Marius Coc din Luduș încearcă să lupte de unul singur împotriva scrapiei apărute la oile sale! Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2183 Vizualizări

Marius Coc din Luduș încearcă să lupte de unul singur împotriva scrapiei apărute la oile sale!

Conform Ghidului practic pentru fermieri, deținători de animale din speciile ovine și caprine, publicat de către cei de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, proprietarii primesc despăgubiri pentru pierderea animalelor sacrificate sau a produselor de origine animală distruse în cazul în care prezența unei forme de encefalopatie spongiformă transmisibilă(EST) este suspicionată sau confirmată oficial. Aplicarea măsurilor de control și de eradicare a bolii presupun acordarea de despăgubiri proprietarilor de animale pentru animalele sacrificate, ucise sau altfel afectate, în afara asigurărilor și plăților recuperate prin valorificarea produselor și subproduselor de la animale sacrificate, moarte sau ucise, în condițiile legii.

Acum câteva zile am primit un comunicat al MADR în care se prezenta pe scurt cazul lui Marius Coc, fermier din Luduș, care se confruntă din vara anului trecut cu scrapia, apărută în efectivul propriu de ovine, ulterior sacrificate, conform regulamentului în vigoare: “Cu privire la programul de scrapie, problema ridicată de domnul Coc Marius din Mureș, considerând-o demult o problemă foarte importantă și care trebuie rezolvată de către autoritățile statului și crescătorii de animale, directorul ANZ, Iacob Lelior, a prezentat stadiul realizării programului de genotipare pe care l-a început din anul 2017 și în care până la această data sunt 137 probe recoltate, pe anul 2018, precizându-li-se că acțiunea continuă împreună cu ANSVSA, urmând prioritizarea acțiunilor, întrucât acest program trebuie susținut cu bani de la bugetul de stat pentru despăgubirea cazurilor concrete depistate cu sensibilitate la scrapie – tema discutată în principal cu Marius Coc, care se află în situația eradicării unui focar de boală în județul Mureș”.

De despăgubirile de care ar beneficia acesta se ocupă autoritățile competente într-un ritm foarte lent, că doar nu e nici o grabă, omul poate trăi bine mersi și fără cele 658 de oi, nu? Mă întreb oare din ce bani. Cei de la MADR susțin că toate se rezolvă, că vor începe curând testarea berbecilor în țară, dar Marius ajunge la concluzia că acestea sunt simple promisiuni, nu este nimic palpabil deocamdată, dar încă mai are răbdare, chiar dacă i-au fost închise atât pășunile, cât și exploatația, pentru următorii 2 ani, conform legislației: “În timpul verii din 2017, am sesizat primele semne clinice de scrapie la câteva dintre oi, dar am sperat că nu este vorba despre așa ceva și am amânat trimiterea probelor la laborator, dar văzând că situația se agravează și cazurile se înmulțesc pe zi ce trece, am prelevat materiale de la oile moarte și mi s-a confirmat diagnosticul de scrapie, urmând ca întreg efectivul să-mi fie sacrificat și trimis la abatorizare. Pentru cele 658 de oi am primit 9.700 de lei de la abator, bani pentru țigări, nicidecum pentru valoarea reală a cărnii. Cei de la MADR au spus că mă vor despăgubi și că vor începe testările berbecilor la nivel național, simple promisiuni, momentan. Comisia pentru despăgubiri m-a dezamăgit, zicându-mi flegmatic că în județul Mureș sunt oi de nimic, că nu merită nu știu ce despăgubire, că tineretul ovin nu are nici cea mai mică valoare, ori eu am avut doar oi din rasa Țurcană Bucălaie și tot efectivul mi-a fost înscris în al 4-lea an consecutiv la COP – Controlul Oficial al Performanțelor și mă întreb unde este valoarea. La cele bătrâne? Nu sunt eu vinovat că la noi în județ nu se pune accent pe rasele de oi ca și în alte zone ale țării. Eu știu ce am crescut și am toate dovezile necesare pentru a-mi susține punctul de vedere în contiuare. Le mulțumesc doar celor de la DSV, care m-au ajutat și mă ajută necondiționat în continuare. În rest, încerc să valorific culturile de cereale pe care le mai am și aștept rezolvarea despăgubirilor”, a declarat Marius Coc, intrigat și sătul de neseriozitatea din sistemul românesc legislativ de care se lovește și el, din păcate.

Conform Procedurii specifice privind exportul de ovine și caprine vii, acest act se derulează cu respectarea condiţiilor stabilite în PSO 04 -gestionarea şi alocarea seriilor şi a numerelor pentru certificatele veterinare de sănătate care însoţesc loturile de animale vii la exportul în ţările terţe. Exportul este permis pentru animalele care provin din centrele de colectare/exploataţiile de orgine, din judeţele libere de scrapie. Oare de frica pierderii dreptului la export al animalelor nu se declară oficial scrapia apărută în câteva județe din România?

A consemnat Denisa Morar

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE