FOTOGALERIE. Despre apă, în culori, cu pictorul Radu Șerban Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1111 Vizualizări

FOTOGALERIE. Despre apă, în culori, cu pictorul Radu Șerban

Uniunea Artiștilor Plastici Târgu-Mureș și Galeria Art Nouveau Galéria a prezentat miercuri, 7 februarie, ora 18:00 vernisajul expoziţiei de pictură „Glissando 2” a artistului clujean Radu Șerban. Expoziția itinerantă va mai fi prezentată la Cluj-Napoca, iar în vară va ajunge și la București, la Mogoșoaia.

În deschiderea expoziției a vorbit Mana Bucur (Președinte UAP Mureș), alături de criticul și curatorul expoziției, Oliv Mircea.

Mana Bucur a oferit câteva repere biografice ale lui Radu Șerban: „Este profesor universitar, are un doctorat în arte vizuale și are dublă cetățenie româno-canadiană. Are la activ numeroase expoziții în țară și în străinătate, atât personale cât și de grup. A obținut burse de studii începând din 1994 și până în 2000, din care menționăm: bursă de documentare a Academiei Roma (Italia), bursă de documentare la Centrul de Arte Contemporane Regina Sofia din Madrid (Spania) și bursă de cercetare individuală la Toronto (Canada). Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1990 și are mai multe premii și distincții, printre care Trofeul pentru Excelență din partea Ministerului Culturii pentru organizarea Simpozionului de Arte Vizuale Arta în grădină pe care el l-a inițiat și îl organizează în fiecare an.”

Oliv Mircea a punctat principalele mărci stilistice ale lyu Radu Șerban, dar și afinitățile identificabile în expoziția de față: „Artistul aduce în plus un fel foarte special de iluzionism al mișcării car este tipic artei cinematografice. Dacă ne uităm la oricare din aceste lucrări vedem pasaje cinematografice din opera celor mai importanți cineaști ai veacului XX. Dacă oprim imaginea, ce ne-ar împiedica să vedem aici, de exemplu, un pasaj din „Călăuza” lui Tarkovski?”

Apa, elementul primordial al lui Radu Șerban

Elementul unificator al lucrărilor din „Glissando 2 este apa, a cărei variațiuni evanescente și stilizate se regăsesc în fiecare tablou într-o manieră diferită

„Radu Șerban ia apa și încearcă să-i vadă liniștea, capacitatea răbdătoare, stenicul și, de o bucată de vreme, atent fiind la felul în care comunică elementul acesta poetic material al apei cu energii dintre cele mai speciale, și-a adus aminte pictorul nostru că apa este elementul Sfântului Botez. Cred că asta vrea să ne sugereze, dincolo de aspectul strict fizic sau de chimia moleculelor, titlurile care au apărut în ultima perioadă, rodul muncii din ultimele luni: Vibrații. Apar în candoarea asta liniștită, feminină a apei elemente care țin de forțe suprafirești pe care el le pune, le lasă liniștite acolo, și doar irizările care se văd pe suprafața unor lucrări care sunt special colorate și nu sunt neapărat produsul aleatoriului încearcă să atragă atenția asupra lor. E un joc de static și dinamic, greu și ușor” a precizat Oliv Mircea.

Criticul a completat descirerea demersului artistului în cadrul textului de prezentare din caietul-program al expoziției, unde a scris: „Radu Șerban transformă spațiul vizual într-un parc tematic al metafizicii. Artistul este, dacă îl privești bine, înzestrat cu gustul nemijlocirii. El este împodobit cu aplombul pur al unei vitalități care, fără ornamentică speculativă îl plasează în „spațiul” de întâlnire dintre imediat și cosmicitate. Pictura lui conține în sine virtutea bucuriei și a trăirii autentice. Pentru el, universurile imaginare creează lumi în devenire care au propria lor viață.”

 

În cele din urmă, cuvântul i-a fost acordat artistului, dar Radu Șerban a preferat să nu se pronunțe în privința lucrărilor sale, considerând că Oliv Mircea a subliniat tot ce era esențial, dar a mulțumit organizatorilor pentru sprijinul acordat organizării unei expoziții cu atât de multe lucrări și a menționat că a cunoscut mulți târgumureșeni veniți la Cluj să studieze la Facultatea de Arte și că aceștia erau foarte bine pregătiți, semn că și profesorii lor sunt competenți și talentați.

Expoziția va fi deschisă până în 25 februarie.

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE