Eminescu, readus în memorie de Noua Dreaptă Mureş Politic
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 561 Vizualizări

Eminescu, readus în memorie de Noua Dreaptă Mureş

Ȋn faţa statuii lui Mihai Eminescu din Târgu-Mureş, un grup de reprezentanţi ai Noii Drepte Mureş au prezentat luni, 15 ianuarie, participanţilor rămaşi după manifestaţia omagială oficială dedicată “Românului absolut”, câteva citate esenţiale din opera politică eminesciană, principii valabile şi azi.

Câteva citate readuse în memorie de simpatizanţii Noii Drepte: “Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”, “Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia”, “Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot”, “Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată”, “A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti”, “Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească sau nici nu merită să fie” şi “Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.”

„La 168 de ani de la naşterea sa, Mihai Eminescu încă transmite mesaje de învăţătură poporului român şi actualei clase politice. La Târgu-Mureş, membrii şi simpatizanţii Noii Drepte au devenit, în mod simbolic, “purtători de cuvânt” ai lui Eminescu – nu doar poetul ci mai ales gazetarul, analistul social şi omul politic naţionalist, adică laturii intenţionat ignorate de “mai marii vremii” din personalitatea marelui

Român”, au transmis reprezentanţii Noii Drepte Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, „prin acest gest Partidul Noua Dreaptă îşi asumă respectarea acestor principii în toată activitatea sa şi aduce un omagiu lui Mihai Eminescu al cărui operă politică ar trebui să devină obligatoriu de studiat de către întreaga clasă politică românească prezentă şi viitoare.”

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE