Home / Invatamant / Prima activitate de pregătire sportivă pentru candidaţii la Medicină Militară, un succes

Prima activitate de pregătire sportivă pentru candidaţii la Medicină Militară, un succes

Distribuie

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a introdus, în premieră, un program de pregătire sportivă dedicat candidaților care vor susține admiterea la programul de studiu Medicină Militară din cadrul Facultății de Medicină. La prima întâlnire, care a avut loc duminică, 11 martie, au participat 17 elevi din întreaga țară.

„În data de 11 martie 2018, a avut loc prima activitate de pregătire sportivă pentru candidații la programul Medicina Militară, la care au participat 17 elevi din diferite regiuni ale țării. Aceștia au parcurs un program complex de pregătire motrică care a vizat învățarea și consolidarea principalelor deprinderi motrice specifice traseului aplicativ, cât și optimizarea condiției fizice pentru proba de alergare de rezistență”, a precizat conf. dr. Adela Bădău, șefa Disciplinei Educație Fizică din cadrul UMF Tîrgu Mureș și coordonatorul programului.

Elevii au apreciat inițiativa UMF Tîrgu Mureș, arătând că este necesar un program de pregătire fizică pentru probele motrice specifice admiterii la Medicină Militară.
„Candidații s-au implicat activ în cadrul programului, fiind motivați și conștienți de importanța și dificultatea acestei probe de aptitudini fizice, care are un caracter eliminatoriu pentru admiterea în învățământul medical militar. Baza sportivă din cadrul UMF Tîrgu Mureș oferă toate resursele logistice necesare desfășurării în condiții optime a programului de pregătire”, a transmis conf. dr. Adela Bădău.

Următoarele întâlniri va avea loc duminică, 25 martie, duminică, 15 aprilie, și duminică, 29 aprilie, în campusul UMF, începând cu ora 10.00. Durata unei ședințe va fi de două ore și va costa 50 lei. Alături de conf. dr. Adela Bădău, în program este implicat colectivul disciplinei format din: prof. dr. Dana Bădău, șef de lucrări dr. Ramona Ungur, asist. univ. dr. Szabo Barna, asist. univ. dr. Laura Ciulea și asist. univ. dr. Dana Țurcanu.

Informații suplimentare despre program se pot obține la adresa de e-mail: adela.badau@umftgm.ro.

Pentru anul universitar 2018-2019 a fost suplimentat la 100 numărul de locuri la Medicină Militară. Pentru a fi studenți la Medicină Militară, candidații au de parcurs trei etape: recrutarea, selecția și admiterea, iar pregătirea sportivă face parte din etapa de selecție.

(blog.umftgm.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Superliga Mureș: S-a desfășurat o nouă etapă la minifotbal

Distribuie Marți, 26 martie, s-a desfășurat cea de-a 17-a etapă din Superliga Mureșeană de minifotbal. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.