Home / Sport / Replică parțial bună dată de BC Sirius

Replică parțial bună dată de BC Sirius

Distribuie

Echipa feminină de baschet UPM BC Sirius Sirius Târgu-Mureș a cedat și partida din etapa a XIV-a a Ligii Naționale, a cincea din returul ediției, 75-83 (22-21, 15-28, 12-22, 26-12) la Brașov, în fața formației locale Olimpia. Eșecul era previzibil având în vedere evoluția și loturile celor două formații, dar diferența era de așteptat totuși să fie una mai mare. Cu atât mai mult, conform obiceiului, mureșencele au avut și în această partidă momente în care au evoluat de la egal la egal cu adversara, dând uneori chiar emoții unor echipe mult mai bine cotate. Mureșencele au pornit destul de greu, practic de la 0-9 avantaj realizat de către gazde în mai puțin de două minute. O surprinzătoare revenire a mureșencelor le-a dus la conducere, având 22-17 spre finalul primului sfert, încheiat cu avantaj minim de partea lor. Brașovencele s-au mobilizat și au câștigat sfertul secund detașat, unul în care apărarea celor de la Sirius a fost din nou depășită cu mare ușurință. Gazdele au trecut la conducere în jumătatea a doua a sfertului și au obținut avantaj de 12 puncte în ultimele minute dinaintea pauzei mari.

 

Final mai bun, „permis” de adversare

Olimpia a controlat jocul și la reluare, asigurându-și victoria, cu un avantaj liniștitor în vederea eliminării eventualelor emoții. Cu 71-49 la ultima pauză nu se mai punea problema învingătoarei. Astfel, gazdele și-au permis minute de relaxare, rulând întreg lotul și permițând mureșencelor să reducă diferența. Brașovencele au înscris în a doua jumătate a sfertului patru, în care au intrat la scorul de 82-59 un singur punct până la final, cu un parțial de 1-16 în ultimele cinci minute.

Cele mai multe puncte pentru Sirius le-a înscris Meszáros Kata, cu 23, urmată de Angel Robinson, care a reușit 19 puncte. Andjela Radovic a înscris 9 puncte (1×3), Andreea Beldian 8 (2), Gál Emese (2) și Antonia Radu câte 6 și Imreh Dorotya 4, Au mai jucat Zorica Mitov, Alina Pop și Andreea Feiseș.

Mureșencele rămân pe locul 9, ultimul și voe întâlni în etapa viitoare, miercuri,17 ianuarie, pe teren propriu, formația campioană Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.