FOTO: „Femeia -Soție, Mamă, Bunică”, cadoul oferit doamnelor de Liga Pensionarilor Reghin Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 451 Vizualizări

FOTO: „Femeia -Soție, Mamă, Bunică”, cadoul oferit doamnelor de Liga Pensionarilor Reghin

Primăria,Consiliul Local Reghin și Liga Pensionarilor Reghin au marcat Ziua Internațională a Femeii joi, 8 martie la Restaurantul „Crizantema” din Reghin prin evenimentul intitulat „Femeia -Soție, Mamă, Bunică”. Au onorat cu prezența peste 300 de persoane, la loc de cinste  fiind doamnele, sărbătorite  de partenerii lor și de organizatori cu un eveniment pe cinste, în semn de respect pentru ființele dragi.

„Astăzi sărbătorim o zi specială, un eveniment de la suflet la suflet, de la inimă la inimă. Suntem copiii pentru totdeauna , de aceea  ne cinstim mamele, femeile și viitoarele mame, fiicele noastre. La momentele noastre de satisfacție sufletească contribuie și bărbații, fapt pentru care le doresc tuturor sănătate, toate cele bune și tradiționalul La Mulți Ani !Cum să nu fie bună ziua de astăzi dacă ne surprinde împreună sănătoși, bucuroși și cu bucatele alese pe masă oferite de organizatori”, a precizat Sorina Bloj, prezentatorul evenimentului.

La rândul său, Vian Bonț, președintele Ligii Pensionarilor, Filiala Reghin a mulțumit oficialităților care au făcut posibil evenimentul dedicat doamnelor Reghinului.

„Vreau să felicit toate doamnele prezente cu ocazia Zilei de 8 Martie. De asemenea, vreau să mulțumesc autorităților locale, Primăriei și Consiliului Local Reghin pentru sprijinul acordat an de an în această activitate. Dorim ca și pe viitor să fie alături de noi, iar tuturor le doresc să se simtă bine, să se bucure alături de toți cei dragi. La Mulți Ani tuturor!”, a menționat Vian Bonț.

Ființe iubitoare pentru noi toți

În lipsa primarului Maria Precup, salutul conducerii Primăriei Reghin a fost transmis de către viceprimarul Mark Endre.

„În această zi superbă în care și soarele și-a făcut apariția, urez tuturor doamnelor multă sănătate, bucurie, La Mulți Ani și tot ce își doresc aceste ființe dragi și minunate. În numele doamnei primar Maria Precup, care din păcate nu a putut fi prezentă la acest eveniment, fiind  într-o delegație la București, vă transmit din partea noastră foarte multă dragoste și iubire.Ca și doamne, aveți aceliași drepturi ca și bărbații, dar în primul rând să nu uitați să fiți bunice, mame, ființe  iubitoare pentru noi toți. Am făcut un efort pentru a susține acest eveniment, în contextul în care avem un buget foarte auster, dar cu toate acestea am găsit resursele necesare astfel ca toată lumea să se simtă bine la acest minunat eveniment”, a declarat viceprimarul Mark Endre.

„Prosperitate și bucurie în viața fiecărui pensionar”

Printre oaspeții prezenți s-a numărat și Gheorghe Mosora, președintele Ligii Pensionarilor din Târgu-Mureș, care  le-a reamintit celor prezenți de sprijinul oferit pensionarilor în aceste vremuri deloc liniștite.

„Liga Pensionarilor din Târgu-Mureș este un organism care și-a propus în viitorul apropiat să contribuie, prin eforturile membrilor ei, prin ligile din fiecare oraș, la  un spor de prosperitate și bucurie în viața fiecărui pensionar. Scopul meu, ca și președinte al Ligii Pensionarilor Târgu-Mureș,  este să mă lupt până la ultima resursă pentru a vă putea ajuta pe toți, în tot ceea ce faceți. Ziua de 8 Martie să fie una frumoasă și senină pentru toată lumea. Vă doresc din toată inima multă sănătate și mult succes în tot ceea ce faceți”, a spus Gheorghe Mosora.

 Minunăția dansului dincolo de orice handicap

Tot de la Târgu-Mureș, a fost prezentă și Szabo Eniko, președintele Asociației Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii din județul  din Mureș, cu o frumoasă demonstrație de dans, alături de soțul Gyuri, dovadă că  handicapul fizic poate fi depăși cu dragoste și bucurie alături de cel drag.

„Din păcate, noi ne ocupăm de persoanele cu handicap , iar domnul Vian Bonț cu pensionarii. Dacă ne uităm în jur vedem că fiecare al doilea om are un handicap care  are nevoie de un ajutor, iar noi venim în sprijinul lor. Vă mulțumesc frumos și tuturor vă doresc tot binele din lume, sănătate, fericire și La Mulți Ani”, a precizat Szabo Eniko.

Nu în ultiumul rând, Maria Miron, președintele Organizației de Femei din cadrul Ligii Pensionarilor Reghin  le-a transmis colegelor tot gândul de bine,  cu îndemnul de a trăi bucuria în fiecare zi, indiferent de vârsta din buletin.

„Stimate doamne, este o zi foarte importantă pentru noi, de aceea vă doresc la toate sănătate, împliniri alături de cei dragi sufletului vostru. Rolul femeii este unul extrem de important, atât în familie cât și în societate. Dragele mele, fiecare zi din viața noastră este una specială. Nu trebuie să privim în calendar, în buletin, în fiecare zi trebuie să ne simțim tinere și frumoase, să iubim oamenii, să gândim pozitiv și să ne iubim cât mai mult cu toată lumea.Am ajuns la o vârstă în care ne bucurăm de fiecare zi binecuvântată de Dumnezeu, de aceea vă doresc tuturor La Mulți Ani, să vă simțiți bine, să ne reîntâlnim cu drag și cu sănătate și anul viitor”, a menționat Maria Miron.

Program artistic  al sărbătorii dedicate distinselor doamne reghinene a fost susținut de soliștii Andreea David, Florn Milăr, Pușcaș David și  Geczi Jancsi. Un moment special al serii a fost cel al tombolei, care a pus la bătaie premii surprize pentru cei prezenți, o vioară o chitară, un tablou, un tort , produse cosmetice, asigurate prin contribuția inimoșilor sponsori.La final, fiecare doamnă prezentă a primit din partea organizatorilor un ghiveci cu flori, ca semn al recunoștinței față de ființele dragi, sărbătorite de 8 Martie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE