Profesor din Luduş, trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 990 Vizualizări

Profesor din Luduş, trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Mureș au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată a unui profesor de la un liceu din Luduș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale).

Potrivit unui comunicat de presă remis de DGA Mureş, în luna aprilie 2017, o persoană a formulat denunț la sediul DGA Mureș, prin care sesiza faptul că profesorul, printr-o practică frecventă de notare sub apreciată, obișnuiește să solicite diverse sume de bani elevilor pentru promovarea la materia pe care o preda.

„În urma cercetărilor, s-a stabilit că în perioada 2016-2017 inculpatul, profesor de fizică, a pretins și primit de la mai mulți elevi sume de bani, în special de la cei aflați în anul terminal, în scopul promovării la materia acestuia. Ofițerii DGA – SJA Mureș au desfășurat acte de urmărire penală, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz. Dosarul a fost înaintat spre judecare către Tribunalul Mureș. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se menţionează în comunicat.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE