Este o boală infecţioasă sporadico-endemică, întâlnită la vaci, caracterizată clinic prin tulburări generale şi tumefierea glandei mamare, urmată de gangrenă sau indurare şi atrofie.
Mastita stafilococică, descrisă prima dată de Lucet şi Bang, în 1889, este răspândită în toată lumea şi ocupă, printre mamitele infecţioase, primul loc ca şi gravitate. La noi în ţară, Cernea şi colaboratorii (1961) au diagnosticat boala în 25,5% din cazurile cercetate, iar Nicorici şi colaboratorii (1977) în 48,3% din cazuri. Boala are o importanţă economică ridicată din cauza pierderilor pe care le determină prin scăderea producţiei de lapte şi uneori a sfârşitului letal. De asemenea, mastita stafilococică are implicaţii sanitare prin aceea că prezenţa agentului etiologic (Staphylococcus aureus) în lapte constituie un risc pentru consumatori, deoarece prin capacitatea bacteriei de a produce toxina sindromului de şoc (TSST-1) şi o enterotoxină, cauzează grave toxiinfecţii alimentare.
Etiologie
Agentul cauzal obişnuit este Staphylococcus aureus (încadrat în familia Staphylococcaceae, genul Staphylococcus). În producerea mastitei, pot interveni şi alţi stafilococi, consideraţi ca agenţi patogeni minori, cum ar fi: Staph. epidermitis, Staph.chromogenes, Staph.hominis, Staph.hyicus, Staph.wörneri şi Staph.xylosus. Stafilococii sunt capabili să producă leziuni microscopice şi în unele cazuri, creşterea numărului de leucocite în lapte. De asemenea, se pare că ei rezistă colonizării canalului papilar şi al pielii mamelonului cu stafilococi şi cu alţi agenţi patogeni majori, cu excepţia E.coli.
Epidemiologie
Sunt afectate toate vacile de lapte, dar mai ales când producţia este maximă şi în perioada puerperală. Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele cu mastită, care elimină stafilococii în cantităţi mari prin lapte. Germenii se pot găsi şi multiplica pe suprafaţa pielii, constituind o sursă de infecţie pentru mamelă. Apariţia bolii este condiţionată de existenţa anumitor factori favorizanţi, cum ar fi: leziunile pielii mamelonului, alimentaţia carenţată în vitamine şi săruri minerale, diverse boli debilitante, frigul şi umiditatea, mulsul brutal. Stafilococii pătrund în glanda mamară prin canalul papilar sau prin soluţiile de continuitate existente la nivelul pielii mamelei. Boala se înregistrează în tot timpul anului şi evoluează sporadic sau ca enzootii de efectiv.
Tablou clinic
Forma acută apare imediat după parturiţie şi se exprimă prin hipertermie (41-42oC), abatere profundă, anorexie, accelerarea bătăilor cardiace (100-120/minut), încetarea mişcărilor ruminale, slăbiciune musculară, atitudine decubitală. Sferturile afectate se tumefiază, devin calde, sensibile, dure, cu pielea roşie-violacee, iar ulterior se produce gangrenă. În unele cazuri, datorită trombozei venelor mamare se poate observa şi edemaţierea regiunii subabdominale, inghinale şi chiar a flancurilor. Secreţia sfertului afectat devine seroasă sau de aspectul unui lichid brun-roşietic, cu miros fetid, conţinând flocoane de fibrină. Boala poate sfârşi prin moarte ca urmare a toxiemiei, după 2-3 zile în peste 50% din cazuri. În caz contrar, după 6-7 zile începe procesul de desprindere a zonelor gangrenate şi care în cele din urmă duce la mutilarea glandei. Uneori, vacile adoptă brusc decubitul, fără a prezenta nici un simptom, intră în comă şi mor.
Forma subacută şi cronică se caracterizează prin apariţia în parenchimul mamar a unor zone indurate, care ulterior duc la atrofia sfertului afectat.
Diagnostic
Se stabileşte pe baza datelor clinice (în forma acută) şi bacteriologice (izolarea şi identificarea stafilococilor). Determinarea numărului de bacterii şi al leucocitelor din lapte se practică curent în scop de diagnostic. Proba de lapte se consideră pozitivă (prezenţa infecţiei) dacă numărul stafilococilor depăşeşte 200/ml, iar procesul inflamator este confirmat în cazul în care leucocitele sunt mai mult de 500.000/ml. Diagnosticul de laborator al mastitelor stafilococice a fost mult simplificat prin introducerea testului ELISA(test de dozare enzimatică), care are, în general, o precizie de 85% în confirmarea infecţiei. Precizia este şi mai mare în identificara sfertului neafectat decât a celui afectat. Se susţine că testul ELISA are o precizie de 97-100%. Testele ELISA şi cel enzimatic permit identificarea stafilococilor în 84-90% din cazuri.
Tratament
Ca şi medicaţie, se poate apela la novobiocina (0,25 g/infuzie, de 3 ori), furaltadonă (0,5 g) şi diverse asocieri, cum ar fi: penicilină + streptomicină (100.000 U.I.-0,25 g), penicilină + nitrofurazonă (100.000 U.I.-0,15 g), penicilină + tilozină (100.000 U.I.-0,24 g). Antibioticele, conform rezultatului antibiogramei, se administrează atât local (infuzare pe canalul papilar) cât şi parenteral. Se recomandă şi folosirea antihistaminicelor (ajută la combaterea efectelor toxiemiei), a soluţiilor cu electroliţi (cantităţi mari) şi efectuarea de masaje ale mamelei.
Profilaxie şi combatere
Profilaxia se bazează pe măsurile generale, care vizează, mai ales asigurarea igienei mulsului, controlul periodic al mamelei vacilor care nu sunt în lactaţie şi efectuarea de dezinfecţii şi dezinsecţii curente a adăposturilor. Imunoprofilaxia se realizează cu ajutorul vaccinului “polimastivac” (amestec de anaculturi şi anatoxine de Staphylococcus aureus, Str.agalactiae, Str.dysgalactiae şi Actinomyces pyogenes). Se vaccinează vacile gestante (cu o lună înainte de parturiţie) sau în repaus mamar, pe cale s.c., în regiunea limfonodurilor supramamare, în două reprize, la interval de 30 de zile, în doze de câte 5 ml, cu revaccinare la 6 luni şi apoi din 6 în 6 luni.
În cazul diagnosticului de mamită streptococică, vacile bolnave se izolează şi se tratează, se remediază atât deficienţele de igienă a adăposturilor, cât şi cele care privesc mulsul. În cazul mulsului manual este strict interzis să se aplice untură la nivel mamelonar. Aceasta deshidratează tegumentul mameloanelor, ducând la apariţia unor leziuni (crăpături). Se recomandă folosirea vaselinei neutre.
A consemnat Denisa MORAR
