Producătorul de cabluri din fibră optică Romcab Târgu-Mureș, una dintre cele mai mari insolvențe de anul trecut, a cărei undă de șoc s-a transmis atât în piața asiguratorilor de credit comercial, unde pierderile acoperite ar urma să se ridice la echivalentul a aproximativ 30 milioane euro, cât și în piața distribuitorilor de cabluri, a apelat la fondul de investiții LXM pentru a analiza situația companiei și a găsi investitori care să se implice în finanțare, informează www.profit.ro.
Potrivit sursei citate, „analiza va începe săptămâna viitoare, iar fondul de investiții va trebui să stabilească atât necesarul de finanțare pentru funcționarea la capacitate a ambelor fabrici în condiții de maximă eficiență și profitabilitate, cât și necesarul de finanțat în eventualitatea susținerii planului de reorganizare și să identifice alte fonduri interesate pentru asigurarea resurselor ale unei eventuale dezvoltări ulterioare a cifrei de afaceri”. Totodată, scriu cei de la profit.ro,”fondul va trebui să avanseze și variante de modelar ea business-ului Romcab, în vederea susținerii proiecțiilor financiare.”
(Redacţia)