Home / Sport / Start și în fotbalul din Mureș

Start și în fotbalul din Mureș

Distribuie

La sfârșitul acestei săptămâni se dă startul în returul Ligii IV de fotbal. Este vorba dealtfel despre campionatul județean toate echipele fiind din județul Mureș. Acesta a fost amânat cu o săptămână din cauza timpului nefavorabil. În weekendul în care trebuia să fie reluată cursa pentru câștigarea locului de baraj pentru Liga III s-a disputat a doua fază județeană a Cupei României, faza „16-imilor”, care trebuia să se dispute cu o săptămână în urmă, dar iarna târzie a amânat disputarea celor 16 partide cu o săptămână. Acestea au fost până la urmă doar 14, iar întâlnirile s-au disputat într-o singură manșă, pe terenul echipei din eșaloanele inferioare, cu cele 15 echipe din primul eșalon valoric patronat de către AJF Mureș, respectiv Liga IV. Cum era de așteptat, surprizele nu au lipsit. Surprize este poate prea mult spus, deoarece este competiția la care renunță (fără a se pronunța) și echipe din primul eșalon. Singura partidă între două competitoare din ligile inferioare a fost cea dintre Steaua Cornești (lider în Liga VI) și Victoria Porumbeni (locul 7 în seria Centru din Liga V), încheiată 4-2. Au fost în schimb eliminate nu mai puțin de 9 echipe din Liga IV de către adversare din campionatele inferioare. Una dintre acestea, Avântul Miheșu de Câmpie fără joc însă, fiind retrasă. Au fost și rezultate mai puțin scontate, datorate în special abordării competiției în care doar câștigătoarea fazei județene are un relativ avantaj, întâlnirea cu echipe din eșaloanele superioare, dar și acest așa considerat avantaj presupune costuri suplimentare. Un alt joc decis la „masa verde” a fost cel dintre Înfrățirea Reghin și Mureșul Rușii Munți, reghinenii neavând efectuată viza anuală.

Duel posibil decisiv, chiar în debut

După acest joc de „încălzire” pentru unele dintre echipele care au folosit lotul avut la dispoziție, prima etapă din retur se va disputa sâmbătă, 17 martie, de la ora 11.00. Etapa de debut are o importanță aparte în lupta pentru câștigarea titlului, practic cea care va participa la barajul pentru promovarea în Liga III. După dispariția ASA, Târgu-Mureșul poate reveni în evidența Federației Române de Fotbal (care patronează campionatele de la Liga III în sus), în cazul promovării formației MSE 08. Aceasta este lider neînvins la încheierea turului, cu doar două remize și 3 puncte avans în fața celei de-a doua clasate, ACS Sovata (Lacul Ursu Mobila, numele cu care a pornit la drum). Cele două se vor întâlni în chiar prima etapă, la Târgu-Mureș, în uvertura etapei, vineri, 16 martie, de la ora 19.30, la nocturna terenului sintetic al stadionului Trans Sil. O victorie a gazdelor ar putea duce la o desprindere. Aceasta ar fi probabil una decisivă, mai ales dacă ținem cont de faptul că este MSE mai are un mare avantaj. A învins în în tur în toate partidele cu principalele contracandidate, toate în deplasare și este singura echipă din plutonul fruntaș care și-a exprimat intenția de promovare. Celelalte partide ale etapei se anunță echilibrate, cel puțin prin prisma locurilor ocupate la sfârșitul turului.

 

Rezultatele din Cupa României (celelalte 13 partide disputate)

Paeonia Zau de Câmpie       – Mureșul Luduș                          0-6

Dombo Dâmbu                     – Unirea Tricolor Târnăveni       2-5

Viitoru Deleni                      – Mureșul Cuci                               2-1

Forta Sâmpaul                      – Gaz Metan Târgu-Mureș          3-0

Pro Tineret Sighișoara         – Gaz Metan Daneș                       3-2

Câmpia Râciu                       – ACS Sărmașu                               1-3

Farel Roteni                          – ACS Miercurea Nirajului           5-1

Zorile Luieriu                       – Mureșul Nazna                            2-1

Voința Chiher                       – ACS Sovata                                   3-7

Viitorul Aluniș                     – Raza de Soare Acățari                 3-2

Viitorul Jabenița                   – Viitorul Ungheni                         6-2

Pescarii Sântioana                – Atletic Târgu-Mureș                   1-0

Atletico Bălăușeri                 – MSE Târgu-Mureș                      3-4

 

Programul etapei a XVI-a

MSE 08 Târgu-Mureș          – ACS Sovata

Avântul Miheșu de Câmp. – ASC Sărmașu

Viitorul Ungheni                  – Gaz Metan Târgu-Mureș

Atletic Târgu-Mureș            – ACS Miercurea Nirajului

Raza de Soare Acățari          – Mureșul Rușii Munți

Gaz Metan Daneș                 – Unirea Tricolor Târnăveni

Mureșul Nazna                     – Mureșul Cuci

Mureșul Luduș                     – stă

CLASAMENTUL la sfârștul turului

  1. MSE Târgu-Mureș                      14 12 2   0       73-17 38
  2. ACS Sovata                                   14 11 2   1       44-18 35
  3. Mureșul Rușii Munți                  14 11 1   2       65-19 33
  4. Mureșul Luduș                            14 10 1   3       42-13 31
  5. Atletic Târgu-Mureș                   14   6 4   4       36-21 22
  6. Gaz Metan Târgu-Mureș           14   6 4   4       35-28 22
  7. Viitorul Ungheni                         14   6 2   6       44-30 20
  8. Raza de Soare Acățari                14   5 4   5       27-24 19
  9. ACS Miercurea Nirajului          14   5 3   6       40-36 18
  10. Unirea Tricolor Târnăveni       14 4 2   8       23-42 14
  11. Mureșul Cuci                               14   4 2   8       34-61 14
  12. Avântul Miheșu de Câmpie      14 4 0 10       22-49 12
  13. Mureșul Nazna                           14   2 1 11       16-42   7
  14. ASC Sărmașu                              14 2 1 11       20-67   7
  15. Gaz Metan Daneș                       14   2 1 11       24-78   7

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.