Home / Slider / Femeie de 28 de ani, arsă pe mâini şi pe faţă în timp ce încerca să aprindă focul

Femeie de 28 de ani, arsă pe mâini şi pe faţă în timp ce încerca să aprindă focul

Distribuie

O tânără de 28 de ani, din oraşul Ungheni, a suferit arsuri de gradul I şi II pe mâini, pe picioare şi pe faţă, după ce recipientul cu combustibil cu care încerca să aprindă focul în sobă i s-a aprins în mână, conform ISU Mureş, informează www.agerpres.ro.
Detaşamentul Târgu Mureş a intervenit, marţi, la un incendiu izbucnit într-o locuinţă din Ungheni, alături de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din oraş.
“Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, maior Cristian Virag, a precizat că incendiul a fost stins repede, întrucât s-a manifestat într-o singură cameră, şi că s-a reuşit salvarea unui căţel. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Adrian Nicuşan, din primele informaţii se pare că femeia ar fi încercat să aprindă focul şi, din neatenţie, combustibilul din sticlă i s-a aprins în mână, provocându-i arsuri uşoare”, se menţionează pe site-ul agenţiei naţionale de ştiri Agerpres.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Carduri sociale de alimente și mese calde. Cum pot fi obținute și care sunt categoriile de beneficiari?

Distribuie Persoanele defavorizate din Municipiul Târgu Mureș care beneficiază de tichete sociale electronice pentru alimente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.