Home / Invatamant / „Early admission” la UMF Târgu-Mureş. Primele rezultate

„Early admission” la UMF Târgu-Mureş. Primele rezultate

Distribuie

Peste 250 de candidați străini și-au depus, în perioada 1 – 31 martie, aplicațiile de concurs la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș prin intermediul „Early admission”, un sistem de admitere pentru studenții internaționali, unic la nivel național, care funcționează cu succes la UMF Târgu-Mureș de trei ani.

Conform calendarului de desfășurare a admiterii, cei 253 de candidați, 228 la programul de studiu Medicină și 25 la Medicină Dentară în limba engleză, vor fi programați la interviuri, prin Skype, în perioada 16-24 aprilie, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 4 mai. Solicitanții vor trebui să achite, în data de 21 mai, o taxă de rezervare a locului, iar în 31 iulie să depună dosarul cu documentele necesare emiterii scrisorii de acceptare. Aceste documente vor fi prezentate în original până în data de 15 octombrie.

Numărul candidaților străini care aplică la UMF Târgu-Mureș prin intermediul „Early admission” a crescut considerabil de la un an la altul, astfel încât în anul 2015 s-au înscris 50 de candidați, iar în anul 2016 și-au depus aplicațiile 97 de candidați. În anul 2017, s-au înscris la UMF Târgu-Mureș 198 de candidați străini. „Early admission” oferă avantajul asigurării unui loc cu câteva luni mai devreme decât majoritatea solicitanţilor, dar el este condiționat de obținerea unor rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat sau echivalentul acestuia, în țara de origine.

„Reamintim că UMF Târgu-Mureș pune la dispoziția candidaților străini două sesiuni de admitere: „Early admission”, în luna aprilie 2018, și „Regular admission”, în luna septembrie 2018. În prezent, la UMF Târgu-Mureș studiază 676 de studenți internaționali care provin din toate colțurile lumii: Germania, Italia, Ungaria, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia, SUA, Israel, India, America de Sud, precum și din țări de pe continentul african”, se precizează pe Blogul UMF Târgu-Mureş.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevii de la o școală din Târgu Mureș, calificați în finala națională a concursului European Money Quiz

Distribuie Elevii de la Școala Gimnazială „Serafim Duicu” din municipiul Târgu Mureș au participat, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.