Home / Cultură / Programul lunii aprilie la Filarmonica de Stat Târgu-Mureș

Programul lunii aprilie la Filarmonica de Stat Târgu-Mureș

Distribuie

Chiar dacă este la o săptămână distanță unul de celălalt, vă doresc la toți Paște fericit și plin de bucurii alături de cei dragi.

Primul concert al lunii aprilie îl vom susține între cele două Sărbători Pascale, joi, 5 aprilie de la ora 19. Este un program special, în stare să sensibilizeze sufletele noastre, într-o săptămână cu atâta încărcătură spirituală. L-am invitat să dirijeze acest concert pe maestrul Radu Popa din Timișoara care la pupitrul valorosului nostru colectiv simfonic va deschide concertul cu un profund opus muzical: Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber. Apoi, excelenta pianistă Adela Liculescu care are o bogată activitate artistică permanentă atât în România cât și în Austria și care a încântat deja, în pofida vârstei ei tinere inimile melomanilor din multe țări de pe glob, ne va tălmăci Concertul pentru pian și orchestră nr.20 în re minor, KV 466 de W. A. Mozart. În partea a doua vom putea audia o superbă pagină romantică: Simfonia nr.4 în do minor „Tragica” de Fr. Schubert.

Seară Mozart”, o săptămână mai târziu, joi, 12 aprilie, când vă invit la un alt moment special cu lucrări în exclusivitate din creația marelui clasic vienez. Maestrul Constantin Grigore, un tânăr și talentat dirijor român se va afla cu acest prilej pentru prima oară la pupitrul orchestrei noastre simfonice. Soliștii serii sunt doi violoniști tîrgumureșeni: Lokodi Károly și Béres Melinda, ambii având o frumoasă carte de vizită. În deschidere, Lokodi Károly va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră nr.2 în Re major, KV 211, apoi împreună cu Béres Melinda ne vor încânta interpretând Concertone pentru două viori și orchestră în Do major, KV 190. După pauză vom putea audia Simfonia nr.35 în Re major, „Haffner”.

Țin foarte mult ca în fiecare lună, atunci când este posibil să pregătim și un program mai variat în care să fie prezente în scenă cele două mari colective artistice ale Filarmonicii: Orchestra Simfonică și Corul Mixt. În această lună proiectul se va concretiza joi, 19 aprilie printr-un Concert extraordinar cu muzică de balet, arii și coruri celebre din opere și operete, concert dirijat de renumitul și îndrăgitul dirijor clujean Victor Dumănescu. Aici o avem invitată și pe soprana Larisa Ștefan, o tânără și valoroasă cântăreață care evoluează pentru prima oară pe scena noastră de concert. Programul serii este extrem de atractiv și cuprinde pagini de o rară frumusețe din creația lui P. I. Ceaikovski, Fr. Cilea, G. Verdi, Ch. Gounod, W. A. Mozart, Fr. Lehár, R. Leoncavallo și L. Delibes.

Acestui moment deosebit al lunii aprilie îi urmează apoi o “săptămână plină” de interpretare tîrgumureșeană. Marți, 24 aprilie, sala mică a Palatului Culturii îi va găzdui într-un frumos program pe membri Cvartetului de coarde „Tiberius”, o formație camerală de elită a instituției noastre. În acest concert cvartetul îi are ca invitați pe pianistul Sántha Huba, (tot tîrgumureșean, dar care momentan își desfășoară activitatea artistică în Germania), precum și pe Kostyák Márton-Ákos, artist la contrabas în orchestra noastră simfonică.

Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc și despre seara camerală de miercuri, 25 aprilie în care Formația vocală de bărbați „Cantuale” își sărbătorește printr-un Concert special aniversarea a 20 de ani de la înființare. Membri formației sunt Nyilas Szabolcs, Bíró Péter, Márton Zsolt și Szabó Levente, artiști lirici ai Corului Mixt al Filarmonicii, formația avându-i în componență și pe Ferencz Örs și Suba László care au evoluat în mai multe rânduri în concertele noastre vocal-simfonice. Evenimentul aniversar al formației „Cantuale” va avea loc în Sala mică unde vom putea audia lucrări din creația lui Fr. Liszt, Kodály Z., Sabin Pautza, Petres Csaba, Vasile Cazan și Boros Csaba.

Joi, 26 aprilie, ultimul concert simfonic al acestei luni are ca protagoniști „Tinere talente tîrgumureșene”, dirijorul Remus Grama, trompetistul Puja Barna Attila, pianista László Cristina și clavecinista Bordos Kinga. Vom putea audia cu acest prilej Concertul pentru trompetă și orchestră de coarde în Re major de G. Ph. Telemann, celebra Rhapsody in Blue de G. Gershwin și Simfonia nr.1 în re minor de S. Rachmaninov.

Pentru elevii mureșeni (și nu numai!) vineri, 27 aprilie, de la orele 12 și 17 cu prezentare în limba română, iar de la ora 13 și 18 în limba maghiară vom susține obișnuitele concerte lecție și educative. Tema concertelelor este interesantă și atractivă, fiind vorba despre „Doi reprezentanți de excepție ai barocului muzical: Händel și Vivaldi”. Sub bagheta dirijorului Remus Grama va fi interpretată Suita pentru trompetă și orchestră în Re major de G. F. Händel avându-l solist pe Puja Barna Attila, apoi Concertul pentru două violoncele și orchestră în sol minor de A. Vivaldi, unde soliștii sunt Wilhelem András și Sviatoslav Perepelytsia. Prezentatoarele celor patru concerte sunt distinsele profesoare de la Liceul Vocațional de Artă din orașul nostru, doamnele Carla Gliga și Fülöp Klára.

Dragi prieteni, sunt încântat să ne revedem cu Dumneavoastră și la Concertele lunii aprilie care vor începe toate la ora 19. Încă odată vă doresc din partea mea și a tuturor colegilor și colegelor mele din Filarmonică binecuvântate Sărbători Pascale, presărate cu multe bucurii și surprize plăcute!

Până la fiecare reîntâlnire vă spun ca de obicei să auzim numai de bine!

Cu specială prețuire,
Vasile Cazan, dirijor,
Managerul Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureș

 

De asemenea, verificati

Charlie Chaplin, născut pe 16 aprilie

Distribuie Charlie Chaplin, actor, regizor şi compozitor englez, simbol al filmului mut şi primul mare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.