Share
Home / Altele / Fă-ți bagajele și hai în călătorie cu bani puțini!

Fă-ți bagajele și hai în călătorie cu bani puțini!

Cu toții ne întrebăm la un moment dat cum de vecinul, colega, prietena pleacă mereu în vacanțe deși nu par să îi dea finanțele afară din casă. Dacă știi sigur că nu și-au luat credit și nici nu învârt cine știe ce afaceri, atunci ar putea exista câteva explicații. Până îți faci curaj să-i întrebi, uite aici câteva ponturi pentru a te bucura și tu de o vacanță minunată cu buget limitat.

 

Mai ales pentru vacanțele la mare, în caz că nu plănuiești să stai cu săptămânile, caută să pleci de luni deoarece prețurile sunt mult mai mici ca în weekend. Dacă te gândești să râmâi și în weekend, probabil că cei de la hotel îți pot face o ofertă destul de bună dacă locurile nu sunt deja ocupate.

 

Un truc simplu de care este bine să profiți e să eviți vârful de sezon, atât pentru vară, cât și pentru iarnă. Prețurile sunt aproape duble, și aș zice că mai degrabă poți pleca și la munte și la mare în extra-sezon cu aceeași sumă de bani pe care a-i cheltui-o în plin sezon doar într-una din aceste locații. Un avantaj în plus este lipsa aglomerației, mai ales în stațiunile de la malul Mării Negre.

 

Dacă faci o rezervare online, din timp, te va costa cu mult mai puțin față de cazul în care ai plăti direct la recepția hotelului, în plin sezon. Bineînțeles, există câteva alternative de cazare pe care merită să le iei în considerare, și anume cazarea la hostel-uri, pensiuni la marginea orașelor, camere la case particulare, sau chiar case întregi puse la dispoziție (couchsurfing).

 

Tot o cheltuială în minus va fi și dacă îți organizezi cazarea astfel încât să găsești lângă cameră/hostel un supermarket de unde poți lua de mâncare pentru dimineața și seara. Dacă găsești cameră cu frigider în cameră sau pensiune cu acces la bucătărie, este chiar mai bine. Nu trebuie neapărat să iei toate mesele în oraș, la restaurant, pentru a te simți magnific în concediu. Întreabă dacă apa de la robinet este bună de băut și ia cu tine o sticlă când pleci la plajă sau la plimbare, sau poți cumpăra mai avantajos apă îmbuteliată la bidoane mari, pentru a evita super prețurile din centru sau de la malul mării.

 

Chiar dacă ai venit cu mașina personală, nu trebuie să circuli peste tot cu ea, mai ales într-o țară străină. Te poți interesa de autobuze sau trenuri, sau metrouri, și e posibil să ieși mult mai ieftin, sau de ce nu, poți alege să mergi cât mai mult pe jos.

 

Pentru concediile în străinătate foarte bune sunt ofertele city break, cu 2-4 nopți de cazare, mic dejun și călătoria cu avionul incluse în preț. La fel de bune de urmărit sunt promoțiile speciale și voucherele oferite în extra-sezon, pe care le poți descoperi și mai repede dacă te abonezi la newslettere. Dacă nu ai un program fix de lucru sau poți să-ți iei câteva zile libere oricând, poți profita de ofertele last-minute oferite de agențiile de turism. Prin aceste oferte ei doresc să umple ultimele locuri pentru excursii, iar tu vei prinde reduceri semnificative de până la 30-40%.

 

Ar mai fi câteva sfaturi bune, precum evitarea shopping-ului, planificarea din timp a excursiilor, achiziționarea de card-uri turistice, concediile în totalitate cu trenul sau zborurile low-cost. Dacă din întâmplare dai peste o ofertă bună, dar realizezi că nu ai chiar toată suma de bani necesară pentru a te bucura din plin, poți să accesezi Credit247 și să analizezi ofertele de credite nebancare, pe care le poți rambursa lejer în timpul anului. O ieșire din cotidian oricând îți va prinde bine și te va încărca de energie. Călătorie frumoasă!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Festivalul Luminii 2018 – Redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte în Cetatea Medievală din Târgu-Mureș

Festivalul Luminii este un eveniment organizat de Cercetașii României, aflat la a VIII-a ediție în …

Share
Share