tecii

VIDEO, FOTO: Balul Ionilor, respectat cu sfințenie la Lunca Tecii

Tradiţia începutului de an la Lunca Tecii se leagă de Balul Ionilor, eveniment de tradiţie pentru luncani. Așa se face că sâmbătă, 6 decembrie, în zi de Bobotează, luncanii au organizat o nouă ediție a tradiționalului Bal al Ionilor, găzduit și în acest an de Căminul Cultural din Lunca Tecii.

Vestea balului adusă de călăreți

Și în acest an, vestea balului a fost dusă oamenilor de către călăreţii satului în sfânta zi de Bobotează, care în fiecare an  dau de ştire pe uliţele satului despre balul care urma să aibă loc seara la Căminul Cultural din Lunca. Locul de adunare al călăreţilor a fost și în acest an centrul comunei, în faţa primăriei de unde  au pornit să anunţe satul despre Balul Ionilor.

„Este o sărbătoare veche și cu tradiție la Lunca. Cei în vârstă spun că acest bal se organiza de când erau copii, așa zisul Bal al Ionilor. Evenimentul de la Lunca se  deosebește de celelalte sate ale comunei, prin câteva evenimente din cadrul sărbătorilor de iarnă, Colindul la Crăciun, care se ține în fiacere an, atât la biserică, în casa parohială și casa primarului, la care se adună o sumă de bani care se donează în contul bisericii. Apoi vine este acest bal tradițional al Ionilor, moment în care luncanii își etalează cu mândrie costumele lor populare. Datoriră acestui bal care a căpătat o amploare tot  mai mare în ultimii ani, s-a revenit la vechea și frumoasa tradiție, aceea de a purta  costumul popular de Bobotează”, a precizat Teodor Vultur, primarul comunei Lunca.

Pregătiri intense pentru reușita balului

La organizarea balului contribuie luncanii cei inimoși, iubitori de tradiții, indiferent de vârstă, care au înțeles menirea și rostul păstrării tradițiilor.

„Balul Ionilor reprezintă o ocazie deosebită pentru luncani de a se afirma , de a ieși în față cu ceva nou. De aceea, noi organizatorii, am pregătit ediția din acest an a balului cu foarte multă grijă. Am încercat să mulțumim pe fiecare în parte, mai ales că, au venit oameni de prin alte părți, de la Reghin și din alte comune, să ne distrăm ca la carte. Pregătirile au început de cum s-a terminat ediția trecută a balului, dar mai intens în ultima lună. În ședința de anul trecut a Consiliului Local, am discutat această chestiune a Balului Ionilor, și consilierii au fost de acord ca fiecare să contribuie cu ceva pentru reușita acestui bal. Gaudeamus igitur. Iuvenes dum sumus, să ne bucurăm atât timp cât suntem tineri și sănătoși. Spun asta pentru că în mijlocul nostru sunt foarte mulți tineri interesați de folclor și de păstrarea tradițiilor  noastre românești. Este benefic acest lucru, fapt pentru care ne dorim să organizăm cât mai multe ediții, unde îi invităm cu cea mai mare plăcere la evenimentul”, a precizat Teodor Chiciudean, profesor la Școala Gimnazială Lunca, membru în comitetul de organizare al balului.

„Cu voie bună, pe tot omul la bal, pe seară, să-l poftiți”

Tradiţia spune că starostele, cel mai bun de gură din sat este primit de către gazde, el fiind cel  care face chemarea la bal, însoțit de călăreții din sat.

„E zi de mare sărbătoare, sărbătoarea Ionilor, oameni harnici gospodari, cum sunt cei mai mulți luncani, să trăisacă, la mulți ani. E bine că ne întâlnim, că e vremea să pornim, balu-n sat să îl vestim.  Dar înainte de a pleca, trebuie a închina, un jinars bun de prună, din plosca asta bătrână. Voce să aveți să strigați, gazdele să lăudați. Tare voi să chiuiți, un an bun la toată lumea să doriți. Și cu voie bună, pe tot omul la bal, pe seară, să-l poftiți.”, a  spus  starostele Iuliu Pasidea.

Proba colacului trecută cu brio

Unul din momentele speciale a fost cel al testului colacului, trecut cu brio de călăreți, doi la număr, printre care și  Cătălin Nistor,  venit la bunici la Lunca, pentru prima dată în postura de călăreț chemător la Balul Ionilor.

„Am avut emoții, a fost pentru prima dată când am participat la acest obicei , acest test al colacului. Deși sunt de la Târgu-Mureș, vin cu drag aici la Lunca la bunici. Am participat la acest obicei să iau colacul, pentru care m-am pregătit. Calul nu e al meu, e al unui om din Sântu, dar nu a fost greu să mă împrietensc cu el. I-am dat de mâncare, am avut grijă de el, și până la urmă a ieșit totul ok. Am avut emoții, dacă nu treci acest test al colacolului, tradiția spune că apa din găleată e aruncată pe călăreț, dar acest lucru nu s-a întâmplat, totul a decurs așa cum trebuie”, a spus Cătălin Nistor.

Chemarea călăreților

Călăreții au dat apoi de veste în tot satul despre marele bal cu deja binecunoscutul mesaj : „Oameni buni de omenie, vă poftim la veselie. În ziua de Bobotează, se cântă și se dansează. La Căminul Cultural se va ține mare bal. Vin oameni mulți de pe sate, să ne distrăm ca la carte. Noi vă invităm la bal, în costum tradițional. Anunțați neamurile toate, și din celelalte sate. Vă așteptăm la bal”

Distracție pe cinste până spre dimineață

Vestea balului fiind dată, călăreții s-au retras la casele lor până spre seară, când căminul cultural s-a colorat de portul popular purtat cu mândrie de luncani și de oaspeții veniți la o nouă ediție a Balului Ionilor. Au cântat și  jucat până spre dimineață, la loc de cinste fiind  soliștii Sorin Pantea, Maria Neag, Alexia Aștelian și Alexandra Bugnar.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Eminescu, readus în memorie de Noua Dreaptă Mureş

Ȋn faţa statuii lui Mihai Eminescu din Târgu-Mureş, un grup de reprezentanţi ai Noii Drepte …

Share
Share