Seria negativă continuă pentru voleibaliste CSU Medicina CSŞ
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 196 Vizualizări

Seria negativă continuă pentru voleibaliste

În etapa a XII-a a campionatului Diviziei A1 la volei feminin, a treia din returul ediției, CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureș a cedat aproape fără replică partida susținută la București, în fața formației CSM. Era dealtfel un rezultat scontat, ținând cont de parcursul celor două formații și de valoarea loturilor. Gazdele, vicecampioane în ediția trecută, câștigătoare a CEV Cup în urmă cu doi ani, aflate în lupta pentru titlu și în ediția actuală, s-au impus cu un categoric 3-0, cu seturi câștigate cu 25-15, 25- 6 și 25-16. Partida nu a durat decât 59 de minute de joc efectiv, mureșencele nereușind nici așa consideratul „prag” a cel puțin 50 de puncte în cele trei seturi. Cu o adevărată pleiadă de jucătoare de valoare, printre care și patru dintre fostele componente ale echipei mureșene, fără să forțeze, echipa bucureșteană a încheiat la pas primul set, „a apăsat pe accelerație” în cel secund, încheiat în doar 17 minute, inclusiv timpii de odihnă. Cele patru aminitite sunt mureșeanca Ioana Baciu, Olivera Medic și Sofija Medic, ele aflându-se și printre principalele realizatoare a punctelor gazdelor, precum și liberoul  Andreea Ispas.

 

Statistici care spun totul

Evident, nici în setul trei nu se punea problema unei replici mai consistente din partea unei echipe bazate doar pe jucătoare autohtone, multe dintre ele la vârsta junioratului, din care mai lipsește și Eliza Varga, deseori cea mai bună realizatoare, care așteaptă acordul pentru un transfer în afara României. CSU Medicina a reușit în actul trei primul punct prin Roxana Iancu, la 3-0 pentru gazde, dar până la primul timp tehnic a mai punctat o singură dată, prin aceeași jucătoare. La al doilea timp de odihnă era deja 16-6, după care se poate spune că setul a fost „echilibrat”, avantajul păstrându-se până la final. Mureșencele au avut aceleași probleme la preluarea serviciilor ca și în jocul pierdut pe teren propriu cu Penicilina Iași, dar datele întâlnirii prezintă fidel raportul de forțe: a fost 16-2 la atacuri blocate și 10-3 la puncte obținute direct din servicii și 37-16 la atacuri trimise în teren.

CSU Medicina își păstrează totuși locul 8 în clasament, deoarece nici următoarele clasate nu au obținut puncte, dar vor avea o sarcină dificilă și în etapa viitoare, când vor juca pe teren propriu cu CSM Târgoviște, o altă fruntașă a campionatului.

Echipa aliniată le-a cuprins pe: Roxana Iancu, Loredana Dobriceanu, Raisa Ioan, Rodica Buterez, Alexandra Babaș, Diana Vereș, Laura Molnar-libero, Mara Dumitrescu, Alexandra Cauc, Carmen Dițu, Simina Străchinescu, Anca Niță, Carmen Arniceru, Lea Rancz-libero.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE