EXCLUSIV! Deputatul Doru Oprişcan explică motivul demisiei din PNL Mureş. “Se vorbeşte de foşti PNL-işti, de foşti PDL-işi şi se acţionează ca atare…”
26 martie 2018Biroul de presă al Partidului Naţional Liberal (PNL) Mureş a anunţat luni, 26 martie, prin intermediul unui comunicat, demisia din partid a deputatului Doru Oprişcan.
Demisia, digerată greu de PNL
Potrivit comunicatului, scris pe un ton extrem de dur la adresa deputatului Doru Oprişcan, demisia a fost depusă la ora 11.05, la sediul PNL din Piaţa Trandafirilor nr. 5 Târgu-Mureş, şi nu a fost motivată în niciun fel.
“PNL Mureș regretă modalitatea prin care numitul Oprișcan Mihai Doru abandonează organizația noastră, având în vedere că demisia sa nu a fost motivată în niciun fel. Considerăm că felul în care deputatul Oprișcan Mihai Doru a decis să părăsească Partidul Național Liberal este manifestarea disprețului la adresa celor 25.284 de mureșeni care, în decembrie 2016, au acordat votul Partidului Național Liberal, pe listele pentru Camera Deputaților. Sperăm ca fostul nostru coleg, în calitatea sa de deputat, să nu migreze la un alt partid. În caz contrar, alături de disprețul la adresa celor 25.284 de mureșeni se va adăuga și jignirea profundă a acestora”, au transmis reprezentanţii PNL Mureş.
Oprişcan, nemulţumit de atmosfera din PNL
Contactat de cotidianul Zi de Zi, deputatul Doru Oprişcan a confirmat că şi-a înaintat demisia din PNL, gest despre care a afirmat că îşi are motivaţia în atmosfera din cadrul filialei Mureş, respectiv rivalitatea dintre tabăra vechiului PNL şi cea a ex-PDL.
“Mi-am depus demisia la partid, ea nu trebuie aprobată, ci pur şi simplu se ia act de această decizie. Ca motivaţie, pot aminti atmosfera de la Mureş, faptul că se vorbeşte de foşti PNL-işti, de foşti PDL-işi şi se acţionează ca atare, după părerea mea această luptă continuă între “foşti din ceilalţi” şi “foşti din ceilalţi” nu are cum să ducă la un partid unit, puternic, care să poată însemna o alternativă la guvernare mâine”, a declarat deputatul Doru Oprişcan.
Întrebat dacă va trece la un alt partid politic, deputatul Doru Oprişcan a răspuns: “Deocamdată nu ştiu nimic, nu m-am hotărât, deocamdată sunt independent. Cât voi sta aşa, nu ştiu”…
Alex TOTH
Lasă un comentariu