Volum de 1.400 de pagini scris de un fost deputat PRM de Mureş. Adrian Moisoiu, carte de memorii şi arhivistică documentară Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 670 Vizualizări

Volum de 1.400 de pagini scris de un fost deputat PRM de Mureş. Adrian Moisoiu, carte de memorii şi arhivistică documentară

Centrul de Dezbateri Socio-Politice și Culturale din Târgu-Mureş, situat în Palatul Apollo – Piața Trandafirilor nr. 5, va găzdui vineri, 16 februarie, de la ora 17.00, lansarea cărţii „Deputat PRM de Mureș. Implicare în exercitarea mandatelor parlamentare 2000 – 2004 și 2004 – 2008”, scrisă de fostul deputat PRM de Mureş Adrian Moisoiu.

Subiecte de actualitate şi în 2018

Lucrarea, apărută în trei volume la Editura „Vatra veche”, are peste 1.400 de pagini şi este prefațată de jurnalistul Lazăr Lădariu, prof. univ. dr. Petre Țurlea și Gheorghe Funar, fost primar al municipiului Cluj Napoca.

„Aflată la granița dintre memorialistică și arhivistică documentară, lucrarea surprinde aspecte inedite din viața și activitatea unui parlamentar, prin „declarații politice”, „întrebări și interpelări” adresate diverselor foruri, „propuneri legislative inițiate” și „luări de cuvânt”, configurând o imagine a unei perioade din istoria contemporană, a principalelor evenimente politice și sociale, atât la nivel național, cât și județean, în perioada 2000 – 2008 (înființarea Uniunii Vatra Românească, izgonirea elevilor de naționalitate română din Liceul „Bolyai”, protocoalele trădătoare ale PSD, PNL sau PD încheiate cu UDMR, privatizarea stațiunii Sovata, susținerea finanțării Teatrului Național din Târgu-Mureș, a aeroportului „Transilvania” din Târgu-Mureș, situația dramatică a sistemului sanitar, probleme ale învățământului mureșean, editarea manualelor școlare în format electronic și acordarea gratuită a acestora sub formă de stick-uri de memorie, ocuparea unor posturi de funcționar public în județele Harghita și Covasna, statutul cetățenilor de naționalitate română în județele în care aceștia sunt minoritari, statutul persoanelor aparținând minorităților naționale, problema Ținutului Secuiesc, declararea și controlul averilor demnitarilor și a unor persoane cu funcții de conducere, legiferarea încheierii căsătoriilor între persoane de sexe diferite și multe altele”, au transmis organizatorii evenimentului, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cartea va fi prezentată de Lazăr Lădariu – redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber”, Marius Paşcan – deputat PMP de Mureş, Gheorghe Funar şi Nicolae Băciuţ – directorul Direcției Județene pentru Cultură și Culte Mureș.

Cu aceeaşi ocazie, va avea loc şi lansarea cărţii „Cifrele getice. Cifrele primordiale pe Pământ?!”, scrisă de Gheorghe Funar.

Lansarea va fi moderată de prof. Simion Bui.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE