Share
Home / Administratie / „Împreună pentru un oraș civilizat, cu adevărat european!”, campanie lansată de Poliţia Locală Târgu-Mureş

„Împreună pentru un oraș civilizat, cu adevărat european!”, campanie lansată de Poliţia Locală Târgu-Mureş

Direcția Poliția Locală derulează, în perioada 19-25 februarie, campania de responsabilizare pe linie de siguranță rutieră intitulată „Împreună pentru un oraș civilizat, cu adevărat european!”.

Potrivit conducerii instituţiei, acțiunea se adresează conducătorilor auto din Târgu-Mureș, dar și celor care tranzitează municipiul nostru, cu scopul conștientizării acestora asupra importanței respectării unor norme de conduită, mai precis a opririlor și staționărilor cu autovehiculele pe arterele din municipiu.

„În esență, este vorba despre avertizarea șoferilor  care nu respectă semnificația indicatoarelor „Oprirea interzisă” și „Staționarea interzisă” prin intermediul unor fluturași color, editați în limbile română și maghiară, pentru a acoperi un segment cât mai mare din categoria țintă. Textul flyerelor respective, care vor fi plasate pe autovehiculele lăsate în locuri nepermise, va conține mesaje referitoare la fapta conducătorului auto, dar și la solicitarea Poliției Locale de a respecta regulile privind opririle și staționările, fiind indicate inclusiv norma legală care reglementează încălcarea acestor prevederi și sancțiunile contravenționale aplicate participanților la traficul rutier în cazul neconformării”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Fluturașul utilizat în campanie va arăta în felul următor:

(Redacţia)

 

 

 

 

 

Share

3 comentarii

  1. Domnilor de la conducerea Politiei Locale,toti vrem sa traim ca cei din statele moderne si prospere si noi am vrea sa nu gresim sa parcam in locuri amenajate in acest scop dar trebuie sa asigurati conditii de parcare si lamuritil si pe Florea sa faca parcari.Dupa ce asigura spatii de parcare atuici ardeti ,amendati si chiar ridicati autoturismele.Pana atunci ocupativa de curatenia orasului de ordinea din oras de siguranta cetateanului se fura portofele din piete se fura telefoane,lumea este amenintata ior agentii sunt ici si colocate unul,in afar de centrul orasului nu vezi unul in tot orasul.Sa va uitati pe strazile din centru Horea,Bartok etc sunt rahati de caine si chiar de om.Cosuri nu mai sunt pe nicaieri si dati flacari prin presa,cetateni nu vor vorbe ,vor sa traiasca in siguranta si curatenie.

  2. Nu stiu ce eficienta poate avea o asemenea campanie din moment ce Primăria nu se ocupa efectiv de amenajarea unor locuri de parcare.Sint zone in oras in care nu găsești locuri de parcare si unde politia locala este cea mai activa.In centru ,trebuie sa faci cu masina inconjurul Primariei 30-40 min.si nu găsești un loc.Unde sa parchezi in Tudor cand ai treaba la institutiile administrative din centru?Facem lucruri sa ne aflam in treaba numai asa de ochii lumii!

    • Nicusor, trebuie sa accepti si sa intelegi ca numarul masinior este si va fi in crestere, pe cand strazile si locurile de parcare de pe acestea raman tot la fel. Chiar daca s-ar construi 1-200 locuri de parcare (ceea ce este absolut necesar) ele nu se vor putea construi central, laga primarie pentru e rezolva probleama ta. Adevarul este insa ca suntem obisnuiti sa mergem cu masina pana-n usa locului unde avem treburi, si suntem dispusi sa incalcam legea pentru acest moft. Va trebui sa acceptam sa parcam regulamentar pe stradutele din jurul obiectivelor noastre si sa facem cativa pasi, decata sa ne invartim in jurul lor astaptand un loc de parcare…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Legea de încurajare a donării de sânge avansează în Camera Deputaţilor

Senatul a adoptat, săptămâna trecută, un proiect legislativ al UDMR menit să conștientizeze și să …

Share
Share