FOTO: Poliţişti, parteneri, mass media, cetăţeni, implicaţi în campania „Distribuie primăvară, oferă speranţă!” Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 315 Vizualizări

FOTO: Poliţişti, parteneri, mass media, cetăţeni, implicaţi în campania „Distribuie primăvară, oferă speranţă!”

Sărbătorile primăverii au fost un bun prilej pentru lansarea Campaniei „Distribuie primăvară, oferă speranţă!”. Astfel, carduri-mărţişor au fost oferite mureşenilor, pentru a fi date mai departe celor ce au nevoie de ajutor. Nu doar pentru informare, ci şi pentru a da celuilalt sentimentul că nu este singur.

Activităţile se derulează în întreg judeţul pe parcursul a 10 zile, respectiv 1-10 martie. Peste 1000 de carduri-mărţişor sunt oferite în special mureşencelor, însă nu doar lor. Campania este coordonată de Compartimentul de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, iar implementarea este posibilă cu sprijinul poliţiştilor de  ordine publică şi rutier. De asemenea, parteneri şi în acest demers sunt Centrul de prevenire a violenţei în familie Târgu-Mureş, Fundaţia „Veritas” Sighişoara, Salvaţi Copiii Mureş, Grupul „Voluntarex” şi Micii Poliţişti Cristeşti. S-au alăturat mass media, Biblioteca Judeţeană, elevi, locuitori ai judeţului şi nu numai.

Sărbătorile primăverii, 1 şi 8 Martie, se adresează preponderent femeilor. Din acest considerent, s-a apreciat ca oportună derularea unei campanii care să marcheze aceste zile într-un mod inedit, acela de a promova schimbarea în bine, asociată anotimpului ce stă să înceapă, schimbare ce începe cu fiecare dintre noi.

Sloganul campaniei este „Distribuie primăvară, oferă speranţă!”, tocmai pentru a accentua posibilitatea schimbării, a ieşirii dintr-o relaţie violentă. În plus, campania doreşte conştientizarea rolului fiecăruia dintre noi, atât în gestionarea propriei vieţi, cât şi în a ajuta pe cel ce are nevoie de sprijin. Simplul gest de a oferi cuiva un card cu surse de ajutor transmite atât informaţii, cât şi susţinerea celui care are nevoie de curaj pentru a lua atitudine.

Vă invităm să vă alăturaţi şi dumneavoastră! O puteţi face prin simpla oferire, inclusiv online, a cardului cu informaţii privind resursele din comunitatea mureşeană! Vă mulţumim!

(Comunicat de presă, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, IPJ Mureş)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE