EXCLUSIV. Interviu cu unul din creatorii primei unităţi de forţe pentru operaţii speciale din Armata României. Colonel (r) Valentin Iacob: “Resursa umană, mai importantă decât orice tehnică!” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5033 Vizualizări

EXCLUSIV. Interviu cu unul din creatorii primei unităţi de forţe pentru operaţii speciale din Armata României. Colonel (r) Valentin Iacob: “Resursa umană, mai importantă decât orice tehnică!”

A fost cel mai bun student străin al Academiei Militare Regale “Sandhurst” din Marea Britanie, promoţia 1994, şi totodată primul ofiţer român absolvent al respectivei instituţii de învăţământ, una din cele mai apreciate academii militare din lume. În 2003, a primit onoranta misiune de a pregăti şi implementa, în premieră pentru Armata României, proiectul „Forţe pentru operaţii speciale”. De-a lungul carierei militare, a îndeplinit funcţia de ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Aliat de la Heidelberg (Germania), director al Centrului de Operaţii în Afganistan, şef de stat major şi locţiitor al comandantului Brigăzii 6 Operaţii Speciale “Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş.

Cu ocazia Zilei Forţelor pentru Operaţii Speciale, colonelul (r) Valentin Iacob a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate cotidianului Zi de Zi, prilej cu care a vorbit atât despre proiectul de suflet al domniei sale, „Forţe pentru operaţii speciale”, cât şi despre condiţia de militar al Armatei Române.

Reporter: Ce v-a atras înspre cariera militară?

Valentin Iacob: La început a fost “fascinaţia uniformei”, după care am apreciat viaţa ordonată şi ceea ce reprezentă Armata în societate. În perioada când eu am intrat în sistemul militar, valorile în societate erau mult diferite iar oportunităţile erau limitate. Viaţa de militar reprezentă “aventura” şi ocazia de a da dovadă de bărbăţie şi curaj.

Rep.: Când a început cariera dumneavoastră militară şi care a fost evoluţia profesională până în prezent?

V.I.: Am început cariera militară încă din 1985, când am intrat la Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, dupa care am urmat cursurile Institutului Militar “Nicolae Bălcescu” din Sibiu pe care l-am absolvit în 1992. Am fost repartizat la Batalionul 166 Cercetare din Târgu-Mureş, unde am îndeplinit funcţia de comandant de grup şi ulterior de companie de cercetare. În perioada iunie 1993 – decembrie 1994, am avut şansa de a fi selecţionat să urmez cursurile Academiei Militare Regale “Sandhurst” din Marea Britanie unde am reuşit să termin pe primul loc între studenţii străini. Experienţa şi cunoştinţele acumulate mi-au permis să implementez o serie de proiecte pilot în domeniul instruirii subunităţilor de cercetare în dispozitiv. Am lucrat ulterior în Statul Major General la Bucureşti în perioada 1997-1998 şi am revenit la Târgu-Mureş pentru a încadra o funcţie de ofiţer de stat major în Comandamentul Corpului 6 Armata “Horea, Cloşca şi Crişan”. În perioada 2000 – 2003 mi-am desfăşurat activitatea la Reprezentanţa militară la Comandamentul Suprem Aliat (SHAPE) din Belgia. A fost o perioadă deosebit de interesantă în care am coordonat proiecte din programul “Parteneriatul pentru Pace” şi activităţi premergătoare intrării României în NATO. După revenirea în ţară, în anul 2003, am primit cea mai plăcută şi mai importantă misiune din carieră: înfiinţarea şi formarea primei unităţi de forţe speciale din Armata României. Am lucrat în cadrul acestui proiect timp de patru ani după care, în anul 2007, am devenit ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Aliat de la Heidelberg, Germania. După încheierea misiunii, în anul 2010, am fost încadrat şef de stat major la Regimentul 1 Operaţii Speciale din Târgu-Mureş care în anul următor s-a transformat în Brigada 6 Operaţii Speciale “Mihai Viteazul”. Ultimii ani din cariera militară am îndeplinit funcţiile de şef de stat major şi, ulterior, de locţiitor al comandantului Brigăzii, şi am continuat să lucrez la proiectul meu “de suflet” reprezentat de forţele pentru operaţii speciale.

Rep.: La câte misiuni internaţionale aţi participat?

V.I.: Am participat la două misiuni: una în sprijinul păcii, lucrând în Comandamentul Central al SUA pentru coordonarea primei participări a forţelor pentru operaţii speciale din România la o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, iar cea de-a doua activând ca director al Centrului de Operaţii în Afganistan în 2010.

Rep.: Ce înseamnă o misiune de acest gen?

V.I.: O astfel de misiune reprezintă un examen de curaj, de loialitate faţă de instituţie şi camarazi, de onoare şi patriotism şi, nu în ultimul rând, de devotament faţă de ţară şi cei dragi. Dificultatea misiunii este dublată de perioada de pregătire a cărei intensitate este de multe ori mai mare decât situaţiile reale întâlnite în teatru. Pregătirea şi antrenamentele sunt vitale pentru reuşita misiunii.

Rep.: Ce aţi învăţat nou în respectivele misiuni internaţionale?

V.I.: Am învăţat că oriunde ai fi şi oricât de străini sunt cei din jurul tău, întotdeauna găseşti un camarad fie român de al tău, fie din NATO sau dintr-o ţară parteneră care te poate ajuta la nevoie. De multe ori am întâlnit străini care puneau mai presus de alte considerente respectul acordat calităţii de militar, uniformei şi pentru tot ceea ce acestea reprezintă.

 

Rep.: Cum e văzută Armata Română pe plan internaţional?

V.I.: Armata Română este foarte bine văzută şi aceasta se datoreaza celor care o reprezintă. Am întâlnit pe parcursul carierei militari de excepţie, care au fost permanent preocupaţi de dorinţa de a se autodepăşi, de a atinge noi orizonturi şi care, mai ales, au avut disponibilitatea de a colabora şi de a învăţa lucruri noi. De fiecare dată când interacţionam cu militari străini am simţit că sunt respectat pentru ceea ce reprezentam, pentru cunoştinţe şi experienţă şi, mai ales, pentru că sunt român. Un barometru foarte realist a ceea ce am afirmat este faptul că de fiecare dată când mă întâlneam cu militari din alte ţări, aceştia îşi aminteau cu plăcere de camarazii lor de arme români cu care au lucrat sau cu care au participat la misiuni.

 

Rep.: Care sunt principalele satisfacţii ale carierei militare?

V.I.: Principalele satisfacţii sunt legate atât de realizări personale cât şi de importanţa proiectelor pe care le-am implementat. Am fost primul ofiţer român absolvent al Academiei Militare Regale din Marea Britanie. Am participat la primul exerciţiu NATO/PfP desfăşurat în România. Am avut onoarea şi plăcerea de a lucra pentru şi alături de lideri militari de excepţie cum este generalul (r) Constantin Degeratu – şef SMG 1997-2000. Am contribuit la efortul de integrare în structurile NATO lucrând la Comandamentul Suprem Aliat din Europa. Consider totuşi că cea mai mare realizare este reprezentată de proiectul „Forţe pentru operaţii speciale” început cu 15 ani în urmă. Alături de alţi 29 de militari dedicaţi, în calitate de locţiitor al comandantului unităţii care pe atunci era colonelul (r) Constantin Stiop şi având un coechipier de excepţie în persoana generalului de brigadă (r) Mircea Dan Şuta am pregătit şi antrenat primele detaşamente de operaţii speciale. Am condus în paralel activităţi de recrutare, dezvoltare infrastructură, pregătire, proiectare, cooperare internaţională şi multe altele. A fost o perioadă foarte frumoasă şi intensă, în care s-a investit masiv nu numai financiar, dar şi afectiv. Cred că acesta este unul din principalele motive ale succesului acestui proiect!

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că v-aţi desfăşurat activitatea într-o unitate de elită a Armatei Române? Cu ce se deosebesc forţele pentru operaţii speciale faţă de alte arme?

V.I.: Faptul că mi-am desfăşurat activitatea într-o unitate de elită mă onorează şi mă obligă să respect în permanenţă standardele ridicate pe care noi înşine ni le-am impus din primele clipe. Aş spune că deosebirea principală faţă de alte arme este reprezentată de resursa umană deosebit de valoroasă. Am participat la numeroase activităţi de recrutare şi pregătire preliminară şi am văzut cât de puţini sunt cei care pot face faţă rigorilor şi cerinţelor foarte dure… şi pentru asta merită tot respectul.

Rep.: Ce activităţi desfăşuraţi în prezent?

V.I.: În prezent, mă ocup de proiecte la care nu am avut timp să lucrez în perioada în care eram militar activ. Activez într-un domeniu care îmbină zona de business cu cea de securitate, într-un mediu multinaţional. Pot să spun că sunt plăcut impresionat că foştii militari sunt apreciaţi pentru ceea ce au făcut pe timpul carierei de militar activ şi pentru valorile pe care le aduc în zona în care îşi desfăşoară activitatea.

Rep.: Un mesaj pentru foştii camarazi, cu ocazia Zilei Forţelor pentru Operaţii Speciale?

V.I.: În primul rând, le doresc sănătate şi multe realizări. Să îşi amintească cu pioşenie de eroii forţelor pentru operaţii speciale, iar celor care sunt în prezent în teatrul de operaţii le doresc să îşi îndeplinească cu cinste misiunea şi să revină cu bine în ţară, acasă, la cei dragi. Avem o istorie scurtă de numai 15 ani, dar intensitatea acestora o fac să pară de un secol. Suntem tineri, dar înţelepţi. Am învăţat multe în această perioadă şi am crescut. Am avut numeroase realizări şi succese, dar şi pierderi şi insuccese. Am menţinut drumul drept chiar dacă am întâlnit obstacole considerate de mulţi de netrecut. Dar am reuşit pentru că am rămas fideli principiilor noastre, a forţelor speciale, în care “calitatea este mai importantă decât cantitatea”, iar “resursa umană mai importantă decât orice tehnică”. “La Mulţi Ani!”, dragi camarazi şi să rememorăm cu drag un moment unic care a marcat începutul unei poveşti de mare succes pentru Armata Română şi pentru România: înfiinţarea forţelor pentru operaţii speciale!

A consemnat Alex TOTH

(Ceremonia absolvirii Academiei Militare Regale “Sandhurst” din Marea Britanie – premiul HRH oferit de Prinţesa Anne)

(Cu echipa Centrului de comandă, în Afganistan – 2010)

(Distincţie din partea ministrului Apărării din Armenia – 2008)

(Virtutea Militară, primită din partea ministrului Apărării din România)

(Ceremonie dedicată veteranilor de război – mai 2016)

(FOS – proiect de suflet)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE