Home / Cultură / FOTO: Concurs de încondeiat ouă în Cetatea Medievală

FOTO: Concurs de încondeiat ouă în Cetatea Medievală

Distribuie

Aproximativ 200 de copii au participat la cea de-a V-a ediţie a Concursului de Încondeiat Ouă organizat, în urmă cu câteva zile, de Primăria municipiului Târgu-Mureş.

„13 dintre cele 180 de lucrări realizate de preşcolari şi şcolari, considerate interesante de juriu, au fost premiate. Ouăle care au fost încondeiate cu modele tradiţionale au fost principalul criteriu de selecţie. Lucrarea care a luat premiul cel mare aparţine elevei Ingrid Tătar, de la Colegiul Naţional „Unirea”, care a pictat o iconă pe ou. Copiii s-au întrecut în măiestrie timp de aproape două ore, iar în timpul jurizării, cei mici şi-au dovedit talentul la desene”, au precizat reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu-Mureş, pe pagina de Facebook a instituţiei.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.