Decalog şi dialog… Sau Decalogul în cadrul Decalogului

S-au scurs, iată, șase luni de când debutam în paginile acestui cotidian cu o serie de texte pe care le-am așezat, nu știu dacă inspirat, sub genericul „Decalog şi dialog” și cred că este momentul să explic această alegere.

În primul rând, ca preot ortodox, cred cu tărie că religiile trebuie să aibă darul de a-i apropia pe oameni și nu de a-i despărți, și mai cred că între credință și religie este o foarte mare diferență din cel puțin două motive: primul ar fi acela că poți aparține unei religii fără să fii credincios (avem exemple mai mult decât suficiente), iar al doilea că o religie fără suficientă credință poate deveni, cu ușurință, ideologie, iar o ideologie, oricât de profundă ar fi ea, nu te poate mântui.

De asemenea, un dialog fructuos nu poate avea loc decât într-un cadru bine stabilit în prealabil: un anumit model comportamental, o anumită ținută, minime reguli morale și, de ce nu, un limbaj adecvat.

Și în al treilea rând, și cel mai important, dialogul necesită, prin definiție, prezența a două persoane, sau grupuri de persoane, deci întâlnirea lor în cadrul mai-sus stabilit.

De ce este necesară plasarea acestui dialog în cadrul Decalogului? Răspunsul este foarte simplu: Decalogul reprezintă cel mai adecvat cadru moral în care poate avea loc dialogul, deci întâlnirea, iar primul pas este să-i acordăm interlocutorului suprema calitate de OM, cea care ne unește pe toți. De altfel Sfânta Scriptură ne obligă să plecăm de la acest postulat întrucât afirmă, fără echivoc, că Dumnezeu a creat OM după chipul Său și nu un anumit gen de om: alb, negru, galben sau roșu și, cu atât mai puțin, ortodox, catolic, musulman, budhist ori shintoist, sau evreu, grec, roman, ungur ori chinez. Iată și primele aspecte comune și primele premise ale dialogului: cu toții suntem oameni creați după Chipul aceluiași Dumnezeu. În altă ordine de idei, Sfântul Ioan evanghelistul afirmă în prologul evangheliei sale că la început a fost Cuvântul, ceea ce înseamnă că, dincolo de afirmarea veșniciei Fiului, textul sacru ne spune că înainte de crearea omului era nevoie de un instrument prin care acesta să comunice cu semenii săi.

Numai că trebuie să precizăm și faptul că celălalt nume al Cuvântului este Iubire, deci numai sub aceste auspicii poate avea loc dialogul interuman, ca de altfel și cel între om și Dumnezeu. În acest context întâlnirea și dialogul au darul de a construi punți și nu de a dinamita poduri, de a călca apăsat răspântiile și de a săpa fântâni ca locuri de întâlnire (nu pot să nu amintesc memorabila întâlnire dintre Hristos și femeia cananeeancă la Fântâna lui Iacob). Dialogul înseamnă a creiona mici cărări ce se vor bătători în timp și îi vor lega pe oameni. Mi se pare relevantă observația unui călugăr athonit care, întrebat fiind când va veni sfârșitul lumii, a răspuns: Atunci când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul , adică atunci când orice posibilitate de dialog a devenit imposibilă. Însă uneori întâlnirea, pe care noi o punem sub semnul dialogului, are un substrat egoist: ne întâlnim doar cu cei ce ne dau tot timpul dreptate și îi socotim pe ceilalți diletanți, sau cu cei de pe urma cărora avem ceva de câștigat.

Cu alte cuvinte, ne onorează o întâlnire cu primarul, cu prefectul, cu un profesor universitar chiar dacă suntem puși, intenționat sau nu, într-o poziție de inferioritate, dar ne-am simți total și iremediabil dezonorați de o conversație cu prietenii decăzuți moral ai lui Hristos: hoții, prostituatele, bețivii, drogații sau ratații de tot felul. Și totuși, parcă în ciuda noastră, a puritanilor, Hristos îi duce pe aceștia, în urma unei întâlniri ce a durat un interminabil minut, un minut ce cuprinde în el veșnicia, pe o incredibilă scurtătură de la decadență la sfințenie.

Concluzia este foarte simplă, atât de simplă încât devine de neînțeles, cum ar spune Nichita Stănescu: întâlnirea și dialogul pot avea loc și sens numai în interiorul Decalogului, al cărui exponent plenar este Iubirea- Hristos. Restul este simpozion sau consfătuire. În pofida cârcotașilor de tot felul El rămâne Maestrul întâlnirii și al dialogului.

Preot Daniel COTA