Share
Home / Politic / Comunicat UDMR Mureş: „Liberalii continuă seria reacțiilor și ofensiva în cazul Liceului Romano-Catolic Târgu-Mureș – Totuşi, PNL ar trebui să se adreseze comunității maghiare şi în limba maghiară”

Comunicat UDMR Mureş: „Liberalii continuă seria reacțiilor și ofensiva în cazul Liceului Romano-Catolic Târgu-Mureș – Totuşi, PNL ar trebui să se adreseze comunității maghiare şi în limba maghiară”

Respingem ferm poziția Partidului Național Liberal Mureş transmisă ieri printr-un comunicat şi considerăm că este revoltător faptul că, nici după decizia Curții Constituționale, nu a încetat retorica vehementă împotriva reînființării școlii și se încearcă, în continuare, tensionarea opiniei publice cu noi mesaje în acest sens.

Dacă intenția Partidului Național Liberal din județul Mureș ar fi fost să se adreseze sincer comunității noastre, ar fi avut posibilitatea să facă acest lucru în limba noastră maternă.

Mesajul lor în limba română confirmă declarațiile noastre din trecut, pe care le-am spus în repetate rânduri: cuvintele lor au fost destinate vocilor naționaliste românești, scopul lor fiind acela de a stârni ură între comunitatea românească și noi.

Nu avem nevoie de noi retorici anti-maghiare! Respingem ferm toate acuzațiile, mesajele tendențioase adresate maghiarilor din Târgu Mureș.

Ne menținem opinia potrivit căreia decizia Curții Constituționale este scandaloasă și ignoră dreptul constituțional al copiilor maghiari de a studia în limba maternă.

În calitate de susținători ai dialogului, încurajăm găsirea unor soluții comune pentru problemele noastre. Acest lucru presupune, însă, ca atunci când drepturile constituționale ale comunității noastre sunt încălcate și sunt semnalate de noi, pe bună dreptate, să existe propuneri constructive, corecte din punct de vedere juridic și politic, în niciun caz mesaje nesăbuite, naționaliste. Ne așteptăm să susțină acest demers și partidele românești care cred cu adevărat în europenism și în faptul că România trebuie să ofere cetățenilor săi șanse egale, indiferent de etnia lor.

Atât în cazul Liceului Romano-Catolic, cât și în cel al afirmării bilingvismului, membrii acelor partide care sunt cei mai revoltați și mai antimaghiari la nivel local, sunt cei care atacă și în Parlament cauza maghiară.

În opinia noastră, comunicatul remis pe 22 martie al organizației județene a Partidului Național Liberal este total nefondat şi deplasat.

(Comunicat de presă, Organizația Județeană a UDMR Mureș)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Oferta educaţională a UMF Târgu-Mureş, prezentată la Geneva

O delegație a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, formată din prof. dr. …

Share
Share