Home / Cultură / AUDIO, FOTO: Academicianul Ioan A. Pop, o poveste atrăgătoare a Marii Uniri

AUDIO, FOTO: Academicianul Ioan A. Pop, o poveste atrăgătoare a Marii Uniri

Distribuie

Academicianul profesor doctor Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, a poposit miercuri în Sala Mare a Palatului Administrativ din Tîrgu Mureş pentru a ne împărtăşi, succint, istoria Marii Uniri, un moment surprins de istoric într-o poveste captivantă. Şi am fost destui curioşi în sală care să îl ascultăm.

 

Academicianul clujean a răspuns invitaţiei reprezentanţilor Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureş şi ai Direcţiei pentru Cultură Mureş.

 

 

Conferinţa „Marea Unire şi vecinii României”, susţinută de către academicianul profesor doctor Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, a debutat într-o notă filosofico-literară cu scurte aprecieri asupra a ceea ce înseamnă trecutul, obiect de studiu al istoricilor. “Trecutul nici măcar nu e trecut, trecutul este viaţa oamenilor care au trăit în trecut”, spunea Faulkner, ceea ce este cu totul altceva, a punctat, pentru început, academicianul. Cine dispreţuieşte trecutul, dispreţuieşte viaţa, a continuat profesorul Ioan A. Pop, apreciind că trecutul este singura dimensiune temporală certă în această lume.
De aici, cu aşezarea trecutului în vârful piramidei importanţei axei temporale, conferinţa a curs spre Actul Marii Uniri.
“România nu există de 100 de ani, România s-a întregit acum 100 de ani. A fost un lucru exceptional, numai românii au reuşit să facă acest lucru, dacă nu românii, cine a reuşit să facă acest lucru? Nu, nu a fost un lucru exceptional, dar nouă ne place, câteodată, să scoatem în evidenţă excepţionalismul românesc. E adevărat că nu în bine, mai ales în rău, adică să ne autoflagelăm (…) În 1918 vă reamintesc, sunt state care s-au reîntregit şi sunt state care au dispărut de pe harta Europei şi s-au refăcut şi sunt state care nu au fost niciodată pe harta politică a Europei şi care s-au făcut”, a subliniat academicianul.
Polonia a dispărut 150 de ani şi a reapărut odată cu România Mare, Letonia, Estonia şi Lituania, ţări care nu au existat, dar care au apărut atunci, Cehoslovacia şi Iugoslavia, Austria şi Ungaria, care nu au existat niciodată astfel.
“Ceea ce a rămas după Primul Război Mondial este o arhitectură a Europei care este stabilă”, consideră profesorul dr. Ioan Aurel Pop.

 

Cine a făcut România?

Este o întrebare care a primit de-a lungul timpului diverse răspunsuri. Marile Puteri, vecinii slavi, norocul… Însă, românii să nu fi avut nicio contribuţie?
“Încă de la 1700, în Ardeal începuse o mişcare de emancipare, care nu a fost nici întâmplătoare, nu a apărut din Ceruri şi nu se va sfârşi în nimic. Şi această mişcare de emancipare a fost făcută cu multă înţelepciune. Unii vor spune că fără elită cum s-a putut face? E drept că românii în Ardeal nu au avut o elită conducătoare care să poată participa la viaţa politică a ţării pentru că nu li s-a permis prin lege. Românii nu au putut participa la putere prin lege pentru că nu au fost recunoscuţi natio – naţiune. Dar, neputând face treaba asta, s-au descurcat altminteri, pentru că un popor fără elită nu poate exista. Şi românii au avut o elită clericală, ai celor două biserici româneşti – ortodoxă şi greco-catolică. Şi, având această elită, au avut conducători şi, având conducători, au fost luminaţi pe căile care au fost cele drepte”, a argumentat academicianul.
Datorită acestor “luminători” care au avut o contribuţie şi în educarea românilor de la sate, academicianul a susţinut că Ardealul a avut o mişcare de emancipare mai dezvoltată decât a provinciilor istorice Bucovina şi Basarabia.
“În primul rând că aceste provincii au ajuns târziu sub străini şi nu aveau exerciţiul vieţuirii sub putere străină, pe când ardelenii, vreme de aproape 1000 de ani, s-au învăţat şi au ştiut să îşi ducă viaţa sub stăpânire străine, de aceea au avut cea mai puternică mişcare de emancipare naţională dintre toate provinciile care s-au unit în 1918”, a explicat prof. dr. Ioan Aurel Pop.

 

Ideea statului național…

 

În 1914, Regatul României ocupa 137.000 km pătraţi şi avea 7 milioane de locuitori, o putere mijlocie a Europei, după cum era catalogată în acele vremuri. Însă, mai mult de jumătate din români trăiau în afara României, şi anume 7,5 milioane.
“Fireşte că această situaţie nu putea dura pentru că, între timp, mişcările de emancipare naţională erau aşa de puternice, încât tindeau, nu numai la noi, să repare aceste anomalii, iar ideea cea mai progresistă din acest punct de vedere, încă din secolul XIX care s-a numit Secolul Naţionalităţilor, era aşa: Fiecare popor trebuie să aibă statul său. (…) Pe români i-a pus într-o mare încurcătură, pentru că românii aveau statul lor numai 7 milioane din 15 milioane aproape câţi erau. Dar la fel era cu polonezii, estonii, lituanienii, letonii, cehii, slovacii, croaţii, nu numai cu noi. Şi atunci toate popoarele au intrat într-o efervescenţă, într-o fierbere, ca să îşi construiască state naţionale în conformitate cu mărimea lor”, şi-a continuat profesorul povestea Marii Uniri.
Doar că popoarele erau amestecate şi era greu de stabilit frontiere convenabile pentru toţi, iar, de aici, explicabil au apărut problemele. Însă soluţia care s-a ivit a fost destrămarea marilor imperii – în regiunea noastră Imperiul Otoman, Imperiul Ţarist, Imperiul Austro-Ungar – şi crearea statelor naţionale.
“În momentul 1918 am ajuns la final şi, într-adevăr, am avut o şansă şi am avut şi noroc. Nimeni nu îşi putea imagina, cu toate că toţi îşi doreau că, la sfârşitul războiului, noi vom putea avea, pe de o parte, şi Basarabia şi Bucovina şi Transilvania, pe de altă parte”, a subliniat academicianul.

 

Cum am obţinut tot?

Sfatul Ţării, care era organismul ales democratic, care îi reprezenta pe românii din Basarabia, pe ucrainieni, evrei, ruşi, a proclamat Republica Moldovenească Democratică şi Independentă în 1917, iar la 27 martie/9 aprilie 1918 a decis, nu în unanimitate, dar cu o mare majoritate Unirea Basarabiei cu România.
O delegaţie din Basarabia s-a deplasat la Iaşi, unde se afla Regele Ferdinand, Guvernul şi Parlamentul României, Bucureştii fiind sub ocupaţie germană, au prezentat documentele, iar apoi s-a dat o lege de acceptare a unirii.
A urmat apoi Unirea Bucovinei cu România.
La Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei din 15/28 noiembrie a hotărât, iar nu în unanimitate, Unirea Bucovinei cu România.
În Transilvania a fost cel mai laborios proces democratic, susţine academicianul prof. dr. Ioan Aurel Pop, pentru că se ştia că cele mai multe contestaţii vor veni de aici.
“A fost o alegere de la nivelul de jos până sus de delegaţi, desemnări şi alegeri. 1228 de delegaţi cu documente – se cheamă credenţionale – când au intrat în sala votului la Alba Iulia, au dovedit cine sunt ei şi în numele cui vin (…) Unirea Transilvaniei cu România s-a făcut în condiţii legale. Sigur că nu au participat minorităţile, pentru că în Ardeal era foarte greu, nici nu voiau să audă, nu aveai cum să le aduci, dar s-a respectat principiul democraţiei, românii fiind două treimi din populaţie, majoritatea a decis Unirea după principiile democraţiei de atunci. Care nu au fost recunoscute atunci. Dar toate minorităţile din Ardeal în 1919, 1920, 1921, 1922, toate au aderat, cu excepţia celei mai importante, minoritatea maghiară, care nu a făcut niciodată o declaraţie globală de recunoaştere”, a descris pe scurt profesorul momentul de la 1 Decembrie 1918.

Ulterior, actele de la Chişinău, Cernăuţi şi de la Alba Iulia au fost recunoscute de Marile Puteri prin Pacea de la Paris din 1919-1920 nu pentru a face o favoare românilor, ci pentru că ele corespundeau cu principiile de atunci ale autodeterminării naţionale. La fel s-a întâmplat şi cu alte popoare. Un rol important în recunoaşterea noilor state l-a jucat preşedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson.
“Ceea ce s-a petrecut atunci, în 1918, 1919, 1920, dovedeşte, după părerea mea, o stare de echilibru. A fost şi voinţa popoarelor, a fost şi voinţa Marilor Puteri de a statua, de a reglementa legal ceea ce au hotărât popoarele”, a conchis prof. dr. Ioan Aurel Pop.

Conferința poate fi ascultată dând click AICI:

Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

10.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

Distribuie Peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi …

1 comentariu

  1. De poveste e poveste… si cam atat 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.