Eldi Brutăria, mereu alături de comunitate Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 439 Vizualizări

Eldi Brutăria, mereu alături de comunitate

Echipa companiei Eldi Brutăria, principalul producător de pâine şi patiserie din judeţul Mureş, a susţinut, de-a lungul timpului, mai multe acţiuni de responsabilitate socială. Demersul, unul firesc pentru o companie cu viziune modernă de dezvoltare, face parte din strategia prin care conducerea Eldi Brutăria şi-a propus să fie apropiată de nevoile comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.

În vizită la B-Unici

Un moment cu totul şi cu totul special a fost consemnat în a doua parte a lunii decembrie 2017, în ajunul Sărbătorii Crăciunului, când o echipă de la Eldi Brutăria a efectuat o vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş. Aici, cei aproape 80 de B-Unici rezidenţi au primit din partea Moşului, cu emoţie şi gratitudine, câte un pachet de Crăciun cu produse specifice sărbătorilor de iarnă marca Eldi.

“Este a doua oară când suntem prezenţi la Căminul de Vârstnici. Cum suntem în Luna Cadourilor, dorim să aducem un strop de bucurie celor care trăiesc în această instituţie. Sper să le redăm speranţa că nu sunt singuri şi să aducem zâmbete şi bucurii în sufletele vârstnicilor. În pragul sărbătorilor este normal să venim şi să oferim o vorbă bună, un gând bun şi celor care poate nu au şansa de a petrece sărbătorile în familie alături de cei dragi”, a explicat gestul Sándor Csongor, directorul SC Eldi Brutăria.

Atelier de turtă dulce

Tot în decembrie 2017, în Luna Cadourilor, Eldi Brutăria a derulat un amplu proiect, ajuns la ediţia a doua, intitulat “Atelierul de turtă dulce”. Amenajat în incinta Cetăţii Medievale din Târgu-Mureş, “Atelierul de turtă dulce” a fost vizitat de peste 1.000 de copii de la grădiniţele şi şcolile din “Oraşul trandafirilor”.

Îndrumaţi de profesioniştii de la Eldi Brutăria, micuţii au fost iniţiaţi cu privire la metoda de preparare a turtei dulci. Activitatea a fost organizată ca la carte, prichindeii beneficiind de întreg suportul gazdelor de la Eldi, începând cu echipamentul de protecţie corespunzător şi până la materia primă necesară preparării turtei dulci.

“Am vrut să facem o bucurie copiilor din oraş, mai ales că suntem în Luna Cadourilor. Anul acesta este a doua ediţie pe care o organizăm. În 2016 ni s-a propus de către Primăria municipiului Târgu-Mureş să fim parteneri la această acţiune, iar anul acesta a fost iniţiativa noastră. Am mers la grădiniţe şi la şcoli şi am făcut programări, astfel încât vizitele la atelier se fac pe bază de programare”, a menţionat Sándor Csongor, directorul SC Eldi Brutăria.

Despre Eldi

Eldi și-a început activitatea cu mai bine de două decenii în urmă, mai exact în anul 1996. Produsele Eldi au fost apreciate de mureșeni, astfel că cererea a crescut în permanență, de la an la an, atât ca volum cât și ca sortimentație. A crescut implicit și numărul de angajați, iar necesitatea magazinelor proprii a venit firesc în pașii următori făcuți de companie. A fost nevoie, evident, și de spații mai mari de producție. În anul 2012 a fost inaugurată o nouă unitate de producţie, chiar lângă fosta fabrică din Agrişteu. Investiţia s-a cifrat la suma de aproape 4 milioane de euro. În 2011, fosta fabrică producea în jur de 250 de tone lunar, iar astăzi producţia ajunge la aproape 700 de tone lunar. Ponderea cea mai mare o reprezintă panificaţia, respectiv 85% din total producție raportat în kilogram.

Eldi Brutăria a ajuns astăzi la o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro. Eldi înseamnă peste 400 de locuri de muncă într-o organigramă bine structurată pe departamente: tesa, producție, comercial, logistică, mentenanță, depozitare, dispecerat/facturare, financiar, pază. De asemenea, Eldi înseamnă 53 de magazine proprii, peste 200 de clienţi din comerţul modern, mai exact reţelele internaţionale, Kaufland, Auchan, Selgros, Penny, Profi, Carrefour, plus peste 400 de clienţi tradiţionali. Pâinea şi produsele de patiserie Eldi ajung zilnic în 6 judeţele: Mureş, Sibiu, Cluj, Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Alba.

În prezent, compania Eldi Brutăria ocupă un merituos loc 14 în Top 100 companii producătoare de pâine şi patiserie, la nivel național, alături de alte nume selecte de pe piaţa de profil. Brutăria Eldi deţine sistemul de management al siguranței alimentelor, certificat în conformitate cu cerințele SR EN ISO 22000.”

Pe linia de producție compania mureșeană are 22 sortimente, din care în top se află pâinea cu cartofi. Aceasta reprezintă peste 50% din producţie. Pe linia de patiserie sunt peste 70 de sortimente, precum: batoane, cornuri, plăcinte, pogăci, foietaje cu diverse umpluturi, croissante, chifle cu seminţe, checuri, cornuleţe, cozonaci şi sărăţele.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE