„Împreună pentru sărbători în siguranţă” – Alcoolul, „rudă apropiată” a violenţei, mai ales de sărbători Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 99 Vizualizări

„Împreună pentru sărbători în siguranţă” – Alcoolul, „rudă apropiată” a violenţei, mai ales de sărbători

După cum se ştie, alcoolul cauzează multe probleme, dar atrage atenţia în mod deosebit ca fiind unul dintre principalii factori favorizanţi infracţionalităţii, mai exact ai violenţei. Este motivul pentru care Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Mureş vă oferă câteva recomandări pentru a vă feri de criminalitate, fie privind din perspectiva autorului, fie din cea a victimei, având în vedere că perioada sărbătorilor este una „propice” din acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte faptele cu violenţă, acestea sunt mai frecvente în mediul rural, unde, din diverse motive, se consumă mai mult alcool decât în mediul urban. Şi se petrec de obicei seara, după ce oamenii, după o zi de lucru sau – în această perioadă – la „udat”, consumă unul sau mai multe păhărele în plus şi ajung la conflicte spontane, din te miri ce motive, care se pot încheia prin vătămări corporale grave sau chiar omoruri.  Zadarnic regretă atunci când se trezesc din beţie, răul a fost făcut pentru ambele părţi. Este cert că, sub influenţa alcoolului, omul îşi aduce aminte vrute şi nevrute, „i se par” tot felul de lucruri, aşa că, mai ales dacă găseşte pe cineva în aceeaşi stare, scandalul este gata: ba din gelozie, ba din probleme cu terenuri, ba din orgolii personale mai mult sau mai puţin rănite. Din păcate, rezultatul este uneori de neremediat: două vieţi distruse, asta dacă nu punem la socoteală şi suferinţa familiilor.

Aşadar, evitaţi abuzul de alcool şi persoanele aflate în stare de ebrietate! Păstraţi-vă calmul, evitaţi conflictele! Nu încurajaţi violenţa şi nu proliferaţi înjurături! Un limbaj controlat previne adesea declanşarea conflictelor. Nu vă rezolvaţi problemele când aţi băut mai mult sau cu persoane aflate sub influenţa alcoolului, lăsaţi-le pe a doua zi, când veţi avea mintea limpede. Sfătuiţi-vă şi prietenii în acest sens!

Un mare filosof al antichităţii – Seneca – spunea: „Beţia nu creează viciile, ea le face să izbucnească: impudicul îşi dă în vileag boala, violentul nu-şi stăpâneşte nici limba, nici mâna, creşte trufia obraznicului, cruzimea violentului, răutatea pizmaşului, orice vicii se extind şi se dezvăluie”. Astfel se ajunge la scandaluri, vătămări corporale, violuri, tâlhării sau chiar omoruri, unele dintre ele fără motiv evident şi cu o desfăşurare imprevizibilă.

Atenţie: abuzul de alcool este un duşman de temut pentru dumneavoastră şi pentru cei din jur! Nu umbriţi bucuria sărbătorilor!

(Comunicat de presă, IPJ Mureş)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE