Eleganță, emoții, pasiune și un nou succes pentru Rareș Cojoc Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 906 Vizualizări

Eleganță, emoții, pasiune și un nou succes pentru Rareș Cojoc

Prima zi a Campionatelor Naționale de Dans Sportiv s-a încheiat cu un nou succes al mureșeanului Rareș Cojoc. Acesta a cucerit cel de-al 16-lea titlu de campion național, al doilea împreună cu noua sa pereche, Andreea Emilia Matei, cu care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la secțiunea Standard a categoriei 19-34 ani.

Competiția desfășurată în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș a început cu calificările la categoriile de vâstă mai mici. Într-un decor și un ambient deosebit, zecile de perechi au intrat cu mari emoții rând pe rând pe ringul de dans, ieșind parcă din holul Palatului Culturii din Târgu-Mureș, având în spate imaginea. Perechile au ieșit de la vestiare și au intrat la încălzire trecând ami întâi pe lângă vitrina cu trofeele expuse parcă pentru „motivarea” suplimentară, dar și creșterea emoțiile sportivilor sosiți de la toate cluburile din România, spuma dansului sportiv din întreaga țară.

 

Personalitățile județului au răspuns invitației

Înaintea fazelor finale în probele programate pentru prima zi de concurs a avut loc festivitatea de deschidere, la care au fost prezente toate personalitățile municipiului și județului. Alături de organizatori, Vasile Gliga, președintele Federației Române de Dans Sportiv, vicepreședinte al Federației Internaționale și soții Somodi Katalin și Márton, după intonarea Imnului au rostit scurte alocuțiuni prefectul județului Mureș Lucian Goga, primarul municipiului Dorin Florea și Péter Ferenc, președintele Consiuliului Județean Mureș.

„Organizăm pentru a treia oară Campionatul Național la Târgu-Mureș, ca o recunoaștere a valorii Dansului Sportiv mureșean. Avem alături un juriu alcătuit doar din arbitri internaționali, la fel ca și la precedenta ediție organizată la noi, în anul 2004, lucru care dovedește și o recunoaștere internațională a valorii dansului sportiv din România”, a spus președintele Federației Române.

După prezentarea celor 20 de arbitri internaționali, înaintea startului finelelor primei zile, primarul Târgu-Mureșului și președintele Consiliului Județean și-au exprimat satisfacția și onoarea de a găzdui competiția. „Mă bucur că școala de dans sportiv înființată în județul nostru a adus organizarea acestei competiții de anvergură. Ne bucurăm și sunt mândru să găzduim această competiție. Organizarea acestor întreceri de înaltă ținută este benefică pentru orașul nostru și Primăria va sprijini întotdeauna astfel de inițiative”, au fost cuvintele edilului Dorin Florea.

„Pentru noi este o onoare, un prilej de bucurie și mândrie să găzduim Campionatul Național, lucru care dovedește și recunoașterea valorii dansului sportiv din județul nostru, care ocupă un loc fruntaș în România. Dansatorii mureșeni au cucerit de-a lungul timpului numeroase titluri, atât în Campionatul Național, cât și în întreceri internaționale, reușind să cucerească și titluri mondale. Mulțumesc organizatorilor pentru eforturile depuse pentru reușita aceste adevărate sărbători și îi felicit totodată”, a subliniat președintele Consiliului Județean Péter Ferenc.

Spectacol de înaltă ținută, emoții de la mic la mare

Au urmat evoluțiile perechilor calificate în semifinale la categoriile la care numărul perechilor a fost mai mare, urmate de finale. Cu ultimele retușuri, unele efectuate pe holurile Sălii Sporturilor, transformate cu această ocazie și în bazar, cu exponate din domeniu, perechile au intrat pe ring. În tribune, numeroși suporteri au creat o atmosferă pe măsură, cu adevărate „dueluri” ale galeriilor, specifice întrecerilor sportive, dar într-un fair play total. După evoluțiile perechilor finaliste și „deliberarea” juriului, atmosfera a devenit una încordată la maximum. Perechile finaliste, premiate evident în ordine inversă au jubilat alături de suporteri, în special când numărul de concurs și numele nu le erau pronunțate printre primii. Premierea finaliștilor a fost efectuată de oficialitățile prezente. Alături de președintele Vasile Gliga și Somodi Katalin printre cei care au oferit cupele și medaliile s-au aflat și prefectul Lucian Goga, președintele Consiliului Județean, cei doi vicepreședinți, Alexandru Cîmpeanu și Ovidiu Dancu, precum și Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

 

Al 16-lea titlu național, în fața propriilor suporteri

Printre cei care și-au auzit în uralele suporterilor ultimii numele la categoria lor a fost și târgumureșeanul Rareș Cojoc, legitimat la clubul Dansul Viorilor Reghin. Acesta se află pe locul 20 în ierarhia mondială la secțiunea Standard și sâmbătă seara a cucerit al 16-lea său titlu național al carierei alturi de partenera sa Andreea Emilia Matei de la clubul Pas în Doi București. „Emoțiile sunt mari de fiecare dată, iar satisfacția una pe măsură la fiecare ediție. Poate acum emoțiile au fost mai mari, evoluând în fața celor apropiați. Acest lucru a și contat după părerea mea, am simțit sprijinul lor de la prima până la ultima evoluție. Acest lucru a făcut ca satisfacția să fie cu atât mai mare”, a declarat Rareș Cojoc la finalul întrecerilor primei zile. Noua sa parteneră se află la al doilea titlu alături de sportivul mureșean și a resimțit la rândul ei aceleași emoții. „Sunt foarte fericită pentru acest al doilea titlu alături de Rareș. Întotdeauna m-am simțit bine atunci când am evoluat acasă. Când spun acasă mă refer în România, dar de această dată acest cuvânt a avut o semnificație aparte, fiind acasă la Rareș. Cred că și acest lucru a contat mult, am avut mulți suporteri și am simțit din plin sprijinul lor”, a subliniat Andreea Matei.

Pe podium a mai urcat în prima zi de concurs și perechea David Iacob-Ioana Dărăban, de la Dansul Viorilor Reghin, locul secund, la categoria 6-9 an Latino (foto)

Întrecerile din a doua zi urmau cu alte emoții pentru mureșeni, care mai au o altă pereche printre favoriți, cea de la Dance Art Târgu-Mureș alcătuită din Paul Moldovan și Cristina Tătar, aflați și ei înaintea celui de-al 15-lea titlu. Ei participă la aceeași categorie de vârstă, 19-34 ani, la secțiunea Latino, fiind totodată cea mai bine clastă pereche din România în clasamentele mondiale, locul 14 la secțiunea Latino a categoriei Adulți.

Podiumurile categoriilor disputate în prima zi, în ordinea disputării finalelor:

6-9 ani, Latino

1: Cassius Constantin Ionescu-Teodora Maria Heghi (La Passion Brașov)

2: David Iacob-Ioana Dărăban (Dansul Viorilor Reghin)

3: Andrei Cozmuță-Andreea Tamaș (Latino Angels Dej)

10-11 ani Standard

1: Ștefan Pădurariu-Anastasia Herman (Dance Studio Iași)

2: Alexandru Vătafu-Maria Sofia Roșu (Suprem Dance Rm. Vâlcea-Generația 9 București)

3: Bogdan Pop-Mara Lechințan (Latino Angels Dej)

12-13 ani Latino

1: Istvan Aramisz Toth-Lorena Nicutz (Stephany Oradea)

2: Răzvan Zaharia-Ana Mara Tarzianu (Dance Energy Iași)

3: Mihai Mirea-Diana Butoi (Voluntari 2006-Generația 9 București)

14-15 ani Standard

1: Alexandru Vatamaniuc-Ioana Stanciu (Zedans București)

2: Răzvan Bătrânu-Ana Maria Dică (Dance Spirit Timișoara)

3: Andrei Robert Kis-Adriana Suciu (Latino Angels Dej)

16-18 ani Latino

1: Marius Nițu-Ioana Iosub (Alessia Dance București-Dance Energy Iași)

2: Alexandru Mihai-Melisa Ababei (Generația 9 București)

3: Lucian Boldojan-Roxana Dincă (Generația 9-Mihai Petre București)

19-35 ani Standard

1: Rareș Cojoc-Andreea Matei (Dansul Viorilor Reghin-Pas în Doi București)

2: Marco Sirocchi-Dora Kilin (Fan Dance Club Brașov-Crystal Top Dance Cluj-Napoca)

3: Paul Rednic-Roxana Lucaciu (Rus Team Baia Mare-Magnum VRD Timișoara)

Peste 35 ani Latino

1: Sorin Simon-Florentina Constantinescu (Silhouette Ploiești)

2: Mihai Dragnea-Andreea Dragnea (Destiny Dance Pitești)

3: Nicolae Bucur-Monica Moșanu (Bucuria Dansului Ploiești-Akira București)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE